Dacă vrem să nu-L pierdem pe Duhul Sfânt, pe care L-am primit la Botez, sau dacă L-am pierdut, să-L dobândim din nou, suntem datori să avem inima curată şi trupul neîntinat, adică curat de orice păcat trupesc. Inima şi trupul trebuie să fie templul Duhului Sfânt. Şi în cel care are inima curată şi trupul neîntinat, va intra Duhul Sfânt şi va stăpâni peste sufletul lui.
Un creştin care nu s-a împărtăşit de mulţi ani sau unul care se împărtăşeşte de două-trei ori pe an, înainte să se cuminece ar trebui să treacă pe la scaunul de spovedanie. Însă creştinul care se împărtăşeşte des, de pildă, în fiecare lună sau în fiecare duminică, şi nu este împovărat de păcate grele va trebui să se spovedească şi acesta de fiecare dată când se împărtăşeşte?
Un fiu duhovnicesc al Stareţului avea un puternic război trupesc şi se primejduia să păcătuiască cu o oarecare persoană. Un prieten al lui l-a înştiinţat pe Stareţ de primejdia în care se afla tânărul în cauză şi de eventualitatea căderii lui în voia trupului. Stareţul şi-a adus aminte de tânărul acela în timpul rugăciunii de seară şi s-a rugat pentru el. După terminarea rugăciunii a privit fără să vrea la ceas. A doua zi a primit un telefon de la tânărul care era să păcătuiască şi care i-a făcut cunoscut Stareţului următoarele:
Ne cheamă Dumnezeu prin glasul Scripturii, ne cheamă prin glasul zidirilor ce pornesc asupra noastră cu secetă sau cu ploaie prea multă sau cu cutremur; ne cheamă Dumnezeu prin arşiţă, dar ne cheamă şi în alt fel. Cum? Prin glasul conştiinţei.
Creștinul cel înțelept, ascultând îndemnul Sfintei Biserici: „Cu frica lui Dumnezeu, cu credință și cu dragoste să vă apropiați!”, nu îndrăznește să-și vădească cu îndrăzneală credința în Sfânta Împărtășanie și dragostea sa față de Hristos, înainte de a se umple cu frica lui Dumnezeu cea mântuitoare și înainte de a o lucra în Sfânta Taină a Pocăinței.
Mâhniţi-vă cu măsură. Parcurgeţi cu inima făgăduinţele luminoasei noastre credinţe şi câte revelaţii veţi găsi în ele spre alinarea necazurilor voastre!
„Nu putem iubi fără să suferim. Cea mai mare durere este să iubim până la sfârşit. Hristos atât de mult a iubit lumea, încât S-a dat morţii pe cruce. La fel și sfinţii. Câştigam Raiul sau îl pierdem și ajungem în iad, în măsura în care acceptăm sau refuzăm crucea rânduită de Hristos.” (Sf. Sofronie Saharov)
Încercați să ziceți: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul!”. Dar țineți minte: n-are nicio valoare dacă vorbești. Ea se numește în trei feluri: Rugăciunea minții, Rugăciunea lui Iisus și Rugăciunea minții în inimă – nu-i corect rugăciunea inimii. În orice moment vin atacuri, noaptea vin ispite; le gonești cu precizie. Dar păstrați taina. Nu faceți ca găina: a făcut și ea un ou și se aude în toată curtea. În felul acesta s-au străbătut și pustiile și pușcăriile, cu o rugăciune tainică.
Demonii sunt creaturi. Ei sunt foarte inteligenți, dar sunt creați. Ieșind din câmpul lor, nu mai au nici o putere asupra noastră. Dar pentru asta, noi avem nevoie de curajul de a pierde anumite lucruri, anumite plăceri, anumite conforturi… Pierdem, ca atunci când e incendiu, și ca să-ți scapi viața pleci și pierzi tot. Și zici: da, dar… pierd aia, pierd aia, pierd aia… dar dobândesc Viața!
Apostolul Pavel poruncește creștinilor să se roage neîncetat, spuse Părintele Filip. Oare acea rugăciune este rugăciunea minții sau a inimii?
