Duminica Sfântului Ioan Scărarul. De ce a rânduit-o Biserica în mijlocul postului ca cea mai sfântă icoană, ca toţi să privească la ea? Ioan Scărarul. Cine este el? Omul care a ajuns să vadă şi a scris despre Scara Raiului.
Ceea ce ni se întâmplă sufleteşte şi trupeşte putem să întâmpinăm fie într-un mod bun, fie într-un mod rău, fie cu indiferenţă. Am văzut trei fraţi care pătimeau de aceeaşi suferinţă: primul s-a supărat, al doilea s-a arătat nepăsător, în timp ce al treilea s-a bucurat.
Încredinţarea desăvârşită în mâinile lui Dumnezeu – aceasta este sfânta smerenie. Ascultarea desăvârşită faţă de Dumnezeu, fără niciun fel de împotrivire, chiar şi dacă anumite lucruri par iraţionale şi greu de împlinit. Predarea în mâinile lui Dumnezeu.
Toate nenorocirile care se întâmplă, toate tragediile care se întâmplă, toate greutățile care apar în familiile creștine, în grupurile creștine – între oameni, în general – se întâmplă tocmai pentru că oamenii în profunzime sunt bolnavi, nici nu-și dau seama de aceasta, nu cunosc aceasta, și fiecare vrea și se străduiește să proiecteze starea sa bolnăvicioasă asupra celorlalți, vrea și se străduiește ca ceilalți să aprobe starea lui bolnăvicioasă și părerea lui greșită.
În scrierile Sfinților Părinți sunt multe cuvinte însuflate de Sus privitoare la sfârșitul veacurilor. Cu cât ne apropiem de sfârșit, cu atât devine mai mare cinstea, privilegiul de a fi călugăr și chiar de a fi creștin.
De am căzut în groapa nelegiuirilor, nu vom putea ieși dintr-însa până ce nu vom coborî în prăpastia umilinței celor ce se pocăiesc.
Mulţi oameni nu cunosc calea mântuirii, rătăcesc în întuneric şi nu văd Lumina Adevărului. Dar El a fost, este şi va fi, şi pe toţi îi cheamă cu milostivire la Sine: „Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi, cunoaşteţi-Mă şi Eu vă voi da odihnă şi libertatea”. Iată adevărata libertate: când suntem în Dumnezeu.
Nu trebuie să alegem duhovnicul după criteriul harismelor suprafirești. Dacă alegem duhovnicul după acest criteriu, și stăm alături de el pentru harismele lui suprafirești, e ceva greșit. Cu toate că e un lucru normal și acesta… Însă, dacă acel duhovnic nu e atent cu noi, atunci vom rămâne atașați de harismele lui suprafirești, și când va veni timpul ca el să plece, ne va fi greu să găsim un alt duhovnic care să ne odihnească.
O altă metodă psihoterapeutică este aceea de a cultiva gânduri bune. Am afirmat necesitatea de a tăia orice gând atunci când ne rugăm – fie el chiar un gând bun, însă începătorii vieții duhovnicești trebuie să cultive gânduri bune și să se păzească de închipuiri pătimașe, deoarece, acestea din urmă pot îmbia minții o spiritualitate de tip demonic.
Ascultați ce spune Însuși Domnul nostru: „Învățați-vă de la Mine, că sunt blând și smerit cu inima, și veți afla odihnă sufletelor voastre” (Matei 11, 29). Iată că aici ne-a arătat, pe scurt, rădăcina și pricina tuturor relelor, precum și doctoria împotriva lor, care este pricina a tot binele; ne-a arătat că semeția ne-a doborât, că nu este cu putință să fim miluiți altfel decât prin lucrul potrivnic ei, adică prin smerita cugetare.
Părintele Paisie, zăcând ultimii săi ani în pat, cu un picior rupt, fără vedere, din cauza unei duble cataracte la ochi, și aproape surd, la vârsta lui de peste 90 de ani, ori de câte ori avea câte o tulburare sau durere sau mâhnire, el se ruga și plângea, zicând în taină: „Iar am supărat pe Dumnezeu!”.
Hrana care întreține viața duhovnicească sunt faptele săvârșite în numele lui Dumnezeu, cu adâncă smerenie, nu pentru a fi văzuți. Hrana sufletului este chiar smerenia. Ea înlocuiește și faptele, după învățătura Sfinților Părinți, cea ridicată pe cuvântul lui Dumnezeu. Spre zidirea noastră, Mântuitorul ne-a istorisit pilda plină de înaltă învățătură a Vameșului și a Fariseului, care ne învață smerenia.
