Mersul de azi al vieţii, cu iuţeala-i năucitoare, îi constrânge pe oameni să joace cum se şi cântă. Omul nu-i niciodată singur cu sine. Chiar de se află undeva într-un sanatoriu, sau stă acasă să se odihnească, tot e un anume ritm care i se impune, tot e un program pe care trebuie să îl urmeze. Totul se prescrie dinainte. Eşti hrănit, informat, învăţat ce îţi lipseşte. Mulţimi uriaşe sunt strânse laolaltă şi totuşi fiecare e despărţit de ceilalţi prin lupta zilnică pentru viaţă. Chiar şi credincioşii sunt atinşi: ajung şi ei să fie nepăsători, ajung şi ei, pe nesimţite, mai aproape de ”normă”.
Gândirea prestabilită îl împiedică pe om să ajungă la credinţă, iar pe credincios îl împiedică să-şi păstreze credinţa. Dar să nu uităm: Biserica lui Hristos va fi pururi vie, chiar şi în împrejurări ca acestea. Păstraţi-vă credinţa, stăruiţi-vă să gândiţi singuri, rugaţi-vă mai mult, citiţi Scripturile, iar Dumnezeu vă va păstra şi El pe voi. N-o să vă lase lipsiţi de cugetare, precum mulţimea cea fără de chip, nedesluşită, rece, a lumii.
Părintele Arsenie acuzatul ZEK – 18376, Editura Egumeniţa, Galaţi 2009, p. 372