Iată că Domnul dă unuia cinci talanți și altuia doi. Este cumva vinovat în vreun fel cel care a primit numai doi? Nicidecum. Domnul cunoaște cum este bine pentru fiecare. Dar, deși i-a dat numai doi, aude și el același glas, care-i spune: „Intră întru bucuria Domnului tău”. Nu i-a spus: „De ce nu ai făcut și tu zece talanți?” Vezi deci fiule că, dacă ai primit mult de la Dumnezeu, mult îți va și cere.
Așadar, nici cel care a primit mult har nu poate să-l disprețuiască și să-l judece pe cel care nu a primit, nici cel care nu a primit același har nu trebuie să se întristeze și să cârtească pentru că nu i-a dat și lui Dumnezeu la fel. Cel care are harul trebuie să aibă îndelungă răbdare față de cel ce nu are, purtând toate neputințele lui trupești și sufletești și îndrumându-l cu multă grijă pe calea duhovnicească, până când și acesta va ajunge să înmulțească talanții săi; sau până când va veni o rază care să-i deschidă și să-i lumineze și lui ochii sufletului, să-și vadă neputința și să asculte fără ezitare de Cel care este deasupra sa.
Acesta este, fiule, modul în care trebuie să înțelegem lucrurile; că, adică, fără ajutorul lui Dumnezeu nu putem face nimic, după cum ne spune Domnul: „Fără Mine nu puteți face nimic”, sau „Dacă nu va zidi Domnul casa, în zadar se vor strădui ziditorii”. Trebuie să cerem să ni se dea și cunoaștere duhovnicească cu duhul distingerii, pentru că fără acestea și cele care ni se par bune la prima privire sunt rele și anapoda. Acolo unde vedem noi miere poate să fie otravă.
Gheron Iosif Isihastul, Mărturii din viața monahală, Editura Bizantină, București, 2003