Iată cum îşi descria Nikolai (Sfântul Nicon) starea sufletească la începutul noii sale vieţi la Schitul Sihăstriei Optina:
„…Îmi place aici din ce în ce mai mult. Tare mult mi-a plăcut ieri privegherea, mai ales prima parte, Vecernia. Ce frumoase erau stihurile de la „Doamne, strigat-am!” Ce plăcut a fost să ascult cei Şase Psalmi în acest semiîntuneric plin de pace! După rugăciune, ai în suflet pace şi linişte, ca în toate cele de aici. Şi această noapte minunată, luna, cerul curat şi stelele curate! Linişte. În jur sânt pinii bătrâni de veacuri. Zăpada străluceşte. Este bine!… Slavă lui Dumnezeu, că El, ca un milosârd, m’a aşezat aici pe mine, păcătosul, aici, sub Acoperământul Maicii Domnului şi a prorocului Său, Ioán Botezătorul. Aici îmi este oriunde bine; în chilia mea, însă, când sânt singur, este cel mai bine. Din chilie nu ies niciodată fără treabă. Ies doar la biserică, la ascultare, la trapeză, nicăieri mai mult. Mă mângâie Domnul, şi viaţa mea de frate al Schitului nu mă apasă. Nu-mi doresc nimic mai bun…
Întâia zi a Sfântului şi Marelui Post. Aici se întâmpină şi se petrece după cuviinţă această sfântă perioadă. Slujba Postului este o mare mângâiere! Nu se cântă artistic, dar se cântă bine… Acum încep să pricep înţelesul postului; şi sufletului, şi trupului îi este uşor şi bine… Cum mă întăreşte Domnul pe mine, nevrednicul! Postul nu mă împovărează deloc, şi nici nu vreau o hrană mai bună. Mai am gânduri care îmi amintesc de trecut, dar sânt trecătoare, nu mă neliniştesc. Un alt lucru sânt amintirile şi imaginile din lume, acestea aduc tulburare, mai ales la slujbă… Mai înainte îi osândeam pe călugări, dar acum însumi văd cât de greu este să fii călugăr adevărat. Iată, deşi trăiesc în Schit, nu am devenit dintr’odată înger, aşa cum ceream mai înainte de la fiecare călugăr…
Paştile!… Ce bine este aici! Nu mai am acel puternic avânt al simţurilor, aşa cum se întâmplă în lume, ci sufletul îmi este liniştit şi echilibrat. Parcă am uitat acum că există o lume, cu părelnicele ei bucurii şi desfătări! Am uitat chiar şi de rude, cu toate că mă rog pentru ele în fiecare zi. Sânt pe deplin mulţumit de viaţa de aici, cu rânduielile ei.
Vine primăvara. Ziua este cald. Totul prinde viaţă. Am observat că de anul trecut am început să iubesc mai mult natura şi să-i simt frumuseţea. Stau tot timpul în chilie şi nimic, nimic nu îmi trebuie! Scriu şi citesc, şi îmi este foarte bine. …Este foarte bine la Schit. Toţi copacii înfloresc, ce miresme! Iarba înverzeşte… Ceea ce văd acum la natură, îmi era necunoscut mai înainte. Cu aceste lucruri se poate desfăta doar omul care trăieşte în natură. La noi, la Schit, este un rai pământesc care îmi este şi mai scump, pentru că aici nădăjduiesc să dobândesc Raiul cel Ceresc.
Domnul ne mângâie pe cei ce trăim în natură, pe cei ce fugim de confortul părelnic al vieţii de la oraş… La noi, pe porţile Schitului stă scris: „Cât sânt de iubite lăcaşurile tale, Doamne al puterilor.” /Ps. 83:1/ Şi aşa este, cu adevărat……În jur este linişte şi pace… Candelele licăresc în faţa icoanelor. Privegherea încă nu a început. Fraţii intră în linişte şi cu bună-rânduială în biserică, se închină şi, tăcând, se aşază la locurile lor, în aşteptarea slujbei. Ce tablou paşnic! Cât de bine este aici! Iar acolo, după zid – deşertăciune, goliciune. Toţi se grăbesc undeva, toţi se îngrijesc de ceva. Câtă uitare de Dumnezeu, de existenţa sufletului şi de viaţa de apoi! Mai înainte şi eu mă găseam în acest vârtej, şi am trăit acolo. Am putut trăi o astfel de viaţă. Dar acum sânt aici, în Schitul liniştit. Este cu adevărat o minune că Domnul m’a despărţit de această straşnică fiară, care este lumea!…
…Nu numai viaţa duhovnicească îmi place. Oriunde mi-aş îndrepta privirea, totul îmi este drag. Odată, când îl ajutam pe Părintele Iván, paracliserul, Părintele Cucşa mi-a spus: „Când îţi aminteşti de cele vechi, chiar îţi vine să plângi!…” Aceasta îmi spune despre cât de bine era aici mai înainte. Pentru mine trecutul este lumea, iar prezentul este Schitul. Şi îi mulţumesc lui Dumnezeu…Aici îmi este bine cu adevărat; este linişte, nu am nici un fel de necazuri. Dacă am uneori unele ispite din partea fraţilor, ele trec repede şi nu mă neliniştesc în chip anume… Uneori mă gândesc dacă nu cumva sânt prea nepăsător faţă de toate?… Cred că Domnul mă mângâie, dorind să-mi arate dulceaţa vieţii călugăreşti… Pe mine nu mă tulbură nimic, şi nu îmi doresc nimic mai bun…
…Ziua Pogorârii Duhului Sfânt. În timpul Liturghiei se auzea cum cânta o privighetoare într’un măr. Câtă simplitate şi frumuseţe, cea mai curată poezie!…
…Este bine la noi la Schit! Încep să înţeleg cuvintele Părintelui: „Cum să-ţi mulţumim, Doamne, că ne-ai despărţit de lume şi ne-ai adus aici?” Acum cer un singur lucru de la Domnul: să trăiesc în toate zilele vieţii mele în casa Ta!”
(din “Viaţa Sfântului Nicon. Ultimul stareţ de la Optina” – Monahia Maria)