Într-o zi, i-am mărturisit Părintelui:
‒ Părinte, mă enervez foarte repede.
‒ Bun lucru e mânia!
Crezând că glumeşte, l-am întrerupt:
Dăruieşte-te lui Hristos cu forţă, cu nerv!
Experiența nu se poate cumpăra, nici nu se împrumută
Îmi scrii de starețul tău că vrea să vină la Sfântul Munte pentru închinare. Lucru bun și sfânt are de gând să facă. Cât despre mine, să nu țină seamă că mă cunoaște sau că exist în această viață, întrucât trăiesc în retragere desăvârșită, cu altă rânduială decât cea obișnuită. Este greu să mă întâlnească.
Mitropolitul Antonie al Surojului
Înaltpreasfinţitul Mitropolit Antonie Bloom (6 iunie 1914 – 4 august 2003) a fost episcop al Episcopiei de Suroj al Bisericii Ortodoxe Ruse pentru Marea Britanie şi Irlanda.
Pentru subtitrarea în limba româna, dați click în bara de jos pe Subtitles/CC.
Leacul uitat al lumii de ieri și de azi
Sfânta Taină a Spovedaniei poate fi numită, pe drept cuvânt, „leac uitat”. Lumea întreagă zace cufundată în rău. „Fiecare dintre noi s-a molipsit de ucigătoarea boală numită păcat. Poate fi, oare, vindecată această boală? Leacul există! Şi este unul minunat! Dacă îl primeşti te însănătoşeşti! Însă noi nu întindem mâinile spre el ca să ne vindecăm şi să ne împăcăm conştiinţa. De ce, oare? Pentru că l-am uitat şi l-am nesocotit.
Cel ce va răbda până la sfârşit acela se va mântui
Trebuie să le purtăm pe acestea cu răbdare. Mai întâi, fiindcă dacă nu le răbdăm, nu ascultăm. Şi nu numai pentru aceasta, dar ne şi prelungim chinurile noastre. În al doilea rând, fiindcă cel ce rabdă aici necazurile cu răbdare acela va primi răsplată în viaţa viitoare. Fiindcă prin răbdarea lui mărturiseşte cu fapta credinţa lui în viaţa viitoare care este credinţa în Cel ce ne-a făgăduit-o pe aceasta.
Nu te măsura pe tine în toate cele pe care le faci
Nu sta să te judeci pe tine însuţi pentru ceva pe care l-ai făcut – bine, rău, virtute, păcat – sau să-l compari cu ceilalţi. De câte ori nu avem de-a face cu acest lucru! Să uităm cele din urmă şi să nu ne intereseze ce am făcut. Pentru că analizând, descoperim că am făcut ceva important sau ceva rău, ceva mare şi frumos şi mai reuşit decât celălalt sau ceva mai mic. Fie că judecăm lucrul în sine, fie în legătură cu aproapele, vom cădea în una dintre cele două capcane: fie în mândrie, dacă este ceva bun şi mai mare, fie în deznădăjduire, în mizerie, în degenerarea existenţei noastre, dacă nu este bun. Aceasta, deoarece atâta timp cât credem că suntem maturi, atâta timp cât credem că avem putere înăuntrul nostru, purtăm neputinţa lui Adam şi a Evei, egoul cel şubred pe care ni l-au lăsat moştenire strămoşii.
În orice lucrare pe care o întreprinzi, cugetă întâi la Dumnezeu
Aşadar, înfăţişează-te cu grijă în faţa lui Dumnezeu în timpul rugăciunii sau al psalmilor. Să nu te supere somnolenţa minţii şi să nu fie dezacord între minte şi limbă, ci acord deplin pentru amândouă să pronunţe cuvintele. Aceasta deoarece precum este imposibil să slujeşti la doi domni (Matei 6, 24), tot astfel nu poţi să aduci lui Dumnezeu o dublă rugăciune (una să gândească mintea şi alta să rostească limba).
Fericit este cel care va despărţi cu sabia Cuvântului ceea ce este bun de ceea ce este rău
Să nu se laude cel îngâmfat cu slava sa, nici cel vânjos cu sănătatea sa, nici cel frumos cu frumuseţea sa, nici cel tânăr cu tinereţile lui, pe scurt, cu nimic din toate câte sunt de laudă în lumea aceasta şi provoacă mândrie.
Deci, cel care se laudă, numai în acestea să se laude: că Îl cunoaşte şi-L caută pe Dumnezeu, că suferă cu cel care suferă, şi-şi pune nădejdile lui în bunurile viitoare.