Într-adevăr, este rugăciunea minții. Este un îndemn către creștinii din Tesalonic: „Pururea vă bucurați. Neîncetat vă rugați!” (I Tesaloniceni 16, 17).
În îndulcirea trupească – în îmbuibare şi băutură – sufletul nu-şi află linişte şi pace, ci neîncetată luptă şi tulburare, beznă şi întuneric. Şi însăşi acea hrană şi băutură pururi sunt legate de multă grijă şi tulburare şi iarăşi nici în somn nu este pace şi linişte, ci poftiri întunecate şi tulburări înşelătoare. Însă hrana dumnezeiască, duhovnicească şi nemuritoare este pacea sufletului, liniştea vieţii, slobozenia duhului, nestingherirea conştiinţei – dulceaţa şi veselia veşnică: „Sătura-se-vor din grăsimea casei Tale şi din izvorul desfătării Tale îi vei adăpa pe ei” (Psalm 35, 8).
Dacă vezi cu mintea demoni, smereşte-te şi sileşte-te să nu-i vezi şi mergi degrabă la duhovnicul sau „bătrânul” căruia ai fost încredinţat. Spune totul duhovnicului şi atunci Domnul te va milui şi vei scăpa de înşelare. Dar dacă crezi că ştii mai multe în privinţa vieţii duhovniceşti decât duhovnicul tău şi dacă la mărturisire nu-i spui ce ţi s-a întâmplat, atunci pentru mândria aceasta va fi îngăduit unei înşelări să pună stăpânire pe tine spre povăţuire.
Maică, atunci când vedem că o persoană greşeşte cu ceva, cum putem să schimbăm acel lucru?
Un fel al slujirii aproapelui care îmi place, care mă unge la suflet, este slujirea prin cuvântul plăcut lui Dumnezeu şi folositor, care călăuzeşte la mântuire, De aceea iubesc pustia şi însingurarea. Cu ajutorul lor aş dori să îmi curăţesc mintea şi inima – să le curăţesc în aşa fel încât ele să se facă table vii ale cuvântului dumnezeiesc viu, ca acesta să se întipărească în ele limpede, luminat, ca din cuvântul dumnezeiesc viu să izvorască mântuire îmbelşugată, să se reverse în sufletul meu şi în sufletele celor pe care îi iubesc în Domnul.
Maica Domnului nu a trebuit niciodată să fie pedepsită, întotdeauna alegerile ei au fost bune, corecte. Dumnezeu a făcut cu ea o pedagogie și pentru aia lăsat-o în mod neînchipuit să trăiască în Sfânta Sfintelor. Erau mai multe fecioare în biserica din Ierusalim, și era o tradiție, și multe fecioare se dădeau vieții feciorelnicie și slujirii bisericii – o călugărie a femeii înainte de întruparea lui Hristos, cum se putea în Vechiul Legământ. Si ea era una din aceste fecioare și Sfântul Zaharia a introdus-o în Sfânta Sfintelor și Dumnezeu i-a dat o pedagogie, a condus-o pe copilița aceasta în ceea ce a devenit Maica Domnului.
Nu-i nici o vinovăţie să mănânci. Domnul fie slăvit!… Ceea ce strică este pofta nesăţioasă, îmbuibarea peste ceea ce trebuie, umflarea stomacului până la refuz. Tot aşa cu vinul. A-l folosi cu măsură, nu-i nici o greşeală. Greşeala e a te da beţiei şi a fi necumpătat, a-ţi perverti folosinţa minţii. Dacă slăbiciunea voastră trupească nu vă îngăduie să treceţi ziua fără să mâncaţi, nici un ins înţelept nu v-ar putea ţine de rău.
Despre neținerea de minte a răului, a zis Domnul: „Iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blestemă, faceți bine celor ce vă urăsc și rugați-vă pentru cei ce vă vatămă și vă prigonesc. Cui te lovește peste obrazul drept, întoarce-i și pe celălalt. Celui ce voiește să se judece cu tine și să-ți ia haina, lasă-i și cămașa.” Și: „Părinte, iartă-le lor, că nu știu ce fac!” Dar și urechea tăiată în timpul trădării a luat-o și a vindecat-o. Și Apostolul: „Ocărâți fiind, binecuvântăm.”