Mare este vrednicia ta, o, omule, întrecând toată felurimea creației. Ia aminte cât de lat este cerul și sclipind de stele, și nu a binevoit întru acesta Domnul. Și câți luminători sunt în el și cât de mare este pământul, dar Dumnezeu, pe toate trecându-le cu vederea, Se odihnește în gândurile bune și în inima omului. Numai tu ești numit templu al lui Dumnezeu și sălaș al dumnezeirii ai devenit, ca să-L adăpostești pe El și să fii sălaș Domnului.
Vă voi povesti despre un bătrân care avea un corb în chilia sa. Bătrânul rostea mereu Rugăciunea, iar corbul auzind toată ziua: „Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă!”, i s-a făcut obicei și spunea și el. Într-o zi a rămas fereastra deschisă și corbul a zburat afară. Zbura, iar bătrânul îl auzea cum rostea Rugăciunea. La un moment dat s-a năpustit asupra lui un șoim, dar auzind de la corb: „Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă!”, s-a depărtat. Pasărea nu avea nicio simțire a Harului lui Dumnezeu înlăuntrul ei, dar fiindcă rostea Numele lui Dumnezeu, șoimul s-a temut să se apropie ca s-o mănânce.
Secretul este să se întoarcă omul spre Dumnezeu, să-L iubească pe Dumnezeu, să-L caute, să-L dorească. Dar toate acestea pornesc de la credinţă. Nu mă întrebaţi: „Unde este Dumnezeu?” sau ceva asemănător. Asta se întâmplă acum.
Eu nu pot sa cuget la lucrurile care au trecut, pentru că trăiesc în prezent. Ieri nu există. Ziua de mâine este a lui Dumnezeu, aşa cum a fost şi ieri… Deci tac! În prezentul veşnic al lui Dumnezeu. Nici măcar un gând, nimic.
Nu este niciodată nimeni degeaba lângă tine. El este cu ştiinţa lui Dumnezeu, ca tu să-l ajuţi sau să te foloseşti. Te foloseşti, că poate are o putere de duh mai mare. Sau îl ajuţi tu, în sensul de a-l suporta. Este o mare greşeală atunci când certăm pe unul sau pe altul! II rabdă Dumnezeu şi pe acela, şi de aceea l-a pus în calea ta, ca să-l rabzi şi tu şi să te încununezi!
Sfântul Antonie cel Mare este realist. Canoanele sale nu sunt o formulă pe care el a găsit-o şi pe care apoi ne-a servit-o şi nouă. Fiecare canon cuprinde ceva unic pentru viaţa monahului, un singur canon dacă este eliminat, se distruge tot întregul. Trebuie, spune el, să ne rugăm neîncetat, dar în acelaşi timp să Îi şi mulţumim lui Dumnezeu pentru toate câte ni se întâmplă.
“- O fi hulă curată, dar am o teorie a mea, după care Hristos nu ne apare din Evanghelii numai ca blând, bun, drept, iară de păcat, îndurător, puternic ş.a.m.d. Din relatările Evangheliilor – fără excepţie – ne apare şi înzestrat cu toate însuşirile minunate ale unui gentleman şi cavaler.
„A doua zi, dornic de o viețuire și mai plină de râvnă, a mers la acel bătrân amintit, rugându-l să locuiască cu el în pustie. Dar acela neprimind din pricina vârstei și pentru că nu avea un astfel de obicei, Antonie a pornit îndată singur spre munte. Dar vrăjmașul iarăși, văzându-i sârguința și vrând s-o împiedice, i-a pricinuit pe cale nălucirea unui mare disc de argint. Antonie înțelegând uneltirea urâtorului de bine, s-a oprit și privind la disc a dat pe față pe diavolul din el, zicând: De unde poate fi un disc în pustie?
