Biserica doreşte ca toţi creştinii să fie curaţi la inimă, liberi, bucuroşi şi împăcaţi. Şi, când vorbeşte despre luptă, asceză, întristare, jale şi frică, în sens duhovnicesc, nu voieşte să chinuie şi să înspăimânte. Ci îngăduie o singură luptă, întru împlinirea mântuirii. Aşadar, lupta duhovnicească nu are nimic din caracteristicile anxietăţii.
Gândurile seamănă cu patimile, prin aceea că există un gând pentru fiecare patimă. Sfântul Ioan Casian împarte gândurile în opt categorii, examinându-le detaliat pe fiecare în parte. Iată mai întâi care sunt cele „opt gânduri ale răutăţii”: „cel al lăcomiei pântecelui, al curviei, al iubirii de argint, al mâniei, al întristării, al trândăviei, al slavei deşarte şi al mândriei”.
Aflarea voii dumnezeieşti este una din problemele cele mai delicate şi mai complicate ale vieţii noastre, mai ales pentru cei ce încearcă s-o cunoască prin rugăciune.
Viaţa noastră alături de Stareţ a avut mai degrabă caracterul unei petreceri copilăreşti, iar nu al uneia mature. Strădania noastră, în linii generale, se îndrepta spre tradiţia monahală, silindu-ne după putere la îndatoririle noastre tipiconale.
Mintea este cea care cugetă. Inima nu cugetă. Să aveţi mintea la Dumnezeu, şi inima saltă de bucurie de la sine. Se străpunge. Ca să vină Hristos în inimă, trebuie să-L iubiţi. Ca să-L iubiţi, trebuie ca El să vă iubească mai întâi. Trebuie ca mai întâi să vă cunoască Dumnezeu, apoi e rândul vostru. Dacă Îi cereţi, El Se va sălăşlui. Ca să vă iubească, trebuie să fiţi vrednici. Ca să fiţi vrednici, trebuie să faceţi pregătirea.
Aţi căzut, trebuie să vă ridicaţi! Mulţumiţi Domnului Multmilostiv Care v-a primit din nou lângă El, dându-vă harul Lui din belşug, aşa cum se întâmplă în acele stări duhovniceşti bune, după fiecare rugăciune săvârşită în inimă. Acum există un pericol. Dumnezeu, Cel lipsit de răutate, Îşi arată vădit mila Lui oricărui păcătos pocăit. Diavolul, plin de zavistie însă, foloseşte cu viclenie lipsa de răutate a lui Dumnezeu, ca să rătăcească şi să-l înşele pe om, îndrumându-l la noi căderi.
„Caută-l pe Sfântul Ierarh Nicolae! Cere-i ajutorul, arată-i gândurile tale, arată-i fricile tale, arată-i neputinţele tale, arată-i greutăţile tale; cu siguranţă nu va sta indiferent, ci te va căuta, fiindcă el nu poate să stea la margine, nu poate să treacă indiferent pe lângă tine, cel care eşti în suferinţă, cel care eşti în necaz şi în strâmtorare, cel care eşti în călătorie şi te afli în primejdie, cel care eşti dezorientat şi aştepţi îndrumare. Nu te lasă Sfântul Ierarh Nicolae, ci îţi este alături ca un bun părinte şi un bun păstor.” (PS Macarie, Episcopul Europei de Nord)
„Căutat-au spre rugăciunea celor smeriţi şi nu au defăimat cererea lor” (Psalmul 101, 18). Iată cuvintele Dumnezeiescului Psalmist, care s-au împlinit minunat în viaţa Sfântului Ierarh Nicolae, făcătorul de minuni, a cărui pomenire o săvârşim astăzi.
Fericit beteagul pe care Dumnezeu îl ridică din boală şi care îşi ridică inima plină de mulţumire spre Dumnezeu ca spre singurul său neaşteptat Binefăcător. O, cum se văd de bine lucrurile lui Dumnezeu în fiecare zi, în viaţa fiecăruia dintre noi! O, bucurie a tuturor celor cărora prin aceste lucrări Dumnezeu le deschide ochii duhovniceşti ca să-L vadă pe El! Vai de cei care, cu mâinile şiroind de darurile lui Dumnezeu, îi întorc spatele şi merg orbeşte pe drumurile lor întunecate! (Sfantul Nicolae Velimirovici)
Evanghelia ne vorbeşte despre o realitate cu care ne confruntăm fiecare: nu reuşim să ne bucurăm de binele semenului nostru!
Oamenii au de obicei o concepţie juridică despre dreptate. Ei resping ca nedreaptă ideea ca cineva să ia asupra lui responsabilitatea greşelii altuia. Acest lucru nu cadrează cu conştiinţa lor juridică. Dar duhul iubirii lui Hristos vorbeşte altfel. Potrivit duhului acestei iubiri, a împărtăşi responsabilitatea greşelii celui pe care-l iubim şi chiar a o lua cu totul asupra noastră nu este un lucru ciudat, ci cu totul firesc.
În cazul divorţurilor, oamenii au greşit când s-au căsătorit. Dar Biserica acceptă divorţul ca să nu se strice armonia în viaţă. Ca să se evite desfrânarea, Biserica a îngăduit căsătoria a doua şi a treia. Dacă s-a măritat în grabă, pentru că băiatul are cravată frumoasă, pentru că are marcă de maşină nu ştiu de care… Tinerii să nu se grăbească la o căsătorie numaidecât din motive materiale. Văd că mai mult femeile sunt înşelate de bărbaţi.
Tăcerea înseamnă reflecţie la taina lui Dumnezeu şi la taina propriei persoane. Persoana umană se comunică şi prin vorbire, dar şi prin tăcere. Prin amândouă trăieşte şi face să fie trăite lumina şi taina ei. Ajunge să o văd reflectând, ca să-mi dau seama nu numai de taină, ci şi de lumina ei.
Voi care sunteţi drepţi: păcatul înseamnă slăbiciune, iar a te teme de păcătoşi înseamnă a te teme de oameni. Păcătosul e îngrozit de omul cel drept din sine care e mort şi de două ori îngrozit de un drept viu dinafara sa. Nu fiţi îngroziţi de cineva care este îndoit îngrozit de voi. Nu este Domnul vitejia drepţilor? Nu este Domnul Atotţiitorul generalul cetelor celor drepţi? Cu adevărat mică este dreptatea celor ce stau cu Atotţiitorul şi totuşi se tem de cei atotneputincioşi.