Neliniştea duhului şi patimile strică sângele şi lovesc chiar în inima sănătății. Postul, și îndeobşte viaţa ascetică sunt cel mai bun mijloc de a păstra sănătatea şi de a o face să înflorească. Neamţul Gufeland a scris o carte despre prelungirea vieţii, unde ridică în slăvi și viața ascetică. Cei ce ridică în slăvi ştiinţa trebuie să asculte de el, iar noi avem alţi dascăli, mai de seamă decât acest neamţ. Rugăciunea înalţă duhul pe tărâmul lui Dumnezeu, în care este rădăcina vieţii – iar prin duh, şi trupul se împărtăşeşte din această viață… Duhul umilit, simţămintele şi lacrimile de pocăinţă nu răpesc, ci dau putere omului, fiindcă aşază sufletul într-o stare de bucurie. Bine aţi făcut că nu v-aţi supus îndemnurilor lumeşti. Totuşi, în vederea unei cât mai grabnice refaceri a sănătăţii, cu scopul de a lucra cât mai cu spor Domnului, puteţi fără păcat să faceţi puţin pogorământ neputinţelor trupului – în ce priveşte somnul, osteneala, starea în picioare, mâncarea. Asta după Săptămâna Patimilor. Iată, vine vara… Puteţi întrebuinţa câteodată lapte şi chiar bulion de carne, precum şi ouă… să mergeţi în afara oraşului, căci în oraş nu e aer curat. În el sunt totdeauna necurății. Bătrânii din vechime scriau că se poartă cu asprime faţă de trup nu ca să-l nimicească, ci ca prin mortificarea trupului să omoare patimile.
Sfântul Teofan Zăvorâtul, Boala și moartea, Editura Sophia, București, 2007, p. 18