Nu te lăsa amăgit de frumuseţea pământească, cea de carne şi sânge…. Pofta este plăcută, dar păcătoasă
Când vezi o fată sau o femeie frumoasă, sau un tânăr frumos, îndreaptă-ţi îndată gândul spre Frumuseţea supremă a supremei sfinţenii, căreia i se datorează toate frumuseţile cereşti şi pământeşti. Adică spre Dumnezeu. Dă-I slavă fiindcă face asemenea splendori din pământ.
Icoana mamei
Parc-o văd acum pe mama,
Chip de sfântă-ntr-un pervaz
Slabă, slabă, sărăcuţa,
Şi cu lacrimi pe obraz.
Atâta tine suferinţa, cât tine mândria
Suferinţa pricinuieşte la foarte mulţi bătaie de cap. Nu puţini sunt cei care au considerat mântuirea ca scăpare de suferinţă. Trebuie înţeleasă situaţia că dacă sufletul se statorniceşte în buna trăire după poruncile Domnului, multe amărăciuni trec şi vin multe bucurii. Vremea de amărăciune ţine atât timp cât ţin mândria şi celelalte păcate. Cel smerit are cea mai mare mărire, în faţa căruia nu poate rezista nimic, nici lucrurile, nici diavolul.
Părintele Porfirie: „Apocalipsa a fost scrisă ca să nu se petreacă”
Intr-o vreme când din ce în ce mai mulți oameni simt nevoia, din cauza crizelor care îi afectează, să cerceteze evenimentele eshatologice ca cele descrise în Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul, dar și acele lucruri făcute cunoscute prin harul Domnului profeților, părinților Bisericii și sfinților din zilele noastre ca părintele Paisie Aghioritul, trebuie totuși să luăm în seamă și părerea părintelui Porfirie și să înțelegem de ce un așa mare om al timpurilor noastre, în timp ce știa foarte bine ce trăim noi acum și care este sursa, a evitat să vorbească despre aceste lucruri.
Dumnezeu are un plan cu aceasta pandemie – profeții ale sfinților prezentate de Mitropolitul Neofit
Mitropolitul Neofit de Morfu prezinta profețiile sfinților care arată că în planul lui Dumnezeu pentru mântuirea lumii este inclusă și această operație numită „pandemie” pe care o trăim acum.
Să nu dați fratelui prilej de poticnire sau de sminteală!
Cheia vieții duhovnicești este lupta cu propriile patimi. Unde există luptă, acolo există viață. Cel ce nu se luptă, de pildă cu patima sa de osândire a aproapelui pentru neputințele lui morale nu poate să afirme că duce o viață duhovnicească. Iar cel ce nu duce o viață duhovnicească, acela arată că nu are frică de Dumnezeu, care este rădăcina acestei vieți. Lipsa fricii de Dumnezeu conduce pe oameni să osândească fără înfricoșare pe semenii lor și să-și pregătească veșnica lor osândă.
Omul adeseori rânduieşte fără Dumnezeu
Cineva făcuse o crescătorie de peşte şi toată ziua spunea slavă Ţie, Dumnezeule!, pentru că vedea mereu purtarea de grijă a lui Dumnezeu. Îmi spunea că peştişorul, din clipa când apare şi este mic ca gămălia acului, are şi un săculeţ de lichid, ca să se hrănească până ce se va mări şi va putea prinde organisme mici din apă. Adică Dumnezeu i-a dat şi „merinde”. Şi dacă Dumnezeu poartă de grijă de aceştia, cu atât mai mult de om.
„Părinte Siluan, cum se face că oamenii care muncesc la tine o fac atât de bine?”
In 1938, un om a murit la Muntele Athos. Era un om simplu, un ţăran din Rusia care a venit la Muntele Athos pe când avea în jur de 20 de ani, rămânând acolo pentru următorii cincizeci. Era un om de o simplitate extremă. Se dusese la Athos pentru că citise într-o broşură despre Sfântul Munte cum că Maica Domnului îşi dăduse cuvântul că va sprijini şi se va ruga pentru oricine I-ar sluji Domnului în aceste mănăstiri. Deci şi-a părăsit satul lui, spunându-şi: „Dacă Maica lui Dumnezeu este gata să mă păzească, atunci mă duc acolo, iar datoria ei e să mă mântuie”.
Scurtă explicare a cântării „Ușile pocăinței”
„Uşile pocăinţei deschide-mi mie, Dătătorule de viaţă, că mânecă duhul meu la Biserica Ta cea sfântă, purtând locaş al trupului cu totul întinat. Ci ca un Îndurat curăţeşte-l cu mila milostivirii Tale!“ Cuvântul de învățătură al Preasfințitului Părinte Damaschin Dorneanul la Duminica Vameșului și a Fariseului (a 33-a după Rusalii) – Mănăstirea Sihăstria Putnei