O parte din timpul oferit pentru pravilă împarte-l în aşa fel încât să atribui o parte şi rugăciunii lui Iisus. Spune o parte din rugăciune înainte de a-ţi face pravila şi o parte după pravilă. Numărul rugăciunilor şi timpul în care să o spui îl apreciezi singur sau după sfatul părintelui duhovnic.
La început nu-ţi „prescrie” un număr mare de rugăciuni, dar pe măsură ce te vei îndulci cu ea mai adaugă la acest număr câte puţin. Iar dacă îţi va apărea dorinţa de a zice un număr mare de rugăciuni, atunci nu refuza dorinţa pe care o ai. Nu trebuie neapărat să fie aceasta ca o pravilă permanentă. Tu să le zici ori de câte ori vei avea acea dorinţă arzătoare în inimă de a spune un număr mai mare de rugăciuni decât cel stabilit. Nu te strădui să zici cât mai repede rugăciunea.
Spune-o rar şi cu îngăduinţă ca şi cum ai sta în faţa cuiva important şi i-ai cere ceva. Nu te îngriji doar de cuvinte, ci, mai mult chiar, de aceea ca mintea să pătrundă în inimă, şi să stea în faţa lui Dumnezeu Care este prezent cu o deplină conştientizare a măreţiei, adevărului şi harului pe care-L are. Lucrând această rugăciune, fie în cadrul pravilei, fie aparte, impune-ţi o poziţie anume: la fiecare rostire a ei fă câte o închinăciune; zece închinăciuni mici şi o metanie şi tot aşa până vei termina.
Arhiepiscopul Antonie de Golânsk şi Mihailovsc, Calea rugăciunii lăuntrice, Manualul isihiei, Editura Bunavestire, Galaţi, 2003, p. 66