Cu patru zile înainte de a muri, părintele Sofronie stătea cu ochii închişi şi nu voia să ne mai vorbească. Chipul îi era luminos, deloc trist, dar plin de tensiune. Avea aceeaşi expresie ca atunci când săvârşea Dumnezeiasca Liturghie. Nu‑şi deschidea deloc ochii, nici nu vorbea, doar ridica mâna şi ne binecuvânta. Ne binecuvânta fără să vorbească, iar eu am înţeles că urma să ne părăsească.
„…dăruieşte intrare cu bogăție robului Tău”
Nu voiam să îl obosesc, aşa că nu îl mai întrebam nimic. Dacă înainte mă rugam ca Dumnezeu să‑i lungească bătrâneţile, aşa cum spunem în Liturghia Sfântului Vasile, în acele zile însă, văzând că se pregătea să ne părăsească, am început să mă rog astfel: „Doamne, dăruieşte‑i robului Tău intrare cu bogăţie în Împărăţia Ta.” Mă rugam folosind cuvintele Sfântului Apostol Petru: „Că aşa vi se va da cu bogăţie intrarea în veşnica împărăţie a Domnului nostru şi Mântuitorului Iisus Hristos.” (II Petru 1, 11) Mă rugam îndelung lui Dumnezeu, zicând: „Dumnezeul meu, dăruieşte intrare cu bogăţie robului Tău şi aşază sufletul lui împreună cu Părinţii săi”, şi‑i pomeneam pe toţi părinţii care s‑au nevoit împreună cu el la Sfântul Munte, începând cu Sfântul Siluan şi continuând cu ceilalţi.
Şi în ultima zi m‑am dus să‑l văd. Era ora şase dimineaţa, urma să săvârşesc cea dintâi Liturghie a zilei, iar după mine, părintele Chiril, împreună cu ceilalţi preoţi, pe cea de‑a doua. Am simţit că Bătrânul avea să ne părăsească în ziua aceea. Am mers în biserică, am început Dumnezeiasca Proscomidie, la ora şapte au început Ceasurile, urmate de Dumnezeiasca Liturghie. Am spus doar rugăciunile Anaforalei, iar la mânăstirea noastră obişnuim să le citim cu voce tare. Pentru următoarele, rugăciunea mea a fost: „Doamne, dăruieşte intrare cu bogăţie robului Tău în împărăţia Ta.” Acea Liturghie a fost diferită faţă de toate celelalte Liturghii pe care le săvârşisem până atunci. În clipa când rosteam: „Să luăm aminte, Sfintele Sfinţilor”, părintele Chiril a intrat în altar. Ne‑am uitat unul la altul şi în acea clipă a început să plângă, iar eu am înţeles că părintele Sofronie ne părăsise. Întrebând când anume murise, am înţeles de la părinţi că acest lucru s‑a întâmplat la momentul citirii Evangheliei. Părintele Chiril m‑a luat deoparte şi mi‑a spus: „Împărtăşeşte‑i pe credincioşi, iar apoi anunţă că gheronda Sofronie a trecut la cele veşnice, după care fă şi un trisaghion pentru odihna sufletului lui. La fel voi face şi eu la ce‑a de‑a doua Liturghie.”
„I-am citit Sfintele Evanghelii de la început şi până la sfârşit”
Am frânt cu grijă Agneţul şi m‑am împărtăşit. Am ieşit şi i‑am împărtăşit şi pe credincioşi şi am făcut apolisul Liturghiei. Nici nu ştiu cum am reuşit acest lucru. Mai apoi am ieşit înaintea credincioşilor şi le‑am spus: „Iubiţii mei fraţi, Hristos, Dumnezeul nostru, este semnul lui Dumnezeu pentru toate generaţiile acestei epoci, fiindcă în cuvintele Lui găsim mântuirea şi dezlegarea tuturor problemelor noastre. Iar acum trebuie să facem după cum ne învaţă Liturghia, adică să mulţumim, să implorăm mila Lui Dumnezeu şi să ne rugăm Lui. Astfel, haideţi să‑I mulţumim lui Dumnezeu, Care ne‑a dăruit un asemenea părinte şi să ne rugăm pentru odihna sufletului său.” Apoi am început trisaghionul: „Binecuvântat este Dumnezeul nostru…” L‑am adus pe părintele Sofronie în biserică şi l‑am ţinut vreme de patru zile, pentru că mormântul încă nu‑i era gata. L‑am lăsat descoperit pe toată durat acestor patru zile şi i‑am citit Sfintele Evanghelii de la început şi până la sfârşit, iară şi iară, aşa cum se face în cazul preoţilor. Am făcut panihide şi pomeniri, precum şi celelalte slujbe zilnice, Liturghia, iar el a rămas acolo, în mijlocul bisericii, patru zile.
