Poate printre cei mai mari dintre Psalmii lui David este Psalmul 50:
Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta şi după mulţimea îndurărilor Tale şterge fărădelegea mea. Spală-mă’ntru totul de fărădelegea mea şi de păcatul meu mă curăţeşte. Că fărădelegea mea eu o cunosc şi păcatul meu înaintea mea este pururea. Ţie unuia am greşit şi răul în faţa Ta l-am făcut, aşa ca Tu să Te îndreptăţeşti întru cuvintele Tale şi Tu să biruieşti atunci când vei face judecata. Că, iată, întru fărădelegi m’am zămislit şi în păcate m’a născut maica mea. Că, iată, adevărul l-ai iubit: cele nearătate şi cele ascunse ale înţelepciunii Tale mi le-ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop şi mă voi curăţi, spăla-mă-vei şi mai alb decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie şi veselie, bucura-se-vor oasele cele smerite. Întoarce faţa Ta de către păcatele mele şi toate fărădelegile mele şterge-le. Inimă curată zideşte întru mine, Dumnezeule, şi duh drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda de la faţa Ta şi Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine. Dă-mi iarăşi bucuria mântuirii Tale şi cu duh stăpânitor mă întăreşte. Învăţa-voi pe cei fără de lege căile Tale şi cei necredincioşi la Tine se vor întoarce. Izbăveşte-mă de vina sângelui, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide şi gura mea va vesti lauda Ta. Că de-ai fi voit jertfă, Ţi-aş fi dat; arderile-de-tot nu le vei binevoi. Jertfă lui Dumnezeu: duh umilit; inima zdrobită şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Fă-i bine, Doamne, întru bunăvoirea Ta, Sionului, şi să se zidească zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa de dreptate – prinosul şi arderile-de-tot –, atunci vor pune pe altarul Tău viţei.
Nucleul acestui psalm este atenţia la inimă şi la starea sa interioară în faţa lui Dumnezeu. În această măsură, nimic nu s–a schimbat între Vechiul şi Noul Testament. Câmpul de luptă, chiar uşile cerului, precum şi porţile iadului, locuiesc făţiş în inima omului. Starea sa în faţa lui Dumnezeu este starea oricărei persoane.
David, care era cunoscut ca un „om după inima lui Dumnezeu” a fost, de asemenea, un om care a fost capabil atât de crimă cât şi de adulter. Cum ar putea Scripturile să–i dea un astfel de titlu? Singurul sens pe care îl pot vedea este caracterul inimii sale. Când proorocul Natan l–a confruntat pe David cu păcatul său, răspunsul său, fără ezitare, a fost de pocăinţă înaintea Domnului. Deşi şi–a împietrit inima în aşa fel încât să comită un păcat grav, el nu a putut întoarce spatele lui Dumnezeu atunci când a fost confruntat. Întotdeauna mi s–a părut această poveste una extrem de plină de speranţă.
Este, de asemenea, chiar nucleul vieţii ortodoxe. Tot ceea ce facem – rugăciune, post, spovedanie, venerarea icoanelor, vegherea – indiferent ce Tradiţia ar putea cere de la noi – totul este orientat spre starea inimii. Acesta este motivul pentru care devine atât de ciudat atunci când oamenii pierd calea lor şi încep să creadă că ceea ce este important este rugăciunea, postul, icoanele, detaliile vegherii şi chiar se înfurie atunci când aceste lucruri nu sunt făcute exact cum ar trebui. Este o tragedie, desigur. Ca cineva care a lăsat medicamentul să devină centrul vieţii lor, mai degrabă decât sănătatea, care ar trebui să o aducă medicamentul.
Din acelaşi motiv, ar trebui să ne bucurăm de o inimă umilă şi smerită ori de câte ori o găsim. Dacă un necredincios ne arată mila, ar trebui să ne bucurăm în Dumnezeu şi să îi mulţumim pentru îndurarea Lui, mai degrabă decât să–l judecăm pe cel necredincios. Astfel de oameni milostivi, bărbaţi şi femei, vor intra în Împărăţia Cerurilor înainte de noi toţi.
Am avut întotdeauna o întrebare care abordează toate acestea: este inima mea o inimă cu care Dumnezeu ar putea face ceva?
În cazul în care răspunsul este „nu”, atunci am probleme serioase. Atunci trebuie să-mi dublez eforturile şi să mă rog mai fierbinte pentru mila lui Dumnezeu ca nu cumva să devin cineva pe care El îl consideră inutil.
Dar bărbaţi şi femei cu inimi umile şi smerite sunt materia din care este făcută Împărăţia Cerurilor. Cu astfel de bărbaţi şi femei, Dumnezeu poate şi va face totul. Pentru ei, nimic nu este imposibil. Ei nu pot fi descurajaţi de întâlnirea lor cu Dumnezeu şi cu Împărăţia Lui. Înaintea lor împărăţia pământească cade, şi înţelepciunea acestei lumi devine mută.
Fie ca Dumnezeu să facă din mine un astfel de om şi să–mi dea pe cine să–mi ţină companie.
https://parintelestephen.wordpress.com/