Multiplele ispite ale gastrimargiei

[…] Toate sugestiile împotriva unei anumite reguli de viaţă, pretextele de a o încălca, de a o atenua, sau chiar de a renunţa la ea, afirmarea inactualităţii, inutilităţii sau a caracterului vătămător al postului, toate grijile legate de un viitor nesigur, spaima de boală sau sărăcie şi, în cele din urmă, ispita cu totul paradoxală a excesului unui post fără măsură – toate aceste multiple şi parţial contradictorii forme de manifestare a nebuniei/lăcomiei pântecelui arată limpede că aici omul e în mod evident supus într-un mod foarte elementar unei probe care-l destramă în fiinţa sa cea mai proprie, în existenţa sa ca persoană.

Continuare …

Iahve şi îngerul Său. Despre Ieşire 3, 2

Episodul rugului aprins a însemnat chemarea lui Moise la izbăvirea poporului evreu din Egipt, dar semnifică deopotrivă începutul activităţii celui mai mare profet, aşa cum îl definea Deuteronomul 34, 10, asemeni căruia nu s-a mai ridicat nimeni altul.
Pe când păştea oile, în pustiul Madianului, Moise ajunge la muntele lui Dumnezeu (numit şi Sinai sau Horeb). Aici este atras de viziunea unui tufiş cuprins de flăcări, care însă nu se consuma în foc, ci rămânea verde, cunoscut în teologia românească sub numele de „rugul aprins“.

Cu cine a vorbit Moise: cu îngerul sau cu Dumnezeu Însuşi?

Continuare …

Sfântul Grigorie de Nazianz – Cele cinci cuvântări teologice ( 1. Cuvântarea întâia despre Dumnezeu – Vorbire începătoare către eunomieni)

Acest Cuvânt se adresează celor dibaci în cuvinte. Şi ca să încep de la Scriptură: “Iată eu vin împotriva ta, cel înjurios şi în învăţătură şi în auzire şi în înţelegere”. Căci sunt unii care simţind o greşeală în auzul şi limba, ba precum văd şi în mâini, din pricina cuvintelor noastre, se bucură de “vorbirile deşarte şi lumeşti şi de împotrivirile ştiinţei mincinoase” (I Tim. 6, 20) şi de “certurile de cuvinte” care “nu duc la nimic folositor” (I 2 Tim. 6, 4). Aşa numeşte toată prisosinţa pretenţioasă de cuvinte Pavel, propovăduitorul şi apărătorul “cuvântului prescurtat” (Rom. 8, 27), ucenicul şi învăţătorul pescarilor.

Continuare …

(✝) Pogorârea Sfântului Duh (Cincizecimea sau Rusaliile) Duminica a 8-a după Paști

Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu Tatăl împărtăşirea Duhului Sfânt să fie cu voi, cu toţi”. (Din Sf. Liturghie)
A
stăzi, Sfânta Biserică prăznuieşte evenimentul Pogorârii Duhului Sfânt peste Sfinţii Apostoli – Cincizecimea sau Rusaliile, cum i se mai spune în popor. Fiecare din aceste denumiri reflectă un aspect sau altul al acestui mare eveniment din istoria mântuirii neamului omenesc din robia păcatului.

Continuare …

Sfinţii sunt adevărata măsură a omului

Sfinţii sunt adevărata măsură a omului. Atunci când noi vom invoca, la Judecată, înaintea lui Dumnezeu, diverse motive pentru care nu am lucrat la mântuirea sufletului nostru, îi vom vedea alături pe sfinţi, pe aceia care, în condiţii mai grele decât ale noastre, au dobândit harul sfinţeniei.

Continuare …

Ortodoxia are conştiinţa continuităţii Bi­sericii apostolice

Numai după Schismă, Biserica Apuseană s-a numit „Catolică” (cu înţelesul de Universală, în sens geografic, deşi primul sens al cuvântului „catolic” este calitativ şi înseamnă totalitate sau integritate — a credinţei şi a vieţii în Hristos), iar cea Răsăriteană „Ortodoxă” (ortodox vine de la orthos = drept, just şi doxa = opinie, credinţă; dar şi cinstire, laudă. Deci dreaptă credinţă şi dreaptă cinstire a lui Dumnezeu). Dar fiind una şi indivizibilă în fiinţa ei, după cum Hristos Însuşi, Capul ei, este Unul şi indivizibil, Biserica nu s-a împărţit.

