Iubiții mei, la un singur lucru să luăm aminte: dacă ne vom ruga și dacă ne vom liniști, și dacă vom fi onești înaintea lui Dumnezeu, vom putea face fapte mărețe, și cu sufletul nostru, chiar și în societate. Însă trebuie să fim atenți la un singur lucru, la împrăștiere!
Să învățăm, dacă vrem, să fim instrumente ale harului, să învățăm să nu ne ocupăm cu multe lucruri străine. Să nu ne intereseze lucruri care nu ne preocupă. Să nu ne deschidem orizontul într-un mod lumesc, ci să ne înălțăm pe sine spre cer. Atât cât putem, să ne păstrăm mintea în tăcere. Să nu o lăsăm să se ciopârțească din cauza gândurilor.
Ne poate veni un gând, e omenește. Însă, atunci când gândurile observă că nu le dăm importanță, nu stăm să vedem dacă un gând e corect sau nu, dacă îl ascultăm sau nu, atunci gândul pleacă. Și gândurile ne vor părăsi cu totul dacă nu le dăm nicio importanță. Să nu ne înconjoare gândurile! Să nu ne distragă atenția! Să nu începem treburi care nu ne sunt de mare trebuință.