Cu o minte strâmbă omul nu poate sta drept înaintea lui Dumnezeu şi a cerului, ci se târăşte pe pământ, hrănindu-se cu pământ, învăţând de la pământ, bucurându-se de pământ. O minte strâmbă este mărginită şi înţepenită, aflată cu totul în voia simţurilor; îşi caută începătura între dobitoace; îşi caută desfătarea în mâncare şi băutură. Nu ştie nimic de Dumne­zeu şi de lumea duhovnicească, nici de viaţa veşnică, nici de vreo bucurie mai înaltă, cerească; e plină de nelinişte, de frică, de chin, de tristeţe şi răutate. Mântuitorul Iisus Hristos cheamă la Sine această minte, ca s-o îndrepte, s-o lumineze şi s-o bucure. Dacă se duce degrabă spre El, ca femeia cea gârbovă, va fi şi ea îndrep­tată, luminată şi bucurată, şi va mulţumi şi lăuda pe Dum­nezeu din toate puterile sale. (Sf. Nicolae Velimirovici)

Continuare …