Iartã-ne nouã greșelile, datoriile: Îi datorãm totul lui Dumnezeu. Nu existãm decât prin voința Sa creatoare, prin și pentru Întruparea Sa, care ne deschide cãile desãvârșirii, care ne readuce la El și ne dã harul Sãu. „Creaturile sunt așezate pe cuvântul creator al lui Dumnezeu ca pe un pod de diamant, sub abisul infinitãții dumnezeiești, deasupra abisului propriului lor neant”, spunea Filaret al Moscovei.
O parte din timpul oferit pentru pravilă împarte-l în aşa fel încât să atribui o parte şi rugăciunii lui Iisus. Spune o parte din rugăciune înainte de a-ţi face pravila şi o parte după pravilă. Numărul rugăciunilor şi timpul în care să o spui îl apreciezi singur sau după sfatul părintelui duhovnic.
Întrebare: Ce înseamnă cele zise de Apostolul Pavel: Omul firesc nu primeşte cele ale Duhului lui Dumnezeu?
Răspuns: Omul, care este alcătuit din suflet şi trup, dacă săvârşeşte fapte plăcute lui Dumnezeu, se numeşte duhovnicesc, nu firesc, primind denumirea de la cealaltă cinste înaltă, adică de la lucrarea Sfântului Duh în el, căci sufletul nu are puteri proprii pentru săvârşirea faptelor bune dacă nu primeşte ajutorul Sfântului Duh.
Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă!
Cred cuvântul Tău, Doamne, că în cer va fi mai multă bucurie pentru un păcătos care se pocăieşte decât pentru nouăzeci şi nouă de drepţi, care n-au nevoie de pocăinţă. Învredniceşte-mă, dar, şi pe mine, să mă pocăiesc cu adevărat.
Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă!
Troparul Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca
Întru tine maică cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că luând crucea ai urmat lui Hristos; și lucrând ai învățat să nu se uite la trup, că este trecător; ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta și cu îngerii împreună se bucură, cuvioasă Marie, duhul tău.
Condac 1:
Îngerul luminii și luceafărul pustiei cele de laudă să-i aducem, noi, care ne minunăm de nevoințele ei cele mai presus de fire. Iar tu, ca ceea ce ai biruit pe Veliar cu puterea Crucii și cununa slavei ai dobândit-o de la Dumnezeu, roagă-te Stăpânului Hristos, ca să ne izbăvească de păcate, nouă, celor ce-ți cântăm: Bucură-te, Preacuvioasă Maică Maria, mult folositoare !
Aşadar, pune-ţi ţie drept lege ca orice nevoinţă pe care o întreprinzi să o faci în ascuns şi să o faci pentru Dumnezeu, ţinând în minte gândul că nimic nu faci şi că o faci fără înţelegere, urmând voii tale. Prihăneşte-te pe tine însuţi totdeauna şi spune cugetului tău: „Întru această nevoinţă osândă îmi agonisesc, fiindcă în ea îmi fac voia mea, şi lauda şi slava omenească mă întăresc să port povara ei.
În mijlocul zarvei şi batjocurii oamenilor, rugăciunea mea se înalţă către Tine, o, Împăratul meu şi Împărăţia mea. Rugăciunea este tămâie care neîncetat îmi tămâiază sufletul şi o înalţă spre Tine şi Te atrage pe Tine către el.
Apleacă-Te, Împăratul meu, ca să-Ţi pot şopti taina mea cea mai de preţ, rugăciunea mea cea mai de taină, dorirea mea cea mai statornică. Tu eşti ţinta tuturor rugăciunilor mele, a tuturor căutărilor mele. Nu caut nimic în afara Ta, cu adevărat, Te caut doar pe Tine.
Mari adevăruri dogmatice ne descoperă Sfântul Duh prin Apostolul Pavel, iar în acelaşi timp ne atrage atenţia necesară pentru a nu ne abate din drumul nostru drept şi în consecinţă să primim „dreapta răsplătire”. Primul adevăr de bază este măreţia incomparabilă a Domnului nostru Iisus Hristos faţă de îngeri. Hristos este „Cel prin Care toate s-au făcut” – aşa cum atât de semnificativ mărturisim şi în Sfântul Simbol al Credinţei noastre.
