Când m‑am convertit şi m‑am întors acasă la biserică, eram plină de înţelepciunea lumii acesteia. Isteaţă m‑a făcut Dumnezeu, deci aveam bagaj şi‑l învârteam bine, aşa, şi nici nu uitam aşa multe. Dar eram nefericită. Nu ştiam care e sensul.
Mândria este semnul neîndoielnic al omului deşert, al robului patimilor, semnul sufletului de care învăţătura lui Hristos nu se poate nicidecum apropia.
Nu te lepăda când ți se cere pentru sufletul cuiva a te ruga, chiar de nu ai rugăciune, căci adeseori credința celui ce cere mântuiește și pe cel ce cu zdrobire se roagă. Nu te înălța când te rogi pentru alții și ești auzit, căci credința acelora a lucrat și a putut. […]
In cele din urmă, multele înlesniri au îngreuiat viaţa şi aşa cum am mai afirmat, comoditatea exagerată a adus monotonie. Se vorbeşte adesea de „calitatea vieţii”, „ridicarea nivelului de trai”, „creşterea veniturilor pe cap de locuitor”, dar nu şi despre bagatelizarea valorilor duhovniceşti, respingerea instituţiilor sfinte, lepădarea adevărurilor dătătoare de viaţă. Oamenii sensibili, timizi, cinstiţi, generoşi nu au loc într-o lume egocentrică, aspră, plină de îngâmfare, de antagonisme şi dominare. Insă absenţa bucuriei din viaţa multora va determina un interes pentru întrebarea: „Unde ne îndreptăm?”
Din pilda talanților reiese că omul care a plecat departe și-a chemat slugile și le-a dat pe mână avuția sa este Însuși Dumnezeu: pe acela care, restituind un talant – atât cât primise – răspunde: „Doamne, te-am știut om aspru, care seceri unde nu ai semănat și aduni de unde n-ai împrăștiat”, stăpânul nu-l contrazice, ci, dimpotrivă, îi confirmă caracterizarea, repetând-o (Matei 25, 26). Și, imediat după aceea, urmează straniile cuvinte: „Căci tot celui ce are i se va da și-i va prisosi, iar de la cel ce n-are și ceea ce are i se va lua”.
Multe sunt pricinele zăbăvniciei noastre, dar una pare să fie mai tare decât toate: împătimirea de lume, de lucruri, legătura de cele materiale. Știind acestea Domnul va spune tânărului bogat, care voia să-I fie ucenic: „Leapădă-te de toate averile și apoi vino de-mi urmează!” Iar în altă parte: „Nu poate să-Mi fie ucenic cel ce nu-și lasă tată, mamă, frați, surori și avere, cel ce nu se leapădă de toate, și chiar și de sine.”
„Voi sunteţi lumina lumii; nu poate o cetate aflată pe vârf de munte să se ascundă. Nici nu aprind făclie şi o pun sub obroc, ci în sfeşnic şi luminează tuturor celor din casă. Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri. Să nu socotiţi că am venit să stric Legea sau prorocii; n-am venit să stric, ci să împlinesc. Căci adevărat zic vouă: Înainte de a trece cerul şi pământul, o iotă sau o cirtă din Lege nu va trece, până ce nu se vor face toate. Deci, cel ce va strica una din aceste porunci foarte mici, şi va învăţa aşa pe oameni, foarte mic se va chema în Împărăţia Cerurilor; iar cel ce va face şi va învăţa, acesta mare se va chema în Împărăţia Cerurilor.” (Mt. 5, 14-19)
Oare poate păcătosul să se pocăiască de toate păcatele vieţii lui în doar zece zile? După mare milostivirea şi îndurările lui Dumnezeu, poate!
Dar şi purtarea noastră, cât timp ne aflăm în biserică, trebuie să fie cuviincioasă, aşa cum se cade omului care se află înaintea lui Dumnezeu. Să nu vă ocupaţi cu discuţii nefolositoare, ci să staţi cu frică şi cu cutremur, cu luare-aminte şi râvnă, cu privirea îndreptată spre pământ, şi cu sufletul înălţat la Ceruri!
