Despre neținerea de minte a răului, a zis Domnul: „Iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blestemă, faceți bine celor ce vă urăsc și rugați-vă pentru cei ce vă vatămă și vă prigonesc. Cui te lovește peste obrazul drept, întoarce-i și pe celălalt. Celui ce voiește să se judece cu tine și să-ți ia haina, lasă-i și cămașa.” Și: „Părinte, iartă-le lor, că nu știu ce fac!” Dar și urechea tăiată în timpul trădării a luat-o și a vindecat-o. Și Apostolul: „Ocărâți fiind, binecuvântăm.”
Dumnezeu nu iartă „cu ţârâita”: „şi te iert, şi nu te iert”, ci te iartă pe deplin. Când te ştii iertat de Dumnezeu, nu trebuie să te mai gândeşti că ai făcut, cine-ştie-când, cine-ştie-ce. Dumnezeu are puterea să şteargă totul şi trebuie să ştergem şi noi, din mintea noastră, lucrurile care nu ne favorizează. Şi aceasta, pentru că ştim că Dumnezeu este Tatăl nostru.
Nimeni dintre noi, dacă vrea să fie socotit înțelept, să nu uite să mulțumească pentru tot ce i se întâmplă în viață. Însă cei mai mulți dintre oameni fac precum cei nemulțumitori: disprețuiesc cele ce au și doresc cele ce le lipsesc. Robul e nemulțumit că nu-i liber. Cel născut liber e nemulțumit că nu s-a născut în altă țară, mai cu vază, că nu-i dintr-o familie renumită prin noblețe, care să fie celebră.
Înfrânează iuțimea sufletului cu dragostea; vestejește partea poftitoare a lui cu înfrânarea; înaripează partea rațională a lui cu rugăciunea. Și lumina minții nu se va întuneca niciodată.
Gheronda, cum poate cineva să păstreze înlăuntrul său bucuria?
Dacă înfruntă totul duhovniceşte. Atunci bucuria nu i-o pot lua nici bolile şi nici încercările.
Pentru a înfrunta duhovniceşte încercările, oare nu trebuie ca omul să se fi izbit de propriile patimi?
„Care sunt treptele mărturisirii? Când lipsesc duhovnicii, ce trebuie făcut? Cum se poate curăţi sufletul de toate păcatele?
– Mărturisirea e un act de comunicare sinceră, dureroasă către persoana preotului, care te ascultă în numele lui Hristos. Ea satisface setea omului de comuniune, de ieşire din singurătatea mândriei, a neîncrederii în alţii, a dispreţului.
Doamne, luminează întunericul din mine! (Sf. Grigorie Palama)
Omul care face muncă de jos se înăspreşte ca urmare a muncii sale: şi inima se înăspreşte în omul care se dă pe sine la munca de jos în folosul păcatului şi patimilor, care adună roşcove şi se hrăneşte cu ele. Ca atare, ea nu se înmoaie lesne atunci când trebuie s-o aducem la pocăinţă. Iată încă o osteneală, şi o osteneală mai însemnată: fiindcă în lucrarea pocăinţei totul depinde de simţămintele inimii!
Până când propăşesc nedrepţii? Şi ce li se întâmplă, în cele din urmă, lor şi urmaşilor lor? Ţi-ai pus această întrebare? Să nu se poticnească gândurile tale când vezi că cineva se laudă cu puterea sa şi uită de Dătătorul puterii.
Să venim la David, proorocul şi împăratul. Dar mie îmi place mai mult să-l numesc prooroc, împărat a fost în Palestina; prooroc însă, până la marginile lumii. Domnia lui a ţinut câtăva vreme, dar profeţia lui are cuvinte nemuritoare. Mai degrabă se va stinge soarele decât să fie date uitării cuvintele lui David. David a săvârşit şi adulter, şi omor. A văzut, spune Scriptura, pe o femeie frumoasă, făcând baie şi s-a îndrăgostit de ea (II Regi 11,2).
“Mii de draci mă furnică văzând cum este confundat creştinismul cu prostia, cu un fel de cucernicie tâmpă şi lașă. O bondieuserie (e expresia lui tanti Alice), ca şi cum menirea creştinismului n-ar fi decât să lase lumea batjocorită de forţele răului, iar el să înlesnească fărădelegile dat fiind că e prin definiţie osândit la cecitate şi paraplegie. Denis de Rougemont: Să nu judecăm pe alţii, dar când arde casa vecinului nu stau să mă rog şi să mă îmbunătăţesc; chem pompierii, alerg la cişmea. De nu, se numeşte ca sunt fudul şi că nu-mi iubesc aproapele.
În general, fiecare creștin are două momente pe care le dedică rugăciunilor mai îndelungate: dimineața și seara. Desigur, ne putem ruga în orice clipă a zilei, dar timpul oferit rugăciunii este, de regulă, foarte limitat din cauza locului de muncă, a grijilor privitoare la familie, la casă, la diferite probleme de care suntem asaltați zilnic. Însă este important ca măcar aceste două momente ale zilei să le închinăm lui Dumnezeu, având în vedere că așa au făcut creștinii încă din primele veacuri, fapt mărturisit de Sfântul Vasile cel Mare în scrierile sale.
Era un preot bătrân, și-mi spunea că de multă vreme s-a zbătut cu un gând. El era nedumerit, că de ce trebuie să moară omul? Și odată, fiind la o înmormântare, a citit mai cu atenție în molitva de dezlegare, care zice: omul trebuie să moară, pentru ca răutatea să nu fie nepieritoare. Și Sfinții Părinți la fel spun.
– Gheronda, în ultima vreme am probleme cu inima, și mă tem să nu pățesc ceva.
Și te mărturisești incomplet cu câte din astea faci: judeci, vorbești de rău, și ele se înregistrează toate.
Vorbim despre secularizare și o plasăm în afara spațiului bisericesc, în vreme ce ea se află în interiorul Bisericii de multe ori. Am introdus duhul lumesc, însă acesta nu se referă doar la vestimentație și anumite comportamente. Este vorba despre un anumit mod de gândire.
De ce nu mai cunoaștem bucuria? Ani la rând mi-am pus întrebarea asta, până când, într-o bună zi, pe când mă jucam cu niște copii, Domnul mi-a răspuns.