Fiecare creştin în singurătate şi în ascuns varsă din inima lui, precum fumul de tămâie, rugăciunea de mulţumire către Domnul său. Lucrând astfel, împlinim porunca lui Hristos care glăsuieşte: Iar tu, când te rogi, intră în cămara ta, şi încuind uşa ta, roagă-Te Tatălui tău celui întru ascuns şi Tatăl tău cel ce vede întru ascuns va răsplăti ţie la arătare (Matei 6, 6).
Cum putem să le insuflăm copiilor noștri dragostea pentru Hristos?
Măi copii, dragostea pentru Domnul se transmite prin flacăra inimii. Dumnezeu aprinde inima omului de dragostea Lui. Inima aprinsă trasnmite celorlalți această dragoste. Aprindeți inima de dragoste pentru Dumnezeu. Să nu devii propovăduitor al iubirii lui Dumnezeu, ci să devii martor al iubirii de Dumnezeu.
Să nu se mândrească cineva față de fratele său, că pe unul ca acela îl urăște și Dumnezeu și-l urăsc și oamenii. Niciunul să nu săvârșească lucruri necuvioase, sufletești ori trupești; să nu mănânce în ascuns, ori să spună minciuni; să nu vorbească pe cineva de rău, ori să-l certe fără rost.
În Sfântul Munte, mulţi se roagă zi şi noapte. Se întâmplă să se roage cineva de seara până dimineaţa şi să nu-şi dea seama când trece timpul. În iubirea lui Dumnezeu, ceasurile fug cu altă repeziciune. O, ce-i în Sfântul Munte noaptea! Mireasmă, tămâie, îngeri, rugăciuni… Îngerii poartă rugăciunile sfinţilor şi le duc la Dumnezeu. Ce taină!
Înțelepciune și smerenie. Așa poate fi catalogat părintele Teologu – una dintre mințile strălucite ale ortodoxiei românești de pe muntele Athos – care vorbește astăzi cu Mihai Morar despre misiunea noastră pe pământ. Ce înseamnă, cu adevărat raiul? Dar iadul? Care este misiunea noastră între semenii noștri și cum ajungem mai aproape de Dumnezeu? Sunt întrebări pe care mulți credincioși și le-au pus deseori. În episodul de astăzi avem ocazia să aflăm răspunsul din partea unui om care, ca programator IT, l-a căutat în știință, în filosofie, dar l-a găsit în credință. Și a găsit mai mult decât acest răspuns. Avem parte de un dialog cât o spovedanie de care nu am avut parte, o reală poartă către credință. Astăzi, la Fain și Simplu, cu Mihai Morar.
Diavolul, cel care din ură si invidie nu se bucură să-l vadă pe om bucurându-se duhovniceşte, face tot ce poate ca să-i pricinuiască amărăciune; aceasta este bucuria şi câştigul său. Noi însă, cu mijloacele duhovniceşti pe care le avem, să ne străduim să ne facem curaj, împotrivindu-ne feluritelor sale mestesugiri.
Poate că printre cauzele principale care ne fac să ne fie ruşine de slăbiciunile, insuccesele şi păcatele noastre sunt teama de ele şi jena pe care ne-o provoacă – fiindcă nu înţelegem că, în virtutea minunatei iubiri a lui Dumnezeu-Tatăl în Dumnezeu-Fiul, acestea sunt de fapt prilejuri de a dobândi puterea cea dumnezeiască, cea care se desăvârşeşte în slăbiciune (II Corinteni 12, 9).
