A te ruga înseamnă a respira atmosfera divină. Dumnezeu comunică Duhul Său cel Sfânt celor care se roagă în această viață, pentru ca ei să devină suflete vii. Nu vor muri niciodată, pentru că Duhul lui Dumnezeu, care pătrunde ființa lor duhovnicească prin mijlocirea rugăciunii, le dă putere, sănătate și viață veșnică.
Dumnezeu este Duh, este prezență, și de aceea nu este bucurie mai mare decât a ne trăi viața în Duhul Său și a simți prezența Sa binefăcătoare de-a lungul vieții. Când stăm de vorbă cu Dumnezeu să alungăm din gândul nostru orice grijă, oricât de importantă ni s-ar părea. Cine se roagă rău și neatent se aseamănă cu cel ce seamănă neghină și vrea să secere grâu curat. Rugăciunea făcută cu evlavie și inimă curată cere o anumită pregătire și supraveghere a simțurilor. Inima noastră este templu al Duhului Sfânt și trebuie să-i acordăm cinstea cuvenită. Cămara este inima, iar simțurile sunt poarta, deci ele trebuie bine zăvorâte, căci prin ele vine sminteala în timpul rugăciunii.
Dumnezeu împlinește rugăciunile noastre când ele sunt însoțite de post, de milostenie și de viață fără de prihană. Milostenia și postul sunt cele două aripi ale rugăciunii. Aceste trei fapte bune, rugăciunea, milostenia și postul, se întrepătrund și se ajută între ele.
Părintele Sofian duhovnicul, Editura Bizantină, 2012