Dacă cercetezi adevărul cu dragoste și pentru dragoste, ți se descoperă fața lui cu atâta strălucire, încât ești în stare să înduri fără să fii ars. Și-ți va aduce ca zestre tot ce-ți este de trebuință. Deci tu vei șterge cu mâna toate, deoarece vei simți că nimic nu-ți trebuie în afară de strălucita și dulcea față a adevărului.
Și când în vâltoarea lumii vei pierde din vedere numai o clipă fața adevărului, te vei simți trist, chiar și printre cele mai apropiate rudenii, chiar și printre cei mai buni prieteni: întocmai ca un copil în camera plină cu frați și cu surori, din care lipsește mama! Mai apropiată este mama ce lipsește, decât frații sau surorile prezente. La fel vei simți și tu, că adevărul este rudenia cu care stai la masă.
A căuta adevărul înseamnă a căuta obiectul dragostei.
Sfântul Nicolae Velimirovici, Învățături despre bine și rău, Editura Sophia