Din nefericire, facem loc prea lesne minciunii în viaţa noastră, iar aceasta se întâmplă pentru că ne place să ne oglindim în oglinzi omeneşti ce ne hrănesc egoismul. “Prieteni”, sau mai bine zis „apropiaţi”, ni-i facem numai pe aceia care ne laudă pentru „frumuseţea” sau „bogăţia” noastră. Trăim înconjuraţi de minciună şi ne lipim de apele stătute ale morţii sufletului, transformându-ne în „roboţi” bineplăcuţi societăţii: bine îmbrăcaţi, ferchezuiţi, făcându-ne operaţii estetice de întinerire, cosmetizându-ne, ca nu cumva să ne vedem faţa care e pe cale să îmbătrânească sau care, din nefericire, între timp a îmbătrânit deja în păcat, şi astfel toată viaţa noastră devine o minciună.
Sfântul Isihie Sinaitul vorbește despre îmbolnăvirea și moartea treptată a sufletului. Deși Dumnezeu a creat sufletul „simplu și bun, acesta „se desfată de momelile nălucirilor diavolului și amăgit, aleargă spre cel rău ca la cineva bun”. Astfel, el „își amestecă gândurile sale cu nălucirea momelii diavolești”. În cele din urmă, „căzând la consimțire, preschimbă prin mijlocirea trupului în faptă nelegiuirea din cugetare, spre osânda proprie”. (…)
Dar nu numai pentru aceştia Mă rog, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine, prin cuvântul lor. Ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una, ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis» (Ioan 17, 20-21)
Toate faptele noastre săvârşite la vedere în familie, în societate, la serviciu, constituie comportarea noastră. Dacă ne uităm împrejur, nu putem decât să spunem că, în general, comportarea noastră este în cea mai mare parte corectă. Dar dacă este tot aşa de corectă şi starea noastră interioară – aceasta nu o putem susţine. Ochii celor care ne înconjoară au o puternică influenţă asupra intenţiilor noastre.
Când aveţi o iubire mare, iar această iubire vă mişcă spre rugăciune, atunci valurile iubirii voastre merg şi-l influenţează pe cel pentru care vă rugaţi; creaţi în jurul lui un scut de apărare şi-l înrâuriţi, îl călăuziţi spre bine. Văzând strădania voastră, Dumnezeu vă dă har bogat şi vouă, şi aceluia. Dar trebuie să murim pentru noi înşine. Aţi înţeles?
Mare lucru este să se lase cineva în Mâinile lui Dumnezeu! Oamenii își fac planuri și încearcă să le realizeze, dar fără să ciulească urechile, fără să asculte care este voia lui Dumnezeu și fără să se conformeze ei. Trebuie să ne lăsăm cu încredere în seama lui Dumnezeu, ca El să ocârmuiască lucrurile, iar noi să ne facem datoria noastră cu mărime de suflet. Dacă unul nu se încrede în Dumnezeu, așa încât să se lase pe sine cu desăvârșire în Mâinile Sale, se va chinui.
Aceasta este viața veșnică: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Iisus Hristos, pe Care L-ai trimis (Ioan 17, 3).
Orbii au rostit cuvintele „Fiul lui David, ai milă de noi” (Matei 20, 30), ceea ce înseamnă „Iisuse, ai milă de noi” și le-a fost redată vederea; leproșii au spus-o și s-au vindecat de lepra lor (Luca 4, 27) etc.
Ne rugăm, și înlăuntrul nostru intră Dumnezeu. Odată cu răsuflarea, intră Hristos. Când ne rugăm, se săvârșește intrarea lui Hristos. Așa cum copiii evreilor și adulții și-au așternut hainele ca să intre Hristos în Ierusalim, tot așa și noi, cu rugăciunea, îi așternem lui Hristos propriile noastre haine ca să intre înlăuntrul nostru.
Diavolul țintește acest mare obiectiv: să ne despartă de Dumnezeu. Nu-i va fi ușor să o facă direct, că așa s-au încununat mulți creștini care au simțit în ei puterea credinței, știind că omul e făcut de Dumnezeu singur, numai pentru Dumnezeu și nu se pot despărți de El. Satana, care n-are o clipă de răgaz, gândește ca indirect să poată despărți pe om de Făcătorul lui.