Vindecarea copilului
A doua sau a treia zi de la moartea sa, la mânăstire a venit o familie cu un copil de 14 ani, bolnav. Copilul avea cancer la cap, urmând să fie operat zilele următoare. Părintele Tihon a venit la mine şi mi‑a spus: „Oamenii aceştia care au venit acum s‑au întristat foarte tare pentru că nu l‑au mai prins în viaţă pe gheronda. De ce nu mergi să‑i citeşti câteva rugăciuni copilului?” I‑am spus: „Haide, vino şi sfinţia ta, ca să faci pe citeţul. Haide să‑i citim la celălalt paraclis.”
Am mers şi i‑am citit copilului, iar la sfârşit, părintele Tihon mi‑a spus: „De ce nu treceţi copilul pe sub coşciugul cu trupul părintelui, ca să se vindece? Pierdem timpul degeaba citind rugăciuni.” I‑ am răspuns că nu pot să fac asta, fiindcă lumea ar spune că abia a murit gheronda, iar noi, ucenicii lui, încercăm să „silim” recunoaşterea lui ca sfânt. „Dacă vrei, fă tu acest lucru”, i‑am spus într‑un final. „Eşti monah aghiorit, n‑o să‑ţi spună nimeni nimic.” Atunci, părintele Tihon l‑a luat pe copil de mână şi l‑a trecut pe sub sicriul părintelui.
În zilele următoare, copilul a fost operat, dar nu i‑au mai găsit nimic. I‑ au închis tăietura pe care i‑o făcuseră la cap şi i‑au spus: „Diagnosticul a fost greşit. A fost, probabil, o inflamaţie.” S‑a întâmplat ca acel copil să fie însoţit de un medic din Grecia, şi acela le‑a arătat celorlalţi tomografiile care dovedeau existenţa tumorii şi le‑a spus: „Ştiţi foarte bine ce înseamnă acest diagnostic greşit…” Copilul a trăit şi a crescut mare, acum este un tânăr de 27 de ani.
Părintele Ierótheos Vláhos: „Dacă părintele Sofronie nu a fost sfânt, atunci nu există sfinți”
Deşi murise, atmosfera nu era deloc tristă, era la fel ca la Paşti! Nimeni nu era afectat de pierderea Părintelui, toţi se rugau cu însufleţire. Aveam un prieten, arhimandrit pe atunci, care obişnuia să vină la mânăstire în fiecare vară şi să petreacă câteva săptămâni la noi. Era părintele Ierótheos Vláhos, cel care a scris cartea O noapte în pustia Sfântului Munte. Acum este Mitropolit de Náfpaktos şi Sfântul Vlasie. A sosit şi el de îndată ce a aflat că părintele Sofronie a plecat la cele veşnice. Era foarte pătruns de atmosfera ce exista atunci la noi în mânăstire şi a exclamat: „Dacă părintele Sofronie nu a fost sfânt, atunci nu există sfinţi.” S‑a întâmplat ca atunci să vină şi nişte părinţi de la Sfântul Munte ca să‑l vadă pe părintele Sofronie, dar nu l‑au mai găsit în viaţă. Părintele Tihon de la Símonos Pétras era unul dintre ei. De fiecare dată când vreun grec venea în Anglia pentru tratament medical, obişnuia să treacă şi pe la mânăstire pentru a le citi gheronda o rugăciune, fiindcă foarte mulţi s‑au vindecat în acest fel.
Arhimandritul Zaharia Zaharou
Sursa: www.pemptousia.ro, Arhim. Zaharia Zaharou, Ultimele zile ale părintelui Sofronie, în Pará tin Límnin, publicaţie lunară a Parohiei Sfântul Dimitrie – Paralímni, iulie 2008