Cum putem să înţelegem noi pe Dumnezeu? Cum putem, într-adevăr, fiindcă scrie şi Scriptura că mintea omului nu poate să cuprindă pe Dumnezeu, că gândurile lui Dumnezeu sunt mai presus de gândurile omului, precum cerul mai presus de pământ. Şi atuncea i-a dat omului, prin trăirea ascultării, să înţeleagă pe Dumnezeu.
Fără smerenie, nicio faptă nu este „binemirositoare”. Este ca și cum am zice: nicio mâncare nu este gustoasă dacă nu-i pui sare! Dacă nu pui smerenie, nicio lucrare de a ta, mică sau mare, nu are har. Nu are nici gust, nici mireasmă, nici frumusețe, pentru că nu există înlăuntru ingredientele necesare, care vindecă. Mândria este otrava care le pierde pe toate și orice ingredient necesar îl arată cu desăvârșire nefolositor. (Arhimandritul Efrem Filotheitul)
Cea dintâi Duminică, a Vameșului și Fariseului, Sfinții Părinți au mai numit-o „vestitoare” a luptelor celor duhovnicești, pentru că prin ea, ca o trâmbiță, ni se vestește pregătirea de război împotriva dracilor, în postul care vine.
Suntem și azi în plină parabolă aceasta. Povestită de Hristos Domnul către „unii care se credeau că sunt drepți și priveau cu dispreț pe ceilalți” (Luca 18, 9). Cam ca acum.
Doi oameni s-au suit la templu să se roage: un fariseu și un vameș. Fariseul, învățător al Legii, mulțumea că nu este păcătos ca vameșul, pe care-l privea cu dispreț.
A te ruga cu adevărat înseamnă a sta cu mintea în inimă în prezența Domnului, adică a fi pe deplin deschis lui Hristos, fiind în comuniune cu El din adâncurile ființei noastre. Sfântul Apostol Pavel scrie că Duhul Sfânt ne învață cum să ne rugăm, cu suspine prea adânci pentru a le exprima în cuvinte (Romani 8, 26). Ca să spun adevărul, nu mă aflu încă acolo, nici pe departe. Am nevoie de cuvinte în rugăciune pentru a nu-mi lăsa mintea să rătăcească.
Aflarea voii dumnezeieşti este una din problemele cele mai delicate şi mai complicate ale vieţii noastre, mai ales pentru cei ce încearcă s-o cunoască prin rugăciune.
De dai vreodată ceva cuiva, de i-o ierți, imiți firea lui Iisus. Se referă la trei feluri de legături cu oamenii, folosind exemplul simplu al dării și al luării. Într-o bună zi, cineva îți cere bani. Dacă îi dai și trece termenul, trebuie să ți-i dea înapoi. Dar nu ţi-i dă. Dacă tu nu-i vei cere, atunci imiți firea lui Iisus, Care spune că dacă cineva îți cere haina, dă-i și cămașa (Mt. 5, 40). De i-o ceri, imiți firea lui Adam, care încă nu a cunoscut harul desăvârșit pe care l-a adus cel de-al doilea Adam, adică Iisus. De ceri şi dobândă, te arăți mai jos și de firea lui Adam.
– Maică, mă cert des cu mama mea şi de multe ori, fără să vreau, vorbesc urât. Îmi pare foarte rău şi ce pot face ca să-mi pot stăpâni nervii şi să nu mai vorbesc urât pentru că ştiu că nu e bine?
Facă-se Voia Ta, precum în cer, aşa şi pre pământ (Matei 6:10).
Să nu se laude cel îngâmfat cu slava sa, nici cel vânjos cu sănătatea sa, nici cel frumos cu frumusețea sa, nici cel tânăr cu tinerețile lui, pe scurt, cu nimic din toate câte sunt de laudă în lumea aceasta și provoacă mândrie.
Viața noastră e ca o mare – știm cu toții acest lucru. Cei mai în vârstă știu asta mult mai bine. Cu cât înaintează omul în vârstă, pricepe, primește lovituri, este dezamăgit, este rănit, este presat. 1002 lucruri, de la cele mai tragice, la cele care nu ne-am imaginat vreodată. Trecem prin atât de multe greutăți, iar viața noastră e cu adevărat o mare de întristări.