Amintiți-vă de timpul când erați la școală, când pe nesimțite ați învățat să citiți și să scrieți; și în viața duhovnicească se petrece ceva asemănător. Noi trebuie să ne ostenim și să facem ceea ce am cugetat și am înțeles. Ceea ce rămâne e lucrarea lui Dumnezeu; căci nu vedem cum în pământul inimii încolțește cuvântul vieții aruncat acolo.

Nu încercați să vă vedeți dreaptă, ci cereți întotdeauna: „Dăruiește-mi, Doamne, să-mi văd greșelile mele și să nu-l osândesc pe fratele meu!”.

Încearcă să trăiești cu atenție măcar o zi, analizează-ți comportamentul, căci cine ești tu în raport cu ceilalți oameni?

Mai întâi, cunoaște-te pe tine însăți, apoi încearcă să petreci măcar o zi împotrivindu-te păcatului; vei vedea cât este de greu; și aflând, vei învăța să fii îngăduitoare cu neputințele omenești și nu vei osândi pe nimeni.

Osândirea și sminteala sunt cele mai înfricoșătoare păcate care-l împiedică pe om să se mântuiască. Ambele îți strică atât viața ta, cât și pe a altora. Cât de mari sunt păcatele de neiertat pe care ni le iartă Dumnezeu, iar noi nu putem ierta puținele păcate ale altora!

Dumnezeu să te înțelepțească!

Arhimandritul Ioan Krestiankin, Povățuiri pe drumul crucii, Editura de Suflet, București, 2013, p. 140-141

Leave a reply

required

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.