În bunătate găsim blândețea. Omul bun este blând, adică are sufletul catifelat. Cine se apropie de un om blând simte o plăcută senzație de căldură și mângâiere, simte o putere binefăcătoare. Blândețea este o completare firească a dragostei și rod al acesteia. Mai puțin activă decât dragostea, blândețea, în calmul ei nu este lipsită de putere creatoare, ci dimpotrivă. Într-o lume de potrivnicie, blândețea vine ca un întăritor, ca o înseninare, lacrimă luminată.
Cei cu inimile pline de mângâierea harului nestricăcios pot să rabde toate lipsurile și năpastele, prefăcându-le într-un praznic al bucuriei duhovnicești; însă foamea unei inimi împietrite, de la care s-a depărtat mângâierea dumnezeiască, este o suferință fără alinare.
Pentru unii ceea ce spune mai jos părintele Emilianos Simonopetritul poate să pară nebunie, după spusele Sf. Apostol Pavel la I Corinteni 1, 18: „Căci cuvântul crucii nebunie este pentru cei ce pier; dar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu.”
Să respectăm, vă rog, curăția, să ne păzim sfințenia. Pentru ce să ne pogorâm la necinste, cinstiți fiind? Pentru ce să ne îngrijim trupul mai mult decât se cuvine, pe care puțin după aceea îl vom lăsa mormântului? Pentru ce să socotim că plăcerea este dulce, când ea cu adevărat este durere ucigătoare? Căci plăcerea este undița diavolului. Plăcerea este veninul pierzaniei. Plăcerea este văpaia focului nestins și totuși noi, oamenii ne avântăm spre ea ca niște robi legați cu jurământ.
Biserica Ortodoxă, odinioară singura Biserică a lui Hristos în lume, a ţinut de la început credinţa în Evanghelie, fără a ține seama de stânga sau de dreapta, şi fără a se sprijini pe alte credinţe, nici pe filosofiile păgâne şi nici pe ştiinţele naturale. Căci atunci când mergi cu un călăuzitor cu vedere bună şi înainte văzător, este de prisos şi caraghios să-i întrebi pe chiori şi pe orbi despre drum.
S-a făcut aşa o atmosferă, să zicem aşa, de neluare aminte la Sfintele Taine. Sunt credincioşi care se împărtăşesc o singură dată pe an. Eu să ştiţi că n-am încredere în spovedania celor ce se spovedesc o singură dată pe an şi în împărtăşirea celor ce se împărtăşesc o singură dată pe an. N-am încredere, pentru că nu-mi pot închipui că cineva care preţuieşte Cinstitele Daruri se poate reţine de la împărtăşire atâta vreme.
„Lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, care sunt în văzduhuri.” (Efeseni 6, 12)
„Întrebare: Deci ce poruncește Scriptura omului ca să facă ?
Răspuns: Am zis mai înainte că omul are, potrivit firii sale, bună-voința; pe aceasta o cere Dumnezeu. El poruncește omului ca, în primul rând, să cunoască: cunoscând, să iubească; și, în sfârșit, (iubind) să fie gata să împlinească (voia Sa). Faptul, însă, că mintea este impulsionată, că suportă osteneli și că săvârșește o lucrare (nu aparține omului), ci harului Domnului, care se dă celui ce vrea (să facă voia Lui) și crede (în EI).
„Să examinăm, așadar, ce înțeles are cuvântul creștinism. Poate că oameni mai înțelepți decât mine vor găsi imagini mai înalte și mai nobile, care să se potrivească deplin vredniciei acestui cuvânt. După câte pricep eu, despre acest termen ar trebui spuse următoarele:
În înțelesul cel mai limpede și mai grăitor, cuvântul Hristos – din care provine termenul: creștinism – înseamnă împărat, căci, printr-o accepțiune deosebită, Sfânta Scriptură tocmai prin această expresie definește vrednicia împărătească.
Dacă nu crezi, intri într-un domeniu care se cheamă “iad”, care se cheamă “pedeapsă”, intri în tot felul de încurcături, sminteli, amărăciuni, ca fiul risipitor.
Dumnezeu este bun din fire și întotdeauna se îngrijește pentru binele nostru, iar atunci când Îi cerem ceva, ne va da, dacă este spre binele nostru. Tot ceea ce este absolut necesar pentru mântuirea sufletului nostru și pentru întreținerea noastră trupească, Dumnezeu ne va da cu îmbelșugare și vom avea binecuvântarea Lui.
Părinte, atunci când undeva de obicei nu există disciplină, se va putea face față într-o situație grea?
Atunci când, de pildă, se întâmplă un incendiu, nu face fiecare ce-i trece prin cap, ci așteaptă ordin. Cel care are răspunderea, observă și spune ce trebuie să se facă. Altfel se poate pricinui panică și, în loc să stingă focul, îl întețesc mai mult.
Odată mă întorceam în Sfântul Munte.
Noi ştim că la rugăciune trebuie şi trupul nostru, în toate mădularele sale, să ia parte. Între acestea, mâinile au un rol important în exprimarea rugăciunii. Trebuinţa de a lua parte şi trupul la rostirea rugăciunii, rezultă din îndemnul apostolului: „Preamăriţi-L pe Dumnezeu în trupul vostru şi în duhul vostru, ca unele ce sunt ale lui Dumnezeu” (I Corinteni 6, 20).
Şi în alt loc: „Ridicând mâini curate, fără de mânie şi fără de şovăire” (I Timotei 2, 8).
Credința nu înseamnă a admite teoretic existența lui Dumnezeu și întruparea Fiului Său, a opta pentru credință ca pentru o altă filozofie, ci a simți că scăparea ta pe veci depinde de ajutorul atotputernic al lui Dumnezeu, Care ne-a arătat în Hristos iubirea și mila Sa nesfârșită. Ea înseamnă a tremura pentru mântuirea ta și a face voia lui Dumnezeu pentru a fi vrednic de ea, pentru a te uni cu Dumnezeu cel iubitor, Singurul în Care este mântuirea.
Pentru ca inima noastră să fie pregătită și aptă pentru primirea chemării lui Dumnezeu, trebuie s-o curățim de tot răul, ca să nu existe în ea nicio răutate, nicio atracție față de ceva, cu atât mai puțin față de ceva păcătos.
Așa cum demult Domnul i-a chemat pe ucenicii Săi, așa și acum nu încetează să ne cheme la Sine pe fiecare dintre noi.
Toţi, iubiţii mei, toţi ne numim creştini. Dar ne întrebăm: suntem într-adevăr creştini? Ca să fie cineva creştin, trebuie să asculte şi să facă tot ce zice Hristos. Desăvârşita ascultare faţă de Hristos, ascultarea faţă de toate câte porunceşte, este semnul de recunoaştere a unui creştin adevărat. Şi ce porunceşte Hristos? O vedem în Evanghelia de astăzi. Zice Hristos: „Cine vrea să vină după Mine, să se lepede pe sine, să-şi ia crucea sa şi să-Mi urmeze Mie!”.
Starețul Emilianos Simonopetritul (†9 mai 2019) – „Aspecte practice ale viețuirii monahale autentice” (subtitrare Ro) / traducere Mănăstirea Dragomirna.