Discernământul separă ceea ce este drept, alege ceea ce este folositor, judecă ceea ce este mai bun, evită extremele, merge pe calea de mijloc. Caută rezolvarea cuvenită, răspunsul cel mai bun la o întrebare pusă. Discernământul este absolut obligatoriu pentru toți, mai ales pentru cei care învață, care povățuiesc și sfătuiesc.
Noi vorbim cu gura, dar cu mintea suntem departe… Şi ne mustră Iisus Hristos, spunea contemporanilor Săi acest lucru care ne doare şi acum când îl auzim: „Poporul acesta Mă cinsteşte numai cu buzele, iar cu inima este departe de Mine” (Isaia 29, 13; Matei 15, 8). Şi atunci, dacă e departe, aşteaptă… Noi însă suferim…
Mitropolitul Atanasie de Limassol: Un Sfânt al Bisericii noastre zice undeva: „Sfinții se desfătează întru singurătate”. Sfinții ajung să se desfăteze, să se bucure chiar și în singurătate, fiindcă, de fapt, ei nu sunt singuri.
Să intrăm puţin în rânduiala propriu-zisă a acestei Taine, să vedem ritmul liturgic pe care ea îl imprimă.
Un frate, locuind într-o mănăstire, de multe ori, din lucrarea diavolului, cădea în desfrânare şi petrecea silindu-se pe sine a nu părăsi călugăria.
Din mândrie și îndreptățire de sine, mulți numesc epoca noastră post-creștină. După părerea mea umilă dar și plină de îndrăzneală, lumea nu a cunoscut niciodată un creștinism adevărat, nici duhul sfințeniei cel mai presus de orice minte și înțelegere la care duce acesta, făcându-l pe om „făptură nouă”, după chipul și asemănarea Sfintei Treimi, și preoție împărătească ce înfățișează înaintea lui Dumnezeu toată făptura în rugăciunea sa de mijlocire.
În momentul în care copilul se zămisleşte, părinţii îi dau trup, iar Dumnezeu îi dă suflet. Îndată ce se naşte copilul, îndată ce se botează, Dumnezeu îi rânduieşte un înger păzitor şi copilul e ocrotit de Dumnezeu, de îngerul păzitor şi de părinţi.
În special este de observat că răul are pricini care, de cele mai multe ori, pot fi identificate și uneori înlăturate. De pildă, sufletele „rele”, sunt uneori victimele viciului mândriei și a egoismului; alteori sunt rezultatul unei educații greșite sau produsul unui mediu vicios, infectat de virusul bolilor trupești și sufletești.
A iubi pe aproapele nostru ca pe noi înşine, a vieţui după poruncile lui Hristos ne va duce în grădina Ghetsimani, unde Hristos se ruga pentru lumea întreagă.
Dumnezeule! Făcătorule şi Stăpâne al lumii, caută cu milostivire în ceasul acesta al dimineţii asupra făpturii Tale împodobită cu dumnezeiescul Tău chip. Fă ca ochiul Tău să mă învioreze şi să vină lumina Ta cea mai strălucitoare decât Soarele în bezna sufletului meu, cel ticăloşit de păcat.
Viața virtuoasă a Maicii Domnului a fost tăinuită de ochii și de puterile lumii acesteia. De la o vârstă fragedă, ea a locuit în Sfânta Sfintelor ca într-un mormânt, necăutând nimic altceva decât a se uni cu Dumnezeu. În afară de cântarea de mulțumită pe care a înălțat-o atunci când s-a întâlnit cu Elisabeta, Preasfânta Fecioară nu a mai glăsuit niciodată, învăluindu-se într-o tăcere sfântă. De altfel ce cuvânt mai mare ne-ar fi putut da decât pe Însuși Cuvântul Ipostatic, pe Care L-a adus în lume?
Valuri de patimi mă împresoară; mare necaz şi strâmtorare îmi umplu sufletul o, întru-tot Sfântă Maică, linişteşte sufletul meu cu pacea Fiului tău şi alungă deznădejdea şi întristarea sufletului meu cu harul Său. Potoleşte furtuna păcatelor mele care mă frig precum un vierme în foc şi stinge-i flăcările. Umple-mi inima de bucurie, Preacurată Maică şi împrăştie ceaţa nelegiuirilor mele de la faţa mea, căci acestea mă împresoară şi mă tulbură.
„De obicei, ne sărbătorim ziua de naștere ca fiind ziua venirii noastre pe pământ și ne ferim a cugeta la ziua plecării noastre din această lume. Însă, de fapt, pentru cei care Îi aparțin Domnului, ziua morții este tot una cu ziua nașterii lor întru veșnicie. Atunci, „se face bucurie în cer”, pentru că „s-a născut om” în Împărăția cea veșnică a lui Dumnezeu. Adormirea Maicii Domnului reprezintă Paștile ei, trecerea ei de la viața vremelnică la cea veșnică, mutarea ei „de la cele mai pline de întristare la cele mai bune și mai vesele”. (Arhim. Zaharia Zaharou)