Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit al Chișinăului şi al Întregii Moldove Vladimir a felicitat-o pe Stareța Sfintei Mănăstiri „Sf. Gheorghe” din Suruceni, Egumena Epistimia (Goncearenco) cu prilejul celebrării celor 60 de ani de la naștere.

Preacuvioasă Maică Stareță Epistimia,

Vă aducem felicitările noastre cordiale cu prilejul aniversării vârstei de 60 de ani.

Când vorbim de ziua de naștere, fiecare dintre noi prețuim ziua în care am văzut lumina vieții pe pământ, viața reprezentând darul cel mai scump cu care a fost înzestrat omul – cununa întregii creații.

Biserica Ortodoxă din Moldova s-a îmbogățit nu numai cu darul binecuvântat al celor șaizeci de ani pe care îi împliniți astăzi, ci și cu frumoasele realizări ale Preacuvioșiei Voastre.

Mai bine de două decenii Dumneavoastră cu râvnă îndepliniţi ascultarea încredinţată, restabilind şi împodobind una din cele mai vechi şi cunoscute Mănăstiri din pământul Moldovei – Vatra monahală Suruceni. Purtând de grijă Mănăstirii şi maicilor care locuiesc în ea, Dumneavoastră tindeţi să arătaţi un model de stoicism duhovnicesc, fidelitate Bisericii şi credinţă nestrămutată.

Râvna și dragostea creștinească a Preacuvioșiei Voastre este cunoscută tuturor pelerinilor care au trecut pragul Mănăstirii Suruceni.

Nu putem să trecem cu vederea și aportul colosal pe care l-ați depus la scoaterea de sub obrocul istoriei și canonizarea marelui ierarh al Bisericii noastre – Dionisie, Episcopul Cetății Albe-Ismail.

Punându-ne nădejdea întru Domnul Iisus Hristos, Vă urăm în continuare sănătate nezdruncinată, aceeași dragoste nemărginită de cele sfinte și râvnă pentru a fi încă mulți ani stâlp de nădejde al Bisericii Ortodoxe din Moldova.

La acest popas jubiliar al vieții, considerăm potrivit să vă acordăm înalta distincție bisericească – Ordinul „Cuvioasa Parascheva”, de gradul I.

Să ne trăiți întru mulți și binecuvântați ani!

Cu arhierești binecuvântări,

† VLADIMIR,

MITROPOLIT AL CHIȘINĂULUI ȘI AL ÎNTREGII MOLDOVE

Leave a reply

required

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.