Când a fost chemat de către Mântuitorul, orbul din Ierihon şi-a lăsat mai întâi haina în locul în care şedea (cf. Marcu 10, 50). Aparent, un amănunt fără mare importanţă. Semnificaţia gestului este însă profundă. În acele vremuri, orice persoană cu handicap care trăia din mila publică purta, ca semn distinctiv, o anume „haină”. Ea atrăgea privirile trecătorilor şi spunea totul despre condiţia celui ce o avea. În momentul în care Bartimeu a auzit că este chemat de Domnul, a lepădat haina, arătând prin aceasta că renunţă la statutul de cerşetor înainte chiar de a primi vindecarea. Şi imediat ce i s-a redat vederea, el „a urmat lui Iisus pe cale” (cf. Marcu 10, 52). Iată o situaţie în care vindecarea vine pe un teren pregătit. Gestul lepădării de vechea condiţie este anterior sau cumva simultan intervenţiei lui Dumnezeu.
