Mersul de azi al vieţii, cu iuţeala-i năucitoare, îi constrânge pe oameni să joace cum se şi cântă. Omul nu-i niciodată singur cu sine. Chiar de se află undeva într-un sanatoriu, sau stă acasă să se odihnească, tot e un anume ritm care i se impune, tot e un program pe care trebuie să îl urmeze. Totul se prescrie dinainte. Eşti hrănit, informat, învăţat ce îţi lipseşte. Mulţimi uriaşe sunt strânse laolaltă şi totuşi fiecare e despărţit de ceilalţi prin lupta zilnică pentru viaţă. Chiar şi credincioşii sunt atinşi: ajung şi ei să fie nepăsători, ajung şi ei, pe nesimţite, mai aproape de ”normă”.
