Atunci când ceva nu este duhovnicesc, curat, nu poate exista în inimă adevărata bucurie și pace. Bucuria ce o simte un om duhovnicesc nu este bucuria lumească pe care mulți o caută astăzi. Să nu încurcăm lucrurile. Sfinții aveau o astfel de bucurie pe care o cerem noi? Maica Domnului a avut o astfel de bucurie? Hristos a râs? Care Sfânt a trecut fără durere prin această viață? Care Sfânt a avut o astfel de bucurie pe care o urmăresc mulți creștini din vremea noastră, care nu vor să audă nimic neplăcut, ca să nu se întristeze și să nu-și piardă pacea lor?
Daca doresc să nu mă întristez, ca să petrec bucuros și să nu-mi stric liniștea, ca să fiu blând, atunci sunt indiferent! Altceva este blândețea duhovnicească și altceva este blândețea din nepăsare.
Spun unii: „Trebuie să fiu bucuros, pentru că sunt creștin”. Aceștia nu sunt creștini. Asta este nepăsare, este bucurie lumească. Cel ce are aceste particularități lumești nu este om duhovnicesc. Omul duhovnicesc este în întregime durere. Îl doare pentru situații, pentru oameni, dar este răsplătit cu mângâiere dumnezeiască pentru durerea aceasta.
Sfântul Paisie Aghioritul, Trezire duhovnicească, Schitul Lacu, Sfântul Munte Athos, 2000