Continuare …

Rugăciunea din Ghetsimani

Orice om căruia Dumnezeu i-a acordat rarul și înfricoșătorul privilegiu de a cunoaște fie și într-o măsură cât de redusă agonia rugăciunii lui Hristos din grădina Ghetsimani, va da încetul cu încetul și chinuitor peste o conștiință convingătoare a învierii propriului său suflet și peste o simțire a biruinței de netăgăduit și definitive a lui Hristos. 

Continuare …

Începutul absolut al curăţirii sufletului este liniştirea

Liniştea trupului implică limitarea grijilor faţă de trup: „începutul liniştirii este ieşirea din lucruri şi din griji”, spune Sfântul Grigorie Sinaitul. Stadiul intermediar „este puterea luminătoare, iar sfârşitul este extazul şi răpirea minţii la Dumnezeu”. Aceeaşi idee o împărtăşea şi Sfântul Ioan Scărarul: „Iubitorul de singurătate şi linişte şi-a ferecat gura”.

Continuare …

Începătorul în viaţa duhovnicească se aseamănă cu cel ce merge noaptea în întuneric şi nu vede pe unde merge

Neîncetat să chemaţi numele Domnului Iisus până când inima va înghiţi pe Domnul şi Domnul va înghiţi inima şi astfel, inima şi Domnul se va face una. Toţi Sfinţii Părinţi sunt de acord că împreună cu rugăciunea este absolut necesară şi atenţia (trezvia). Precum cel ce s-a născut orb nu vede lumina soarelui aşa şi cel ce nu merge cu lumina trezviei nu vede în totalitatea lui măreţia Harului Dumnezeiesc şi nici nu se poate elibera de faptele, cuvintele cele viclene şi urâte.

Continuare …

Existenţa noastră omenească poate fi comparată cu o carte

În cultul Bisericii ortodoxe ruse, în timpul rugăciunilor care preced începerea Sfintei Liturghii euharistice, uşile centrale ale iconostasului (uşile împărăteşti) rămân închise. Când începe propriu-zis Sfânta Liturghie, uşile se deschid lăsând să se vadă Sfântul Altar, iar preotul oficiant psalmodiază binecuvântarea. Acest moment esenţial este evocat de prinţul Eugen Trubeţkoi (1863-1920) – filosof religios rus –, în ultimele cuvinte pe care le-a rostit pe patul de moarte:

Continuare …

Dumnezeu ni se arată numai la mare nevoie

Când mă adresez Domnului, am un simţământ nedesluşit. Ca şi cum Dumnezeu este o persoană. Am sentimentul că e chiar ca o fiinţă, dar fără vreo însuşire precisă, fără ceea ce ştim despre Dumnezeu. Dar mă tem ca nu cumva prin asta diavolul să mă înşele, să nu născocesc înlăuntrul meu ceva ce nu este, de fapt, Dumnezeu?

Continuare …

Cedrul din Liban

Dumnezeu a făcut să crească în ţara Libanului un arbore care se numeşte cedru. Acesta trăieşte mai mult de o mie de ani. Maroniţii îl numesc Arz-el-rab sau pomul lui Dumnezeu. Evreii îl numesc erez. Dintre toţi pomii pământului cedrul are cea mai mare longevitate. În Libanul de azi, n-au mai rezistat decât puţini izolaţi. Nu sunt arbori obişnuiţi, dar seamănă într-o oarecare măsură cu stejarul.

Continuare …

Cea mai bună rugăciune!

Fiecare om, şi popoarele, şi Biserica, plutesc pe marea acestei vieţi, prin puterile fireşti şi suprafireşti care sunt puse în ele, după rânduielile lăsate de Dumnezeu. Domnul se odihneşte, chiar dacă Îl înconjoară întâmplări ce se perindă una după alta; dar nu începe să lucreze în chip vădit decât atunci când apare o ameninţare de neînlăturat, care poate să abată cursul întâmplărilor împotriva planurilor Sale dumnezeieşti.

Continuare …