Avem timp pentru toate. Să dormim, să alergăm în dreapta şi-n stânga, să regretăm c-am greşit şi să greşim din nou, să-i judecăm pe alţii şi să ne absolvim pe noi înşine.
Am învăţat că nu contează ce ai in viaţă, ci PE CINE ai
Respingerea gândurilor potrivnice este un lucru esenţial
După cum în cazul bolilor trupeşti şi sufleteşti există atât tratamente profilactice, care se ocupă de prevenirea bolii, cât şi tratamente propriu-zise, care se administrează după declanşarea acesteia, la fel se întâmplă şi în cazul bolilor gândurilor.
Nu vă temeţi nici de necazuri, nici de suferinţe, nici de toate ispitele: toate acestea înseamnă cercetarea lui Dumnezeu, care este spre folosul vostru
Ar fi greu să trăim pe pământ dacă n-ar exista nimeni care să ne ajute să răzbim în viaţă… Dar deasupra noastră este însuşi Dumnezeu Atotţiitorul, Iubirea însăşi… De ce să ne temem şi să ne întristăm, pentru ce să ne ferim de greutăţile vieţii, să presupunem şi să pricepem…
Păcatul este o rană a sufletului
Noi suntem răi, maică! Numai Dumnezeu e bun. Şi Dumnezeu de aia S‑a făcut om: să ne dea putere să ne facem buni. Fără puterea Lui, niciun om nu poate fi bun. Poate să fie cumsecade… adică, aşa, dacă nu‑l stârneşti.
Ce să fac ca să mă izbăvesc de păcat
Cel dintâi este rugăciunea deasă, smerită şi sârguincioasă cu zdrobirea inimii. „Privegheaţi şi vă rugaţi, ca să nu intraţi în ispită” – spune Hristos (Matei 26, 41).
Al doilea este aducerea aminte de moarte: „În tot ce faci adu-ţi aminte de sfârşitul tău şi nu vei păcătui niciodată” (Isus Sirah 7, 38). După moarte este judecata lui Hristos: de la judecată se merge fie la munca veşnică, fie la fericirea veşnică.
Să nu se amăgească nimeni cu săturarea pântecelui și să nu se lase furat de plăcerea gâtlejului
Mai întâi deci vom vorbi despre înfrânarea pântecelui, care se împotrivește îmbuibării pântecelui; apoi despre chipul posturilor și despre felul și cantitatea bucatelor. Iar acestea nu de la noi le vom spune, ci după cum le-am primit de la Sfinții Părinți. Aceștia n-au lăsat un singur canon de postire, nici un singur chip al împărtășirii de bucate, nici aceeași măsură pentru toți. Fiindcă nu toți au aceeași tărie și aceeași vârstă; apoi și din pricina slăbiciunii unora, sau a unei deprinderi mai gingașe a trupului, însă un lucru au rânduit tuturor: să fugă de îmbuibare și de săturarea pântecelui.
Dacă vrea Dumnezeu
Starețul Paisie Aghioritul povestea: ”Întotdeauna, orice v-ați pregăti să faceți, să spuneți: Dacă vrea Dumnezeu, ca să nu se întâmple cu voi ce s-a întâmplat cu un om încrezător în sine, care se pregătea să se ducă să lucreze la vie și i-a zis nevestei: Mâine dimineață mă duc la vie. Dacă vrea Dumnezeu, i-a răspuns aceea.
O femeie poate face bărbatul bun sau îl poate face rău
Iată ce vă spun: dacă diavolul vă necăjeşte prin aprige tulburări şi necazuri, ori dacă vă vedeţi soţul ori soţia supărată, să ştiţi că nu trebuie să-l luaţi la rost atunci.
Omului treaz îi e rușine de cele pentru care omul beat nu se rușinează
Omul încearcă cu disperare, dar fără succes, să fugă de trăirea chinuitoare a propriilor greșeli și a pustietății sale sufletești. Astfel, înăbușind tulburarea și singurătatea lăuntrică, el cade în capcana diverselor dependențe (alcoolismului, narcomaniei, ludomaniei, computeromaniei, sexomaniei etc.).
