~ Esenta filosofiei zace in faptul ca ii impartaseste omului amintirea mortii – Vasilie cel Mare †secolul al 4-lea
~ Mintea este cea dintai ce se intreaba cand cugeta la nemarginirea a toata lumea a lui Dumnezeu si la acel ocean nazuit, ce este de neatins. Apoi, se uimeste de cum, dintru nimic, a adus intru fiinta tot ceea ce este. Dar precum „nu se afla capat maririi Sale”, asa si intelepciunea Sa este de necercetat. – Maxim monahul †secolul al 7-lea
O femeie nu vroia să aibă copii. La spovedanie nu îi spunea duhovnicului că lua pilule contraceptive. După câțiva ani, însă, preotul a întrebat-o:
-Ce e cu voi de nu aveți copii? Aveți probleme cu sănătatea?
Ia sa-mi spuneti mie unde erati voi cu 100 de ani în urma? Sa-mi spuneti acum repede! Sa vedem. Dar unde o sa fiti peste 100 de ani? Stiti?
Vedeti ca nu stiti nici unde erati, nici unde mergeti? Ce-a spus Mântuitorul Apostolilor? Voi nu stiti de unde veniti si unde mergeti. Eu stiu de unde vin. Eu vin de la Tatal si merg la Tatal.
Dumnezeu ajută pe fiecare om să împlinească lucrul bun pe care şi l-a propus. Însă orice bine am vrea să facem să nu ne gândim de ce prietenii noştri nu fac la fel.
A fost odată un bătrân oarecare. El avea regulă să mănânce doar trei pesmeţi pe zi. Într-o zi a venit să-l viziteze un prieten.
„Iar coasta luată din Adam a făcut-o Domnul Dumnezeu femeie şi a adus-o la Adam“, (Facerea 2:21-22).
Pentru a-i fi ajutor lui Adam, Dumnezeu creează femeia. Zidirea ei din coasta primului om a fost văzută din mai multe puncte de vedere de către Sfinţii Părinţi.
Cele zece drahme: Domnul in chipul unei femei
Puteti crede ca Mantuitorul Hristos s-a infatisat pe Sine in chipul unei femei, in doua din parabolele Sale? Una este cea a femeii ce a luat trei masuri de faina si a facut aluat. Dar mai intai sa vorbim despre cealalta, in care Domnul ne spune despre femeia care a avut zece drahme si a pierdut una.
Familia este prima alcătuire de viaţă obştească şi sâmburele din care cresc toate celelalte forme de viaţă socială. Ea este mediul cel mai prielnic pentru naşterea, dezvoltarea şi desăvârşirea fiinţei umane.
Copiii, care reprezintă “fondul de aur al neamului”, sunt stimulente şi puteri înnoitoare care sporesc potenţialul natural uman, afectiv şi spiritual al poporului, contribuind la regenerarea fiinţei noastre spirituale.
„Înainte de-a te fi urzit în pântecele maicii şi înainte
ca să fi ieşit din pântecele mamei tale,
te-am sfinţit şi te-am rânduit prooroc”.
(Ieremia 1, 5).
Aşa sună glasul lui Dumnezeu către tânărul profet Ieremia, Şi păcatul onaniei şi fărădelegea avortului nimicesc un om în toată realitatea lui sufletească, nemuritoare.
Să le spui mamelor să simtă cât de mult le-a cinstit Dumnezeu, care le-a învrednicit să devină mame. Din momentul în care poartă în pântece embrionul conceput, au o a doua viață. Să vorbească pruncului încă nenăscut și să-l mângâie, prin propriul lor pântece, iar fătul va simți mângâierea în chip tainic.
Odată Părintele i-a spus unui pediatru:
– Să le spui mamelor să simtă cât de mult le-a cinstit Dumnezeu, care le-a învrednicit să devină mame.
Sfântul, slăvitul şi mult lăudatul Apostol Toma este unul din cei doisprezece Apostoli ai Mântuitorului. El este prăznuit în 6 octombrie şi în 30 iunie la Soborul Slăviţilor şi Drept-lăudaţilor Doisprezece Apostoli ai lui Hristos.
Apostolul Toma s-a născut în Pansada, un oraş galileean şi a fost pescar. Auzind vestea cea bună a lui Iisus Hristos, el a lăsat totul în urma sa şi l-a urmat pe Mântuitorul.
Condacul 1
Cel ce dintre Apostoli ai fost ales a purta crucea cea grea a îndoielilor spre adeverirea fără putinţă de tăgadă sau de îndoială a Învierii lui Hristos, scapă-ne pe noi cu rugăciunile tale din furtunile lumii şi din valurile îndoielilor vieţii acesteia, ca să-ţi strigăm: Bucură-te, Sfinte Toma, Apostol al Mântuitorului Hristos!
Mitropolitul Bartolomeu (Anania) (1921-2011) a fost arhiepiscop al Vadului, Feleacului si Clujului si mitropolit al Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului.
Predică rostită de către ÎPS Mitropolit Bartolomeu (Anania) la vârsta de 88 de ani în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca.
E greu să ne abținem să criticăm și chiar să-l urâm pe cel de alături, în special dacă ne pare că acesta face rău. Ca și creștini, să știm însă, că puțină este osteneala de a ne lupta cu răul din noi, și de-a pururea odihna, cu darul Domnului.
A întrebat fratele:
– Iată, omul bate pe robul său pentru greşeala ce a făcut. Ce va zice robul?
Pomenirea Sfântului Marelui Mucenic Sava, cel numit Gotul. Acest sfant parinte al nostru a pătimit pentru Hristos la anul 372, în vremea prigoanei lui Atanaric, de la dregătorul Atarid, săvârşindu-se prin înecare în râul Buzău. Despre aceasta a scris Marele Vasile, arhiepiscopul Cezareei Capadociei, cerând moaştele sale de la Biserica din Goţia.
Căile de pătrundere şi răspândire ale creştinismului primar în Dacia sunt şi cele care au adus credinţa creştină în zona Chiojdu: calea apostilică, calea romană şi influenţa gotică.
Creşterea, adică sporirea în rugăciune se aseamănă cu o plantă ce creşte fără să ştie şi fără să înţeleagă clipa, sau momentul creşterii sale. Este asemenea unui copil ce creşte, trecând de la o vârstă la alta, fără să ştie exact când a sporit creşterea sa.
– Cunoaşte credinciosul când trece de la o treaptă a rugăciunii la alta, sau nu?
Preotul dă obişnuita binecuvîntare şi apoi se cîntă:
Hristos a înviat… (de trei ori), apoi:
Condacul 1
Apărătorul cel mare şi Doamne, biruitorul morţii celei veşnice, ca cei ce ne-am izbăvit de omorîrea cea duhovnicească, cele de laudă aducem Ţie, noi robii Tăi şi zidirea Ta.
Noaptea Învierii nu cunoaște somn. Ea e numai veghe, împlinire și așteptare. E bucuria nemărginită a biruinței Vieții asupra morții.
În noaptea Învierii Domnului Hristos, mulțime mare de credincioși s-au adunat la mănăstirea noastră, cântând: „Învierea Ta, Hristoase Mântuitorule, îngerii o laudă în ceruri și pe noi pe pământ ne învrednicește cu inimă curată să Te slăvim!”