Nu te lepăda când ți se cere pentru sufletul cuiva a te ruga, chiar de nu ai rugăciune, căci adeseori credința celui ce cere mântuiește și pe cel ce cu zdrobire se roagă. Nu te înălța când te rogi pentru alții și ești auzit, căci credința acelora a lucrat și a putut. […]
Să nu primești nici un fel de simțită nălucire întru rugăciunea ta, ca nu ieșire din minți să pătimești.
[Evagrie: Dacă dorești a vedea fața Tatălui celui din ceruri nu căuta nicidecum să primești vreo formă sau vreun chip în vremea rugăciunii. Nu dori să vezi în chip simțit îngeri, puteri sau pe Hristos, ca să nu-ți ieși cu totul din minți, luând lupul drept păstor și vrăjmașilor draci închinându-te. Începătura rătăcirii minții este slava deșartă, fiindcă mintea, împinsă fiind de către dânsa, cearcă să scrie-împrejur Dumnezeirea în chipuri și în forme. Spune-voi deci aicea gândul meu, pe carele l-am spus și celor mai tineri: Fericită mintea carea, în vremea rugăciunii, la desăvârșită lipsă de formă a ajuns.]