Demult o femeie m-a întrebat: Pentru ce este atât de mult cinstită Maica Domnului, mai presus nu numai decât toţi oamenii sfinţi, dar chiar şi decât îngerii şi arhanghelii?
„Când ne rugăm Domnului din toată inima, și ne încredințăm Lui, vom fi despovărați, împreună cu toate grijile noastre și ale semenilor – cu alte cuvinte, ni se vor dezlega hamurile care ne țineau. Mai înainte eram cu cugetul legat, iar acum, că ne-am slobozit, am pus toate la picioarele Domnului, ca să le dezlege El. Dacă nu ne vom deprinde să facem astfel, zi de zi ne vom îngreuia tot mai mult și mai mult, vom fi mereu tot mai împovărați.” (Starețul Tadei)
Duh mut şi surd, Eu îţi poruncesc: Ieşi din el şi niciodată să nu mai intri în el!” (Mc. 9 :25)
Până la lacrimi mi-e milă de oamenii care nu cunosc pe Domnul, care nu cunosc milostivirea Lui. Dar nouă Domnul ni S-a arătat prin Duhul Sfânt, şi noi vieţuim în lumina sfintelor Sale porunci.
Ura, neînțelegerile, tulburarea care izgonesc Pacea sunt rodul păcatului, lucrul Satanei; și lumea, în loc să combată cauzele care nimicesc pacea, se afundă și mai adânc în păcat și în stricăciune.
Păcatul lucrează în mine prin gândul păcătos, prin simțirea inimii și prin simțirile trupești, lucrează prin închipuire. Privirea înlăuntrul meu îmi arată că în toată ființa mea există o vătămare păcătoasă, care consimte și ajută păcatului care năpădește asupra mea din afară. Eu sunt asemenea celui legat cu lanțuri.
Odinioară, păcatul a pătruns în raiul cel de sus. Acolo, el le-a spus strămoșilor mei să guste din fructul oprit.
– Părinte, când mi se spune să fac ceva, pornesc întotdeauna cu o frică şi o şovăială şi, în cele din urmă, poate din cauza fricii, nu reuşesc să fac lucrul aşa cum trebuie.
Să te lupţi să nu ceri răul nimănui în rugăciunea ta, ca să nu dărâmi ceea ce zideşti, făcând scârboasă rugăciunea ta. Datornicul cu zece mii de talanţi, din parabola evanghelică, să-ţi fie pildă! Dacă nu-l ierţi pe cel care te-a vătămat, nici tu nu vei dobândi iertarea păcatelor. Pentru că Sfânta Evanghelie spune despre datornicul cu zece mii de talanţi, care n-a iertat pe datornicul său, că „a fost dat chinuitorilor” (Matei 18, 24-35).
Un duhovnic contemporan, stareţul Serghie, în deplin acord cu Bătrânul Porfirie şi cu Bătrânul Paisie, pe care i-am amintit mai sus, ne spune: „La baza bolilor sufleteşti se află mândria. Temelia bolilor sufleteşti este socotirea propriului eu ca centrul tuturor lucrurilor.
Toţi suntem vase. Când ai Luminii, când ai întunericului.
Iată o taină: sunt suflete care au cunoscut pe Domnul; sunt suflete care nu L-au cunoscut, dar cred; și sunt și aceia care nu numai că nu L-au cunoscut, dar nici nu cred, și printre ei sunt chiar și oameni învățați.
Necredința însă vine din mândrie. Omul mândru voiește cu mintea sa și cu știința să cunoască toate, dar lui nu i se dă a cunoaște pe Dumnezeu, căci Domnul Se descoperă numai sufletelor smerite. Sufletelor smerite Domnul arată lucrurile Sale care sunt de neajuns minții noastre, dar Se descoperă în Duhul Sfânt.
Viața noastră seamănă cu călătoria Israeliților din Egiptul robiei patimilor în pământul făgăduinței, pământul Canaan-ului. Primul stadiu, străbaterea Mării Roșii, trecerea de la răutate și sclavie la odihnă, la libertate, la iubirea virtuții. Al doilea stadiu, călătoria de 40 de ani în pustie, cu dese peripeții și mari minuni . Și al treilea stadiu, sălășluirea în pământul făgăduinței a harului și a bucuriei. Motivul obișnuit pentru ridicarea harului este lipsa smereniei.