În pustie, Hristos pune împotriva ispitelor diavolului o lepădare imediată, dând chiar şi temeiurile teologice ale răspunsului Său. Este o dăscălie pentru noi. Ori de câte ori ne vine vreun gând rău, trebuie să-l lepădăm îndată, să nu ne îngăduim a intra în dialog cu el. Aceasta însă nu se poate însuşi decât printr-o îndelungată nevoinţă şi prin lucrarea harului în noi.
Ce înseamnă să ne zidim mântuirea? Este a alege, din toate câte vedem în fiinţarea cosmică, ceea ce este plăcut lui Dumnezeu şi a ne despărţi de ceea ce este împotriva lui Dumnezeu. Atunci, puţin câte puţin, vedem viaţa noastră schimbându-se. Fiţi însă răbdători. Dumnezeu poate, bineînţeles, a ne cerceta pentru o clipită şi a ne deschide ochii pentru vecinicie. Dar, îndeobşte, este o lucrare de mulţi ani şi care nu are nici o legătură cu vreo înfăptuire a închipuirii. Citiţi-l pe Siluan: veţi vedea cum starea lui era necontenit în Dumnezeu. Veţi înţelege cuvântul său, când spune că sfinţii nu petrec o singură clipită fără rugăciune.
Cum să deosebim gândurile ce vin din afară de cele ce se nasc în inima noastră? Cel mai adesea pătrunderea energiei drăceşti este aşa de subţire, încât o socotim ca parte din noi înşine. Ştiinţa moştenită de la Părinţii noştri ne ajută, dar nu este de ajuns. Neliniştea, turburarea stârnită de un gând în inima noastră este semn că el vine de la vrăjmaşul. Aceasta este valabil mai ales pentru gândurile de hulă. Dacă nu ne îndulcim de gândul din inimă, dacă nu ne place, este semn că gândul nu este de la Dumnezeu, ci de la vrăjmaşul ce pătrunde în noi.
Arhimandrit Sofronie, Din viaţă şi din Duh, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2014, p. 35