„Din inimă ies gânduri rele, ucideri, preacurvii, curvii, furtişaguri, mărturii mincinoase, hule. Acestea sânt care spurcă pre om.” (Mat. 15:19)
1. Aceste cuvinte le-a spus Domnul tău, fiule. Acestea Le-a spus Evreilor necreştinaţi a căror inimă, din pricina păcatului strămoşesc şi păcatului lor, se preschimbase în izvor nu al vieţii, ci al morţii şi a toată putreziciunea.
Într-un manuscris de la Ierusalim din secolul XIII, prăznuirea Crucii din a treia duminică a Postului Mare se intitula „Praznicul celei de a treia închinări a Crucii”. El completa sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci din 14 septembrie, care comemora descoperirea sa de către Sfânta Elena, şi cea a procesiunii Crucii din 1 august care amintea victoria împăratului Heraclie asupra perşilor şi întoarcerea Sfintei Cruci la Ierusalim în anul 630.
Să spuneţi că postiţi şi să postească şi ei! Dragă, asta din Pateric, cu „eu postesc”, era o pravilă personală a lui, nu era o rânduială a Bisericii. Eu, de exemplu, dacă mă duc undeva şi mi se pune o mâncare de dulce în post, refuz mâncarea de dulce! De ce? Pentru că şi omul care îmi oferă trebuie să postească! Şi acum există o rânduială precisă! Pe atunci nu existau rânduieli precise, ci existau nişte deprinderi ale unora şi altora…
“Asceza ascultării e indispensabilă nu numai faţă de Dumnezeu, ci şi faţă de fratele nostru, când acesta ne cere un lucru cu putinţă şi nu potrivnic duhului poruncilor lui Hristos. Asceza răstignitoare a ascultării faţă de fratele face deopotrivă mai fină în noi capacitatea de a sesiza mai profund voinţa lui Dumnezeu. (…) Fără această cultură a ascultării, omul va rămâne inevitabil “un cerc închis”, mereu nefericit înaintea Veşniciei. (…)
Născut din părinți capadocieni, a căror bogată și mândră moștenire avea s-o poarte, Părintele Ioannnis va ajunge în America la vârsta de numai două luni și jumătate, odată cu emigrarea familiei, crescând în Manhattan-ul New York-ului. Va studia la un colegiu catolic, apoi la facultăți protestante, sub îndrumarea unor profesori renumiți. În ciuda tuturor acestor condiții neprielnice, trecerea lui prin sita cunoașterii academice nu a făcut decât să-i aprindă mai tare dorul după autentica Ortodoxie, pe care o cunoscuse deja de mic, de la părinții săi, și care „îl înrobise, în adevăratul sens al cuvântului”.
– Cine sunt sfinţii? Sunt oameni ca şi noi, numai că aceştia au pus iubirea de Dumnezeu mai presus decât iubirea de tată, de mamă, de fiu, decât iubirea de pământ, decât iubirea de lumea aceasta. Sfinţii, prin urmare, sunt oameni care au urmat întocmai pe Iisus, iubindu-L pe El mai presus decât acestea din viaţa asta.
Plăcere este tot ceea ce face plăcută viaţa şi ne-o îndulceşte. Plăcerile sunt de două feluri, aşa cum şi firea noastră este îndoită. Suntem constituiţi din trup şi suflet şi fiecare element are părţile lui constitutive şi simţurile corespondente, iar plăcerile aparţin ambelor părţi ale firii omeneşti. Există, aşadar, plăceri trupeşti, care se fac simţite prin intermediul mădularelor trupului, şi plăceri duhovniceşti, care ţin de universul nostru sufletesc şi duhovnicesc.
… Ispitele există şi vor exista până la sfârşitul vieţii noastre şi trebuie, pe cât este cu putinţă, să ne păzim de nenumăratele capcane pe care ni le întinde înainte vicleanul Satan. Nimeni nu poate scăpa de acestea, decât numai smerenia, precum a zis Sfântul Antonie, şi rugăciunea: Izbăveşte-ne, Doamne de cel viclean…
Postul este un prilej privilegiat de înnoire lăuntrică și de sporire duhovnicească și un post bine împlinit aduce după sine o rodire bogată și bineplăcută.
Postul cantitativ are mai ales o funcție regulatoare față de postul calitativ: el permite slăbirea trupului și obținerea rezultatelor dorite pentru suflet atunci când postul calitativ nu este suficient.