Nu suntem niciodată singuri când luptăm cu ispitele şi când răbdăm încercările. Iubirea lui Dumnezeu şi a sfinţilor iradiază spre noi şi în noi, întărindu-ne.
Oare iubirea mamei nu-şi trimite undele ei întăritoare peste fiul aflat în necazuri, chiar dacă el nu o simte? Cu cât e cineva mai desăvârşit, cu atât e mai puţin egoist, mai sensibil la greutăţile altuia, mai milos. Dar Dumnezeu e atotdesăvârşit şi sfinţii sunt părtaşi la desăvârşirea Lui. Iar Dumnezeu e şi mai înduioşat la greutăţile noastre când vede dragostea sfinţilor pentru noi. Dragostea nu mai ţine despărţiţi pe cei ce se iubesc, nici între ei, nici faţă de cel iubit de ei în comun. Aceasta îşi are temeiul în Sfânta Treime.
Dacă e iubire în lume, înseamnă că sunt centre personale superioare de unde iradiază, căci iubirea nu poate sta de sine. Iar dacă suntem însetaţi să ajungem la o iubire desăvârşită, înseamnă că e un Centru personal (mai bine zis Tripersonal) din care curge la nesfârşit iubirea care ne atrage.
Din Părintele Dumitru Stăniloae, nota 698 la Varsanufie şi Ioan, Scrisori duhovniceşti, în Filocalia XI, Editura Humanitas, Bucureşti, 2009, p. 402