Logica, vorbirea împotrivă, invidia, voia proprie, neascultarea, obrăznicia sunt însuşirile diavolului. Potrivit cu măsura în care omul are acestea, primeşte şi influenţa din afară… Însă atunci când sufletul se va curăţi, se va sălăşlui în om Sfântul Duh, care îl va umple de Har. (Sf. Paisie Aghioritul)
Cuvântul lui Dumnezeu este infinit de profund. Orice analiză omenească a acestuia, chiar fără a depăşi limitele de înţelegere ale Sfintei Biserici Ortodoxe, de fiecare dată capătă atât nuanţe noi de înţelegere, cât şi sensurile nedescoperite anterior ale unui conţinut etern şi imuabil.
Am plecat iarăşi de la stareţul Calinic Isihastul. El era şi un mare postitor. Peşte mânca numai la Paşti. Ai văzut ce însoţire frumoasă? Post şi rugăciune. Urmaşii acestei însoţiri nu-l lasă pe diavol să se liniştească. Nu-l lasă să şadă nicăieri. Nu a spus Domnul? Acest fel de neascultare, de hulă, de pierdere nu iese decât cu rugăciune şi cu post.
Mai întâi a zis simplu că „a făcut Dumnezeu pe om” (Facere 1, 27), iar acum adaugă şi cum l-a făcut: „luând ţărână din pământ”. Deci, când auzi de ţărână, învață-te să fii măsurat cu cugetul, să nu socoteşti lucruri mari despre tine. Când te asaltează gândurile, înălţându-ţi inima şi umflând obiceiul aprinderii spre slavă deşartă sau simplu, din întâmplare sau şi din nişte întâietăţi şi isprăvi, să se aducă împotriva ta îndată aducerea aminte a plăsmuirii tale şi să pricepi că ai fost zidit şi că eşti în întregime ţărână şi naşterea ta este din pământul călcat de tine.
Ţi-ai alcătuit un întreg panegiric: vicleană, nerecunoascătoare, mândră, supărăcioasă, neînstare a te ruga lui Dumnezeu. E foarte bun! Trebuie adăugat: bună de nimic şi vrednică de nimic. Repetă-le cât mai des, dar în aşa fel încât sufletul să vorbească, iar nu mintea să le recite pe de rost. Căci putem avea şi avem o preţuire de sine adânc ascunsă în firea noastră.
Să luăm, însă, vremea noastră, să ne luăm pe noi înşine. Dacă se poate spune că ceva stă la baza vieţii noastre politice, sociale – da, în fine, şi particulare –, nu poate fi vorba decât – nu-i aşa? – tocmai de această necontenită înălţare de sine, afirmare de sine, sau, ca să vorbim un limbaj mai vechi, însă totuşi veşnic, trufia. Ascultaţi cu luare-aminte pulsul vieţii noastre contemporane: oare nu vom fi şocaţi de această monstruoasă reclamă pe care oamenii şi-o fac singuri, de această îngâmfare, de această neruşinată laudă de sine, care au intrat în viaţa noastră într-aşa hal încât aproape nu le mai observăm?
Pocăinţa nu trebuie confundată cu remuşcarea, nu înseamnă să-ţi pară foarte rău de ceea ce nu a mers bine în trecut. Pocăinţa este o atitudine activă, pozitivă, care constă în a te îndrepta în direcţia potrivită.
Spun Părinții, anume că legea lui Dumnezeu este valabilă pentru fiecare personal, și nu pentru alții.
Nu te îndeletnici cu părerea de sine şi gânduri înalte, crezând că poţi face vreun bine de la tine sau de sine stătător. Fără ajutorul lui Dumnezeu, nimic bun nu poate să vină de la tine, afară de rău și de tot păcatul. Căci în păcate ai fost zămislit şi în păcate te-a născut maica ta (Psalm 50, 6).
Părinte, deşi mă văd în ce hal sunt, fac mai multă rugăciune pentru alţii. Nu cumva este mai bine să nu mă rog pentru alţii, ci să mă rog numai pentru mine?
„Lăudămu-te pe tine cu credință, ca pe un viteaz luptător ostaș tare, al Împăratului a toate Hristos. Bucură-te frumusețea și veselia mucenicilor! Bucură-te steaua cea luminată a Bisericii; zidul și limanul celor ce aleargă la tine, mare mucenice mărite Dumitru; păzește pe cei ce te laudă pe tine și-i mântuiește de toată vătămarea și stricăciunea celui străin.” (Slujba Utreniei)
Dumnezeu nu a făcut creația în mod necesar, sau fiind forțat și obligat. Ci, din toată iubirea Sa i-a făcut pe oameni buni, sănătoși, luminoși și drepți, și i-a așezat pe pământ ca să se bucure. Noi am pervertit totul! Am stricat tot planul dumnezeiesc, căci Dumnezeu nu ne-a creat să fim nefericiți, blestemați și vrednici de milă. Noi am făcut acest lucru!
Cât putem, pe persoanele care ne supără, să nu ne răzbunăm. Să nu avem pomenire de rău asupra nimănui, iar dacă cineva ne-a tulburat, să ne rugăm pentru dânsul:„Doamne, iartă-l pe cel care m-a tulburat!” Cel mai bine îl birui pe diavol prin răbdare. Pe cât răbdăm și nu ne răzbunăm, duhul păcii ne liniștește.
