„Domnul îndreaptă pe cei gârboviţi, Domnul înţelepţeşte orbii, Domnul iubeşte pe cei drepţi. Domnul păzeşte pe cei străini; pe orfani şi pe văduvă va sprijini şi calea păcătoşilor o va pierde.” (Ps. 145, 8-9)
La Mănăstirea Suruceni s-au adunat Duminică, 12 decembrie 2021, numeroși credincioși pentru a participa alături de obștea monahală la Sfânta Liturghie. Evanghelia acestei Duminici (Lc. 13, 10-17) ne vorbeşte despre vindecarea pe care a săvârşit-o Mântuitorul Hristos asupra unei femei gârbove, care suferea de optsprezece ani de această infirmitate trupească. Ne relatează de asemenea și despre intervenția mai-marelui sinagogii care, văzând vindecarea săvârșită în zi de sâmbătă, este nemulțumit deoarece conform legii iudaice numai în cele șase zile lucrătoare ale săptămânii se pot face vindecări, nicidecum sâmbăta.
Parabola de astăzi ne vorbește despre două tipuri de gârbovire, una în trup, alta în suflet. Una care duce la întâlnirea cu Hristos, alta care îndepărtează de întâlnirea cu El. Gârbovia nu este doar o neputință trupească, ci și o stare a omului „legat de Satană”, care în egoismul său nu-i pasă de alții, nu e în stare să se bucure de îndreptarea și vindecarea cuiva. Iar cea mai de jos treaptă a gârboviei, dintre multe trepte și stări sufletești prin care se manifestă aceasta, este starea de fățărnicie, despre care amintește Mântuitorul Hristos în Evanghelia de astăzi: „Făţarnicilor! (Lc. 13, 15)”
În ce constă fățărnicia mai-marelui sinagogii, pentru care l-a mustrat grav Mântuitorul Hristos? Ne răspunde Sfântul Luca al Crimeii: „Fiind unul dintre învățătorii poporului, se prezenta drept purtator al cinstei și al dreptății, iar în sufletul sau nu era deloc așa, (…) era nemilos, aspru, neiubitor de oameni, se îngrijea numai de respectarea literei legii, iar duhul legii, de dragoste față de aproapele, îi era strain. (…) Fățărnicia este ceva caracteristic pentru mulți dintre noi. Fățarnic este cel care vrea să pară ce nu este de fapt, este cel care poartă masca evlaviei, fiind în sufletul său lipsit de orice evlavie. Este cel care își exprimă dragostea și loialitatea față de aproapele, îi spune cuvinte blânde, bune, lingușitoare, dar în suflet simte ură față de el, urzește rele împotriva lui.”
Să nu ne comportăm ca nişte oameni gârboviţi sufleteşte, cu ochii aţintiţi înspre ceea ce ţine doar de partea formală, teoretică. Dacă vrem să fim sănătoşi duhovniceşte, să ne rugăm ca Dumnezeu să ne vindece și să ne ofere verticalitatea interioară spre bine, spre trăirea în duh a învăţăturii mântuitoare a lui Hristos. Un început bun îl putem face chiar în această perioadă de început al postului, la sfârşitul căruia vom putea să ne bucurăm de darul deplin al Naşterii Mântuitorului, prin aprofundarea lucrării cu propria persoană, a descoperirii de sine, a propriilor limite şi a tainelor adânci ale sufletului.