Dumneavoastră ştiţi foarte bine lucrul acesta. De aceea vă duceţi la biserici, la mănăstiri, pentru că ştiţi că acolo sunt oameni curaţi, care au o legătură mai adâncă cu Dumnezeu, care Îl văd. Şi v-am spus odată că îmi povesteau monahii despre Părintele Petroniu care este la mănăstirea noastră din Sfântul Munte, la Podromu, că atunci când se ruga el, pe Sfânta Masă apăreau picioarele Mântuitorului însângerate. El Îl vedea pe Dumnezeu.
Biofizician, doctor în bioetică la Universitatea din Salonic, vicepreședintele Institutului de Cercetări Sociale și de Bioetică din București, coordonatorul secțiunii științifice a revistei „Familia Ortodoxă”, Virgiliu Gheorghe vorbește – cu claritate, dar și cu compasiune – despre multe din crizele și încercările societății moderne.
Care este învăţătura Părintelui Sofronie despre mântuirea oamenilor în general?
Se spune în Evanghelie: „Strâmtă este poarta şi îngustă este calea care duce la viaţă şi puţini sunt care o află.” Contemplăm zidirea omului şi măreţia gândului lui Dumnezeu de a-l mântui pe om pentru veşnicie. Cum se împacă acestea cu faptul că puţini află calea cea îngustă care duce la viaţă?
Se spune că diavolul nu-ţi poate pătrunde în gândurile tale…
Minunile nu ne fac credința mai trainică, mai puternică. Viața creștină nu este un șir neîntrerupt de “waw!”, de descoperiri, de lucruri minunate, nu asta vrea Domnul să facă.
Una din cele mai scurte definiții ale credinței pe care le-am întâlnit a fost una formulata de Sfântul Anastasie Sinaitul, care a trăit în sec. VII și s-a nevoit la mănăstirea de pe Muntele Sinai. El spune: “credința este viețuire lăuntrică”.
Niciodată să nu pierdem nădejdea. Oricât am cădea şi ne-am răni, să nu deznădăjduim. De vreme ce Dumnezeu ne dăruieşte viaţa, aceasta constituie o garanţie a lui Dumnezeu că ne aşteaptă. Dacă Dumnezeu nu ar fi preamilostiv, nimeni nu s-ar mântui… Hristos ne aşteaptă, nu trebuie să întârziem şi să amânăm.
Aceşti mucenici se prăznuiesc în a 5-a zi a lunii Noiembrie, iar viaţa şi pătimirea lor a fost scrisă de Eutolmie monahul, servitorul Sf. Epistimia. Citeam mai zilele trecute Vieţile Sfinţilor tipărită de Preacuviosul Părintele Ioanichie Bălan de la Sihăstria, cel cu binecuvântare de la Dumnezeu spre înţelepţirea noastră duhovnicească, prin cărţile de duh publicate de-a lungul vieţii lui. Dumnezeu să-i lungească zilele.
În Duminica a XXI-a după Rusalii, numeroși credincioși au trăit bucuria duhovnicească a rugăciunii alături de obștea monahală a Mănăstirii Suruceni.
Până când, o, prietene, fiind stăpânit de vrăjmaşul, plăcerea lui o săvârşeşti? Până când, iubitule, slujeşti patimilor trupeşti, celor aducătoare de moarte? Primeşte sfatul meu, că te face pe tine viu şi, curăţindu-ţi sufletul tău împreună cu trupul, apropie-te de Mântuitorul, Cel ce te vindecă pe tine, Care primeşte pe toţi cei ce se pocăiesc.
Când eram mai tânăr, locuiam împreună cu părintele meu. Și mi se întâmpla ca după ce mâncam noi, să mă ridic de la masă și să fur câte un posmag îndemnat de diavol, și-l mâncam fără știrea bătrânului. Deci stăruind eu așa o bucată de vreme, am fost biruit de acest obicei și nu-i mai puteam sta împotrivă. Cugetul mă mustra, dar bătrânului mi-era rușine să-i spun.
Gândurile rele să le alungăm repede din mintea noastră deoarece atunci când acestea rămân ne ard…
Pe cât de ușor este ca cineva să lovească în clopotul de la poartă și să-i deschideți, pe atât de ușor este pentru Dumnezeu să bată din palme și să plece boala, ispita și orice altceva. Ajunge ca noi să nu ne neliniștim, așa cum se întâmplă de obicei, să nu avem voie proprie și, mai ales să nu gândim omenește. Adică să nu fim apăsați sau absorbiți de dorința de a ne vindeca sau de a ne izbăvi ispite sau de frica de ispite și de boală sau de frământarea legată de gravitatea bolii. Să le înfruntăm pe toate acestea ca pe ceva firesc.
