-Ce efecte în plan văzut și în plan nevăzut poate avea asupra credinciosului participarea sa la sfintele slujbe ale Bisericii?
„În Sfânta Liturghie sunt distruse lucrările diavolului”
Dragostea noastră către Dumnezeu şi către aproapele este mărturisirea credinţei
„Creştinul ortodox este cel care are slăvire dreaptă, adică cel care crede drept, slăveşte şi se roagă drept, leagă credinţa de rugăciune şi de cult.
Fiind creştini ortodocşi, credem şi slăvim pe Dumnezeul Treimic şi îl iubim pe Dumnezeu Cel din Treime. Aceasta este diferenţa noastră faţă de alte credinţe care au doar un dumnezeu uniipostatic.
Să nu ne temem să postim, căci postul ne scoate din multe rele
Mulţi creştini, nedând o prea mare importanţă postului, îl ţin fără tragere de inimă sau nu îl ţin deloc. Şi totuşi, trebuie să primim postul cu bucurie, nu cu frică şi părere de rău, căci nu este înfricoşător pentru noi, ci pentru diavoli. În cazul demonizaţilor, mult poate face postul, mai ales când este însoţit de sora sa bună, care este rugăciunea. De aceea, Hristos a spus: Acest neam de demoni nu iese decât numai cu rugăciune şi cu post (Mat. 17, 21).
Să nu permiți simțurilor tale să poftească la tot felul de iluzii externe
Sfântul Ignatie ne învață că „omul trebuie să își interzică orice activitate care îl amorțește”. Trebuie să alocăm timpul nostru într-un așa fel, încât să fim preocupați constant cu activități sensibile, folositoare și practice. Îndeplinirea responsabilităților publice sau private, fără prea multă zarvă și agitație, nu va duce niciodată la o viață agitată, ci din contră, conduce la atenția față de sine și la vigilență.
Celui smerit lucrurile i se întorc în bine
Suferința pricinuiește la foarte mulți bătaie de cap. Nu puțini sunt cei care au considerat mântuirea ca scăpare de suferință. Trebuie înțeleasă situația că dacă sufletul se statornicește în buna trăire după poruncile Domnului, multe amărăciuni trec și vin multe bucurii. Vremea de amărăciune ține atât timp cât țin mândria și celelalte păcate.
Rugăciunea trebuie rostită continu, zi şi noapte, cu gura, cu mintea, cu inima
Trebuie să avem luare-aminte şi rugăciune. Una o ajută pe cealaltă, precum o mână pe alta. Atenţia aduce rugăciune şi rugăciunea aduce luare-aminte. Rugăciunea trebuie rostită continuu, fie cu mintea, fie cu gura. Întreruperea rugăciunii şi nepăsarea se aseamănă cu omul care merge cu arma pe umăr, în timp ce duşmanul caută să-l ucidă. (…)
Firea pocăinței o simte fiecare suflet rațional ca pe un fapt natural
Firea pocăinței o simte fiecare suflet rațional ca pe un fapt natural, de ajuns este să nu fie stricat complet de păcat, potrivit cu spusa „Sufletul care ajunge în adâncul răutăților disprețuiește…”. De aceea întâlnim pocăința și la cei dintâi oameni, la cei mai dinainte de lege, unde nu era rezultatul unei învățături dumnezeiești, ci un sentiment natural al sufletului rațional.
Cel ce este cu adevărat smerit nici nu se mânie, nici nu mânie pe nimeni
Pentru a omul să poată parcurge acest drum duhovnicesc suitor, iată ce îl sfătuiesc practic aceşti sfinţi părinţi ai noştri, de Dumnezeu luminaţi! Sfântul Antonie spune că omul trebuie să-şi asume răspunderea greşelilor sale înaintea lui Dumnezeu şi să îndure ispitele.