„(…) De ce ar trebui să fie ispitiți cei pe care-i știe slabi și neputincioși, care n-ar fi în stare să reziste prin puterile lor ispititorului? Dreptatea Domnului n-ar fi îngăduit ca ei să fie ispitiți dacă n-ar fi știut că există în ei o putere egală de a rezista, prin care să poată fi socotiți vrednici de laudă, după o judecată dreaptă a meritelor și într-un caz, și în celălalt. De aceea zice Apostolul: «Astfel, cel ce se socotește tare, să ia seama să nu cadă.
Mărturisesc Ţie, Doamne, Dumnezeul meu, Celui în Treime slăvit şi închinat:
Nu putem nici înțelege unde se găsește sfințenia, nici ghici unde se ascunde înțelepciunea. Pentru că înțelepciunea poate fi dezvăluită unde te aștepți mai puțin. Uneori, auzi bunicile și bunicii rostind cuvinte uimitoare. Mai presus de toate, îi vezi ducând o viață exemplară fără să spună prea multe despre aceasta.
Cuvântul mântuire, în general, se foloseşte în cadrul credinţei religioase, în cadrul religiei, în cadrul creştinismului. Altfel nu se întrebuinţează cuvântul mântuire sau Mântuitor. Cuvintele acestea: Mântuitor, mântuire se folosesc în legătură cu eliberarea de păcat, deci se face o legătură între om şi Dumnezeu, păcatul fiind călcarea Legii lui Dumnezeu cu deplină voinţă şi ştiinţă.
În săptămâna care a trecut, am încercat să facem un prim pas în întâmpinarea Mirelui, încrezându-ne că Ortodoxia este bucuria de a fi încrezător în mila lui Dumnezeu: „miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă!”. La Dumnezeu nu putem ajunge altfel decât pe calea pocăinței. Iar „când omul îmbrăţişează pocăinţa şi trăieşte potrivit cuvântului lui Hristos, simţurile lui duhovniceşti prind viaţă şi el începe să-L vadă pe Dumnezeu, să-L cunoască, să-I audă glasul şi să-I simtă prezenţa în chip negrăit”, ne spune arhimandritul Zaharia Zaharou.
Iată, cu adevărat, israilitean întru care nu este vicleşug (In 1, 47)
Domnul nostru Iisus Hristos a vorbit aşa despre Natanail, israilitean care locuia în Cana Galileii, atunci când acesta, la sfatul cunoscutului său Filip, s-a dus la Iisus Hristos ca să vadă dacă EI este Mesia făgăduit Iui Israil. Filip i-a zis lui Natanail: „Am aflat pe Acela despre Care au scris Moise în Lege şi proorocii, pe lisus, fiul lui Iosif din Nazaret.”
Acea greşită concepţie despre mănăstirile de femei, pe care o împărtăşeai şi tu, este o cugetare lumească. Oamenii nu înţeleg că trebuie să existe o chemare dumnezeiască la această viaţă, chemare fără de care omul nu poate părăsi prin propriile puteri lumea cu plăcerile ei atrăgătoare şi amăgitoare, chiar dacă acestea sunt amestecate adeseori cu necazuri şi cu dureri.
Există pahar mic, pahar mare şi pahar foarte mare, care sunt pline toate. Paharul mic nu-i supărat că nu încape în el cât cuprinde paharul mare. Paharul mic este satisfăcut că este plin. La măsura lui, el a luat premiu, şi-a umplut paharul. Este în funcţie de har şi harul nu se dă decât dacă este omul smerit. Omul, dacă este sincer şi smerit, este plin la măsura lui. Este atât de satisfăcut încât nu-şi mai bate capul că altul ar fi mai fericit ca el.
“Dacă am putea face noi tot ce învăţăm pe alţii, am fi sfinţi! Eu învăţam pe alţii să aibă răbdare în suferinţă. Acum când sunt în suferinţă, văd că nu am deloc răbdare. Trebuie nu răbdare, ci îndelungă răbdare.
Un frate mă întreba: “Se poate ca în timpul suferinţei să potolim durerea cu rugăciunea?”. Aici este darul lui Dumnezeu, i-am răspuns eu.