În articolul: „De ce folosesc oamenii narcoticele?”, Lev Tolstoi sublinia cândva: „Nu în plăcerea, nu în distracția, nu în veselia pe care o aduc constă pricina răspândirii universale a hașișului, opiului, alcoolului, tutunului, ci doar în necesitatea oamenilor de a ascunde de ei înșiși ceea ce le arată conștiința…
Totul se întâmplă după rânduiala lui Dumnezeu
După ale cui rânduieli și legi se săvârșește zămislirea, formarea și creșterea trupului omenesc în pântecele mamei, maturizarea lui și ieșirea la lumină a organismului omenesc deplin? După ale cui rânduieli sunt consumate mâncarea și băutura, sunt potolite foamea și setea, se săvârșește hrănirea trupului nostru? Cine a gândit și a zidit așa o minunată felurime a nenumăratelor roade gustoase pentru limbă și preafrumoase la arătare ale pământului, ce cu înțelepciune și gust ales au fost rânduite și pregătite spre hrana și desfătarea noastră?
Să cultivăm nădejdea cea după Dumnezeu
Vorbim despre deznădejdea de care sunt stăpâniţi mulţi oameni în zilele noastre. Potrivit Sfântului Ioan Scărarul, deznădejdea poate fi de două feluri. „Există o deznădejde din mulţimea de păcate şi din povara conştiinţei şi a întristării de nesuportat (…).
Doar așa vine harul în sufletul tău
Dar dacă judeci pe ceilalţi, dacă murmuri şi-ţi place şă-ţi faci voia ia, atunci, chiar dacă te-ai ruga mult, sufletul tău va sărăci şi vei spune «Domnul m-a uitat». Dar nu Domnul te-a uitat pe tine, tu ai uitat că trebuie să te smereşti şi pentru aceasta harul lui Dumnezeu nu sălăşluieşte în sufletul tău.
Cât de necesare sunt rugăciunile pentru cei adormiți
Unei bătrâne din localitatea Mâneciu, Prahova, i-a murit cumnata; ea, însă mereu dădea Litrughii și parastase (sărindare) la biserici și mănăstiri pentru sufletul ei.
Să avem grijă ce ne dorim, căci Dumnezeu ne poate îndeplini cererea
Sunt obosit de atâta muncă și de văzut aceeași oameni în drum spre serviciu. Ajung acasă și nevasta-mi servește același fel de mâncare la cină. Vreau să intru în baie, apoi să intru în camera mea, să mă întind în pat, să stau liniștit la televizor, dar fiica mea nu mă lasă, pentru că ea vrea mereu să se joace cu mine; nu mă înțelege că sunt obosit. Și tatăl meu mă deranjează câteodată, soția mea la fel, … și între nevastă, fiică, tată, încep să înnebunesc. Vreau liniște. Unicul lucru bun este somnul, când închid ochii mă liniștesc și parcă uit de toți și toate.
Pe cei ce îşi fac voia proprie nu-i vor primi nici cerul, nici pământul
Ne-am deprins să ne împotrivim totdeauna la ceva, căci întotdeauna ceva nu este după voia noastră. Nu ne-am deprins cu ascultarea. Nu am învăţat să ne supunem voii lui Dumnezeu, ci dorim să fie voia noastră. Ei, păi, fiule, voia ta nu trebuie s-o faci!
Ce este păcatul strămoşesc şi care sunt urmările acestuia?
Este păcatul pe care l-a săvârşit omul întâi-zidit în grădina Edenului, unde îl aşezase Creatorul. Omul – care mai înainte nu avea simţirea păcatului, era simplu şi lipsit de răutate – trebuia să fie încercat, ca unul ce era fiinţă raţională şi liberă, ca să hotărască conştient dacă vrea să se afle în comuniune cu Dumnezeu sau nu. Şi, ca să învedereze acest lucru, trebuia să asculte de porunca de a nu mânca din rodul pomului cunoaşterii binelui şi răului. Însă omul a încălcat porunca şi nu s-a mai încredinţat voii lui Dumnezeu.
Să ne lăsăm cu încredere în seama iubirii lui Dumnezeu
Când ne predăm lui Hristos, organismul nostru duhovnicesc îşi găseşte pacea, urmarea fiind funcţionarea fiziologică a tuturor organelor şi glandelor. Toate sunt sub această înrâurire. Ne facem bine, încetăm să suferim.