Dacă ai o stare duhovnicească bună, poţi simţi ce fel de duh este în jurul tău
Stareţul Iosif îi spunea părintelui Efrem: „Dacă mergi într-o casă şi ai o stare duhovnicească bună, poţi simţi ce fel de duh se află în acea casă. Adică dacă există duh de rugăciune, duh de înfrânare, duh de nevoinţă sau duhul răpirii, al minciunii, al lăcomiei, al vrăjitoriei…”.
Puterea rugăciunii către Maica Domnului
Îți plac istorioarele duhovnicești? O să-ți citesc îndată ceva asemănător. Am aici, la mine, o carte pe care o socot drept tovarășul meu de drum. Se numește „Agapia” sau „Mântuirea păcătoșilor”. În ea se află descrise multe întâmplări minunate.
„Dacă trăim în Duhul, în Duhul să şi umblăm…” Sărbătoarea Cincizecimii la Mănăstirea Suruceni
„Dumnezeule Sfinte Duhule, Carele tuturor împarți darurile Tale și toate le faci cu voia, suflă și întru noi Darul Tău cel purtător de lumină, ca să Te slăvim pre Tine, Cela ce ești lăudat împreună cu Tatăl și cu Fiul.” (Penticostar)
Și cei adormiți ne pomenesc pe noi
Noi pomenim, așa cum știm, pe pământ, iar sufletele plecate ne pomenesc, la rândul lor, în ceruri și rugăciunea lor săvârșită în ceruri pentru noi aduce mai mult folos sufletesc decât rugăciunea noastră săvârșită pentru ei.
Adevărată rugăciune nu necesită nimic mai mult, decât dragoste faţă de Dumnezeu
Un tânăr monah de la Sfântul Munte a venit odată la Părintele să-l înveţe tehnica rugăciunii:
„Celui ce-ţi cere dă-i”
„Celui ce-ţi cere, dă-i şi nu te întoarce de la cel ce voieşte să se împrumute de la tine” Cuvintele acestea ne îndeamnă la un lucru social, la iubirea unora faţă de alţii şi la ceea ce este potrivit cu natura noastră. Într-adevăr, omul este un animal politic şi social, iar trăirea laolaltă, ca şi relaţiile pe care le avem unii cu alţii ne arată că dispoziţia noastră de a da pentru îndreptarea celui lipsit, trebuie să fie ceva cât se poate de necesar.
Domnul ne porunceşte să urmăm Lui în smerenie
Oare nu vreţi ca Dumnezeu să caute spre voi? Iar dacă vreţi, ţineţi minte ce este smerenia, ce este acea sfântă virtute care Îi place lui Dumnezeu atât de mult, pentru care Dumnezeu locuieşte împreună cu noi şi caută spre noi. Ea este lucrul diametral opus mândriei. Smeriţii sunt cei săraci cu duhul, care îşi amintesc de neajunsurile lor, care îşi tind privirea spre adâncul inimii, care îşi supraveghează neobosit mişcările, urmărind orice necurăţie pe care o văd acolo.
Când sunteţi jigniţi, smeriţi-vă şi răbdaţi în linişte
Toţi ne ieşim din fire când suntem jigniţi, suntem gata să-l luăm de gât pe cel ce ne-a jignit: ochii aruncă scântei, faţa ni se schimonoseşte de mânie şi devine respingătoare pentru toţi cei care ne văd; mişcările devin dizgraţioase, bruşte, mâinile şi picioarele tind să înhaţe, tind să lovească; limba revarsă neînfrânată hule asupra celui ce ne jigneşte.
Amintiți-vă că stând la rugăciune stați înaintea lui Dumnezeu
Când ne rugăm suntem neapărat datori să punem stăpânire pe inimă și s-o întoarcem către Domnul. Este nevoie ca inima să nu fie rece, vicleană, necredincioasă, îndoită: altminteri ce folos de la rugăciunea noastră, de la postirea noastră? Oare bine este să auzim de la Domnul glas mânios: Poporul acesta Mă cinstește cu buzele, dar inima lor este departe de Mine (Matei 15, 8)?