Fiule, agonisește-ți răbdarea fiindcă ea este cea mai mare virtute a sufletului și poate înălța cel mai iute la piscurile desăvârșirii. Dacă dorești să agonisești răbdarea, îndeamnă-te întâi pe tine ca astfel să-ți urnești mintea spre dumnezeieștile porunci.
Toate se aranjează cu ajutorul rugăciunii. Dar trebuie să ai dragoste, să ai căldură în rugăciune. Să nu îți faci griji, ci să îți pui încrederea în dragostea și purtarea de grijă a lui Dumnezeu. Când te afli în rugăciune, toate devin așa cum trebuie. (Sfântul Porfirie Kavsokalivitul)
Şi ieşind de acolo, a plecat Iisus în părţile Tirului şi ale Sidonului. Şi iată o femeie canaaneancă din acele ţinuturi, ieşind striga, zicând: Miluieşte-mă, Doamne, Fiul lui David ! Fiica mea este rău chinuită de demon. El însă nu i-a spus nici un cuvânt; şi apropiindu-se, ucenicii Lui îl rugau, zicând: Slobozeşte-o, că strigă în urma noastră. Iar El, răspunzând, a zis: Nu sunt trimis decât numai către oile cele pierdute ale casei lui Israel. Iar ea, venind, s-a închinat Lui, zicând: Doamne, ajută-mă. El însă, răspunzând, i-a zis: Nu este bine să iei pâinea copiilor şi s-o arunci câinilor. Dar ea a zis: Da, Doamne, dar şi câinii mănâncă din fărâmituri-le care cad de la masa stăpânilor lor. Atunci, răspunzând, Iisus i-a zis: O, femeie, mare este credinţa ta; fie ţie după cum voieşti. Şi s-a tămăduit fiica ei în ceasul acela.
Neîncetat se cuvine a ne ruga Domnului, ca să ne arătăm mai presus de bântuirea dracilor. Că ne necăjesc nu numai când suntem în linişte şi singuri, ci şi când ne adunăm în Casa lui Dumnezeu, mult se ridică asupră-ne şi ne sfătuiesc să privim cu obrăznicie şi fară sfială feţele fraţilor, ba şi nălucirea faptei celei urâte o zugrăvesc întru noi, turnând în minţile noastre ca o amestecare a gândurilor şi în acest chip ne opresc de la tainele lui Hristos.
Voi, cei zidiți din pământ, priviți la toate dimensiunile vieții și veți conștientiza cât de adevărată este această frază: iubirea desăvârșită alungă teama. Când dragostea este prezentă, teama nu-și are loc! Când dragostea lipsește, domnește teama.
Să fii pregătit să primeşti tot felul de dispreţuiri şi jigniri, osândiri şi ocări din partea tuturor, chiar şi de la cei de la care nu te aştepţi. Să te consideri pe tine însuţi vrednic de ele şi să le primeşti pe toate cu mulţumire şi cu bucurie.
Ce ne lenevim şi ce ne gătim? Pentru ce nu purtăm grijă de răspuns, cât avem vreme? Pentru ce defăimăm Sfintele Scripturi şi graiurile lui Hristos? Au vi se pare că toate cuvintele Lui, ale Sfinţilor Apostoli şi ale Proorocilor nu ne vor osândi pe noi în ziua aceea înaintea înfricoşatului divan, dacă nu vom păzi şi nu vom face după cum ne poruncesc nouă?
Mai bine să fii bănuit de prostie, fiindcă nu ştii să te împotriveşti cu vorba, decât să fii socotit înţelept pentru neobrăzarea ta. Fii sărac, cu smerenie, şi nu bogat din obrăznicie. Mustră pe cei ce te învaţă învăţături împotriva dogmelor, prin tăria virtuţilor tale, nu prin puterea de convingere a vorbelor tale. Şi cu buzele blânde şi bine astupă gura şi fă să tacă neruşinarea celor neascultători. Mustră cu bunătatea petrecerii tale pe cei fără astâmpăr, şi ţine-ţi (astupă-ţi) urechile ca să nu mustri pe cei neruşinaţi cu simţurile.