Ce am răspunde la chemarea Mântuitorului: „Spune: dacă vei fi iertat, dacă îţi voi spune acum că te iubesc cu toata viaţa Mea şi toată moartea Mea, cu Crucea, cu Răstignirea şi cu învierea Mea, ai putea oare să răspunzi cu bucurie şi recunoştinţă?”. (IPS Antonie de Suroj)
Sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci a reunit în rugăciune obştea Mănăstirii Suruceni și credincioșii veniți pentru a participa la Sfânta Liturghie. Prăznuim în această zi aflarea Crucii de viață dătătoare a Domnului nostru Iisus Hristos. Pentru noi ea reprezintă semnul dragostei lui Dumnezeu. Cunoaștem că Mântuitorul a fost răstignit pe Cruce și că a murit în chinuri grele, îndelungate și de neînchipuit. Cu regret, realitatea morții Sale pe Cruce ne duce rareori la starea de frică și cutremur, care ar trebui să rămână pururi în sufletele noastre.
„Crucea nu este suferință. Crucea, și de aceea o numește Biserica de viață făcătoare, este dragoste. Dar Crucea, în lumea asta sălbatică, nu poate decât să fie suferință. Dragostea dumnezeiască în lumea asta nu poate să fie decât suferință și asta este Crucea. Crucea trebuie să o înțelegem ca dragostea jertfelnică a lui Dumnezeu care, cum zice Sfântul Ioan Evanghelistul: dacă i-a iubit pe ai Săi, până în sfârșit i-a iubit”, ne spune părintele Rafail Noica.
Pentru a înțelege ce înseamnă Crucea să ne uităm cum și-a asumat Hristos crucea vinovăției păcatelor noastre: El, Cel nevinovat și fără de păcat. Crucea ni-L arată pe Hristos așa cum este El pentru noi: numai dragoste pentru om, chiar și atunci când acesta Îl batjocorește și manifestă nerecunoștință. Dumnezeu nu ne putea da o altă dovadă mai mare de iubire, decât moartea lui Iisus Hristos pentru răscumpărarea noastră. „Că aşa de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât şi pe Unul-Născut Fiul Său L-a dat la moarte pentru ea” (Ioan 3, 16).
Mitr. Antonie de Suroj ne spune: „Una din „fărădelegile” lui Hristos pentru care a fost condamnat la răstignire a fost învățătura dragostei. Aceasta semăna frică și derută în fiecare suflet, care nu era pregătit să moară păcatului, căci Evanghelia ne comunică vestea revoltătoare că nu va intra în Împărăția lui Dumnezeu nicio formă a iubirii de sine, că fiecare trebuie să se lepede de omul cel vechi și să trăiască numai în iubirea lui Dumnezeu și de aproapele. Nici atunci, dar nici acum, oamenii nu pot să accepte cu ușurință adevărul acesta, fiindcă aceasta ar însemna să renunțe la tot ce e legat de egoism și de viclenie.”
Astfel, esența creștinismului și a Crucii reprezintă renunțarea la egoismul nostru pentru a putea trăi deplin alături de Hristos, înseamnă asumarea crucii și urmarea drumului sacrificiului pentru aproapele prin Hristos. Mântuitorul Însuși ne-a arătat că distincţia ucenicilor Săi este iubirea aproapelui în numele lui Dumnezeu. Cu privire la acest fapt Sfântul Ioan Gură de Aur menționează: „Dragostea este începutul, rădăcina, izvorul şi maica tuturor bunurilor. Acesta este chipul ucenicilor Domnului, calitatea deosebită a robilor lui Dumnezeu, semnul de recunoaştere al Apostolilor: „Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei” (Ioan 13, 35).