“Asceza ascultării e indispensabilă nu numai faţă de Dumnezeu, ci şi faţă de fratele nostru, când acesta ne cere un lucru cu putinţă şi nu potrivnic duhului poruncilor lui Hristos. Asceza răstignitoare a ascultării faţă de fratele face deopotrivă mai fină în noi capacitatea de a sesiza mai profund voinţa lui Dumnezeu. (…) Fără această cultură a ascultării, omul va rămâne inevitabil “un cerc închis”, mereu nefericit înaintea Veşniciei. (…)
Omul bolnav psihic nu este în stare să sesizeze gândirea sau voinţa altei persoane. Prin urmare, absența dispoziţiei ascultării la un om e indiciul cel mai sigur al maladiei sale psihice. Fără ascultare, omul va rămâne mereu în ţarcul strâmt al individualităţii sale egoiste, opus principiului ipostatic al persoanei. În afara ascultării, principiul ipostatic nu se dezvoltă în oameni, şi ei rămân surzi şi orbi la Revelaţia dumnezeiască dată nouă…”
Părintele Sofronie Saharov, Viaţa şi învăţătura stareţului Siluan Athonitul, Editura Deisis