
Păgân dacă ai fost, dar conştiinţă ai avut, şi după acea lege te va judeca.


Păgân dacă ai fost, dar conştiinţă ai avut, şi după acea lege te va judeca.

Atunci când nu e împreună cu Dumnezeu, omul este totdeauna jucărie a diavolului. Şi diavolul se distrează cu el: fie îi umple sufletul cu gânduri necurate, fie îi aşază în inimă dorinţe rele, fie îi aprinde limba de vorbe murdare, fie îl predispune spre clevetire, bârfe, tâlhărie, desfrânare şi orice altă faptă rea.

Este, spuneți și voi, cumva cu putință să se fi păcălit atâtea milioane de mucenici și să se fi jertfit fără niciun rost? Atâția nenumărați cuvioși să se fi nevoit și să se fi luptat mai presus de om în zadar? Atâția și atâția creștini sunt toți niște sentimentali fanteziști și au căzut toți victimă unui mare amăgitor? Ateii vor răspunde desigur că da, într-adevăr au fost amăgiți. Credincioșii însă nu pot să-i convingă, dar acest lucru nu înseamnă că toți aceștia erau superficiali sau nebuni.

Pe malul puţin înalt al Lacului Ghenizaret stătea dumnezeiescul Ziditor aşezat pe iarba verde. Şi a început să schiţeze planuri pentru noua zidire. Cu toate acestea, El nu le-a schiţat pe un pergament şi nici nu le-a desenat cu un creion pe hârtie, ci prin cuvinte puternice le-a imprimat în sufletele ucenicilor Săi şi ale poporului, ca printr-un diamant într-un material de ceară.

In timpul bolii trebuie mai întâi să ne silim a mulțumi lui Dumnezeu, iar atunci când sufletul gustă dulceața și tihna pe care le aduce această mulțumire se grăbește singur spre ea, ca spre un liman. El se grăbește într-acolo fugind de valurile grele ale cârtirii, puținătății de suflet și întristării.

– Cum poate dobândi smerenie cineva? Atunci când i se spune o vorbă, el să răspundă cu două? Să nu suporte să-i treacă prin faţă nici măcar o muscă?

Îți plac istorioarele duhovnicești! O să-ți citesc îndată ceva asemănător. Am aici, la mine, o carte pe care o socot drept tovarășul meu de drum. Se numește „Agapia” sau „Mântuirea păcătoșilor”. În ea se află descrise multe întâmplări minunate.

Dumnezeu intervine numai când omul nu mai poate. De aceea când suntem bolnavi trebuie să mergem la doctor. Hristos a făcut ca din câteva pâini şi peşti să se sature mii de oameni, a făcut o minune, însă atunci când mergeau pe cale, Iisus şi ucenicii cumpărau cele necesare pentru hrană, cum vedem şi din întâlnirea lui Iisus cu femeia samarineancă. Evanghelistul Ioan ne spune: că ucenicii Lui se duseseră în oraş ca să cumpere hrană (Ioan 4, 8). Sigur că cel ce săturase atâtea mii de oameni nu ar fi avut nevoie să cumpere, dar Hristos lucra şi ca Dumnezeu şi ca om, iar dumnezeirea intervine doar atunci când omul nu mai poate.

Oricare ar fi relaţiile dintre oamenii care se iubesc, ei îşi caută unii altora numai binele.

«Şi a zis tatăl către slugile sale: Aduceţi degrabă haina lui cea dintâi şi-l îmbrăcaţi şi daţi inel în mâna lui şi încălţăminte în picioarele lui; și aduceţi viţelul cel îngrăşat şi-l înjunghiaţi şi, mâncând, să ne veselim; căci acest fiu al meu mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat. Şi au început să se veselească» (Luca 15, 22-24)

Căsătoria creştină este o imagine a unirii dintre Hristos şi Biserică: „Bărbatul este cap femeii, precum şi Hristos este cap Bisericii, trupul Său, al cărui mântuitor şi este. Ci precum Biserica se supune lui Hristos, aşa şi femeile bărbaţilor lor, întru totul. Bărbaţilor, iubiţi pe femeile voastre, după cum şi Hristos a iubit Biserica, şi S-a dat pe Sine pentru ea” (Efeseni 5, 23-25).

Noi avem puterea să împlinim voia Domnului, să urmăm rostul pentru care ne-a zidit, dar putem face şi altminteri.

„Pilda Fiului Risipitor tocmai acest rost are: să ne îndemne să alergăm degrabă la Tatăl, îndată ce ne-am văzut cum suntem, ca să nu cădem în deznădăjduire. Şi, pentru ca să alunge de la noi îndoiala, teama, ruşinea, ne pune înainte cea mai desăvârşită icoană a milostivirii şi bunătăţii dumnezeieşti. Oricât de multe păcate am fi făcut, să nu ne îndoim de iertare; niciodată nu este biruită milostivirea şi iubirea de oameni a lui Dumnezeu, „Care aşa de mult a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat pentru dânsa” (Ioan 3, 16). (Pr. Petroniu Tănase)

In timp ce era dus sub pază la Roma pentru a fi martirizat pentru credința sa, Sfântul Ignatie al Antiohiei le-a trimis o scrisoare creștinilor din acel oraș, implorându-i să nu intervină în viitoarele sale încercări, de exemplu, să nu încerce să-l țină în viață prin mituirea autorităților.

Așa se comportă Dumnezeu cu noi. Acesta este chipul lui Dumnezeu, numai dragoste. Orice altă imagine, a unui Dumnezeu care este justițiar, rănit în orgoliu de greșeala pe care o fac făpturile Sale, este o imagine falsă, mincinoasă. Nu o găsim nicăieri în textul Scripturii Noului Testament.

Ce-i cu harababura asta din casa dumneavoastră? Cum v-am citit scrisoarea, am şi simţit vântul cum umblă prin camere. Nu e ceea ce trebuie. Desigur, nu toate sunt în puterea dumneavoastră, dar unele sunt. De pildă, în vizite să ne manifestăm reţinut, cu gândul la Domnul şi cu frică de Dumnezeu, să nu vorbim în plus, să nu osândim şi să nu ne facem planuri deşarte; toate acestea şi multe altele sunt în puterea noastră. Iar din moment ce sunt în puterea noastră, şi răspunderea pentru ele cade asupra noastră.

Lovește fiecare cuget care vine să te ucidă: lovește-l cu tăișul rugăciunii! Cu fiecare rugăciune îi tai picioarele, mâinile, capul. În final îl faci bucăți și, dacă îl cauți, nu mai există. Prin risipirea minții, diavolul se străduiește să împiedice mintea să ducă numele lui Iisus Hristos în inimă, adică împiedică rugăciunea curată.