Uneori e greu să iertăm şi e greu din două motive: e greu pentru că vrăjmaşul se împotriveşte, nu-i place deloc să iertăm pe cineva şi din cauza asta ne aduce argumente – că nu merită, dar iertarea nu e legată de meritul celui pe care-l iertăm.
Dacă ne rugăm din inimă, cu toată atenţia, ziua va fi imprimată de rugăciunea noastră şi tot ceea ce se întâmplă va îmbrăca un caracter diferit. Binecuvântarea pe care am cerut-o de la Preaînaltul Dumnezeu va face să se nască o pace în sufletul nostru ce va avea un efect minunat asupra felului în care vedem şi înţelegem lumea. Omul de rugăciune priveşte mediul înconjurător într-o altă lumină. Calitatea intrinsecă a vieţii sporeşte.
De ce oare cei blânzi sunt socotiți fericiţi îndată după cei cei plâng? Pentru că blândeţea este rodul şi urmarea înfrângerii şi a plânsului pentru păcate. Mai mult decât atât, noi căutăm să aflăm în lume linişte sufletească, dar n-o avem, pentru că această linişte este rod al blândeţii şi al nerăutăţii. Învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima, şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre (Мt. 11, 29).
Dumnezeiasca Euharistie are darul nemăsurat de a ne „branşa“ la plinătatea vieţii dumnezeieşti. Este toposul întâlnirii cerului cu pământul, a îngerilor cu oamenii, este „cerul pe pământ“, cerul înţeles ca tropos teologic (infuzie a vieţii dumnezeieşti, coborârea Treimii în spaţiul teluricului: „Să Te am pe Tine locuind şi rămânând întru mine, împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh“) şi tropos angelologic (de co-slujire a îngerilor cu oamenii: „Fă ca împreună cu intrarea noastră să fie şi intrarea sfinţilor Tăi îngeri, care slujesc împreună cu noi şi împreună slăvesc bunătatea Ta“).
„Să nu dispreţuim mântuirea noastră şi să nu ne îndreptăţim păcatele prin diferite pricini, spunând că în timpurile de azi nimeni nu mai poate ajunge la sfinţenie. Totul este posibil acum, ca şi în vechime, şi nu numai voinţa singură ne poate urca la acele înălţimi. Să pregătim voinţa. Dumnezeu este gata să ne îndumnezeiască, dar numai cu consimţământul nostru şi nu contra voinţei noastre. Iar noi fugim ca nişte laşi, respingând această fericire.” (Sfântul Simeon Noul Teolog)
Iar Iisus, umblând pe lângă marea Galileii, a văzut doi fraţi, pe Simon ce se numeşte Petru şi pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreaja în mare, căci erau pescari. Şi le-a zis: Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni. Iar ei, îndată lăsând mrejele, au mers după El. De acolo, mergând mai departe, a văzut alţi doi fraţi, pe Iacov al lui Zevedeu şi pe Ioan fratele lui, în corabie cu Zevedeu, tatăl lor, dregându-şi mrejele şi i-a chemat. Iar ei îndată, lăsând corabia şi pe tatăl lor, au mers după El Şi a străbătut Iisus toată Galileea, învăţând în sinagogile lor şi propovăduind Evanghelia împărăţiei şi tămăduind toată boala şi toată neputinţa în popor. (Evanghelia de la Matei IV; 18-23 )
Odată, pentru a-i îndrepta unui frate multele sale cusururi, Bătrânul, folosind exemple din natură şi din viaţă, i-a zis:
Asupra omului lucrează tot timpul două puteri nevăzute: cea bună şi cea rea; puterea lui Dumnezeu, puterea harului, şi puterea diavolului, puterea vicleană şi atotpierzătoare. Omul este pus în această lume ca între două focuri, dintre care unul e făcător de viață, şi despre care Domnul spune: „Foc am venit să arunc pe pământ” (Luca 12, 49), iar celălalt este foc arzător şi pârjelitor. Omul este dator să întrebuinţeze toată silinţa de sine ca să aprindă în el însuși focul dumnezeiesc, focul credinţei şi dragostei de Dumnezeu şi de aproapele.
Credinţa indică adevărul, şi din credinţă sinceră se naşte iubirea. Cel care cu adevărat crede în Dumnezeu nu permite vreodată să părăsească iubirea (din Omilia a 2-a la Epistola I către Timotei).
Dacă vrei să începi o viață nouă, te duci într-o mănăstire pentru că acolo este adevărata trăire și începutul unei cunoașteri de adâncime a interiorului tău. Îl ai pe aproapele acolo, Îl ai pe Domnul acolo, ai sfinții. Voia tâlhărească este cea individualistă, care nu este voia lui Dumnezeu și nici după Sf. Părinți, așa cum au lăsat ei scris în rânduielile vieții mănăstirești.