Petru, ucenic autentic după alegere al lui Hristos, care a primit pretutindeni cel dintâi premiu, și în onoruri și în fapte, bărbatul acela foarte renumit, a cărui faimă a umplut toată lumea, când i s-a poruncit să spună ce părere are despre Dumnezeul și Mântuitorul nostru, n-a început printr-o lungă și abilă introducere, înconjurându-se cu o grămadă de silogisme și dovezi, nici n-a răspuns la întrebare, cum obișnuiesc să facă sofiștii iscusiți și tehnologii credinței, ci, în simplitatea inimii, a expus pe scurt adevărul. N-a despărțit pe Cel nenăscut de Cel născut, nu s-a încurcat în chițibușării de limbaj, nici nu s-a interesat, mânat de curiozitate, de discuțiile cu privire la deosebirile dintre ființe, nici n-a măsurat Dumnezeirea prin silogisme.
Să imităm, creștinilor (a căror caracter specific este credința, nu vorbăria), pe pescar, pe omul lipsit de falsă curiozitate, pe cel de loc din Betsaida, pe prima pescuire a lui Hristos. Să medităm spunând: „Tu ești Hristos, Fiul Dumnezeului celui viu!” Ce e mai mult decât atâta să o lăsăm celor care se luptă cu cuvântul, a căror treabă e cearta, iar sfârșit, pierderea.
Asterie al Amasiei, Omilii și predici, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1946