Ni se cere să-L urmăm pe Hristos până la moarte, iar atunci când gustăm o anumită moarte pentru poruncile Lui, primim har ce umple toate, înnoindu-ne întreaga viață.
Puterea postului
Scopul citirii să fie lucrarea celor citite
A fost întrebat odată Părintele Paisie:
Am păcătuit, Doamne, iartă-mă!
Păcatele nu se șterg nici cu trecerea timpului, nici dacă cineva spune pur și simplu, în rugăciunea lui: „Doamne iartă-mă pentru că am păcătuit!”.
„Nu-l poţi face sfânt dintr-o dată!“
-Părinte, soţul meu nu vrea să meargă pe calea credinţei şi mă lupt cu el, dar nu-l pot convinge.
Încercarea credinței voastre naște răbdarea
Îndeosebi din trei motive Preabunul Dumnezeu nu împlineşte dorinţele noastre şi îngăduie să fim încercaţi în viaţă.
În primul rând, pentru a ne da seama de neputinţa noastră, pentru a ne lepăda de legăturile plăcerii de sine şi de încrederea egoistă de sine, pentru a ne încredinţa cu smerenie toată nădejdea noastră în El.
Nu fi mândru și răzbunător ca să nu-L mânii pe Dumnezeu cu inima ta împietrită
Dacă te jignește cineva, nu-i purta gând rău. Dacă cel ce te-a jignit îți va arăta apoi o față prietenoasă și îți va vorbi, nu-ți întoarce inima spre rău, ci vorbește cu el politicos și cu blândețe, ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic între voi; învață să învingi răul cu binele, răutatea cu bunătatea, cu blândețea, cu smerenia.
Cine își dă seama de orbirea sa duhovnicească încetează a mai nădăjdui în sine și în dreptatea sa
Cel orb cu trupul își cunoaște nenorocirea prin mijlocirea minții – însă cine va putea încredința sufletul că este orb duhovnicește?
Cel orb cu trupul nu își iubește starea, însă cel orb duhovnicește își iubește, de obicei, întunericul. Cel orb cu trupul iubește și năzuiește lumina cea materială, însă pentru cel orb cu duhul lumina duhovnicească este nesuferită.
Patimile tind să revină la noi, chiar dacă ne-am lepădat de ele
Potrivnicul nostru dintotdeauna, vrăjmașul care se străduiește din răsputeri să împiedice mântuirea noastră, este deosebit de viclean. De aceea, și ostașul lui Hristos, creștinul care se angajează în războiul cu patimile, trebuie să fie, și el, foarte abil. Inteligența unuia ca acesta este demonstrată de ingeniozitatea mijloacelor pe care le folosește pentru a-l înșela pe diavol și a-i zădărnici uneltirile și ispitirile. Scrierile patristice ne atrag atenția asupra multor astfel de cazuri de „inventivitate”, prin care ispititorul este alungat, iar sufletul creștinului vindecat.
Apropie-te de Dumnezeu cu dragoste
Gheronda era privighetoarea pustiei, care, prin viaţa sa, Îl lăuda pe Domnul pentru lumea pe care a creat-o şi Îi mulţumea pentru dragostea pe care ne-a dăruit-o.
Să ne mântuim prin zdrobirea inimii și prin adevărată spovedanie
Cei care vin la spovedanie din obicei și ca să salveze aparențele, cei care nu își spovedesc sincer păcatele și de rușine le acoperă sau le justifică, cei ce se îndreptățesc pe ei înșiși și îi osândesc pe alții, aceștia Îl batjocoresc pe Dumnezeu, vorbind aiurea. Dar Dumnezeu nu se lasă batjocorit fiindcă El cunoaște toate. Cei care își acoperă păcatele suferă cele asemenea celor bolnavi care își ascund bolile și nu spun adevărul la doctori din pricina rușinii, și dacă e să li se întâmple lor vreo slujire a patimii, li se întâmplă, și aleargă la doctorii cei duhovnicești, dar și trec sub tăcere adevărul.
Păcatele grele nu cer atâta atenţie ca greşelile mici
Diavolul, în răutatea lui, folosește multe metode ca să-i prindă pe oameni. El își începe învăluirile prin ceea ce este mai mic.
Câte ocazii pierdem din vina egoismului nostru
Mi-a căzut odată sub ochi o parabolă contemporană, într-una dintre variantele căreia se întrevăd motive creștine – fiindcă principalul constă nu în detalii, nu în personaje, nu în subiect, ci în sensul moral. Alegoria nu trebuie înțeleasă literal.
Un om – să-l numim Maxim – nutrea trei visuri ambițioase: să aibă o muncă bine plătită, să se însoare cu o femeie frumoasă și să devină celebru în toată lumea.
Dincolo de creditele bancare, ce facem cu datoria față de suflet?
Se întâmplă în lume că un om împrumută de la alt om fie bani, fie alte lucruri: ceea ce se ia se numeşte datorie, iar cel ce ia, datornic. Cu cât împrumută mai mult, cu atât mai mult creşte datoria sa şi datorează mai mult creditorului. Tot aşa şi omul, când calcă poruncile lui Dumnezeu şi păcătuieşte înaintea Lui, adună datorie înaintea lui Dumnezeu şi devine datornicul Lui.
Diavolul se năpusteşte asupra noastră atunci când ne vede singuri şi îndepărtaţi de lume
Fii atent şi la ce-ţi voi spune acum. Unde L-a luat şi unde L-a purtat Duhul pe Hristos? Nu în cetate, nici în piaţă, ci în pustie, voind a-l atrage pe diavol şi a-i da prilej să-L ispitească pe Domnul nu numai prin foame, ci şi prin pustietatea locului.
Printr-o spovedanie corectă se şterg toate cele vechi
Părinte, după spovedanie este firesc să simţi o greutate?
– De ce să simţi greutate? Printr-o spovedanie corectă se şterg toate cele vechi. Se deschid alte perspective. Vine Harul lui Dumnezeu şi îl schimbă complet pe om. Se pierd tulburarea, cruzimea, neliniştea şi vin pacea şi liniştea. Atât de simţit este lucrul acesta chiar şi la exterior, încât le spun unora să se fotografieze înainte de spovedanie şi după, ca să constate ei înşişi schimbarea cea bună, pentru că pe faţă se zugrăveşte starea duhovnicească lăuntrică. Tainele Bisericii fac minuni. Cu cât se apropie cineva de Dumnezeu – Omul Iisus Hristos, cu atât se îndumnezeieşte şi este firesc să răspândească Harul dumnezeiesc şi să fie trădat de el.
Părintele duhovnicesc nu este un surogat al lui Dumnezeu, ci un „portar” care ne aduce în prezența nemijlocită a lui Dumnezeu
Adevăratul scop al părintelui duhovnicesc nu este acela de a-și ține ucenicii într-o stare de dependență infantilă, ci dimpotrivă, de a-i ajuta să ajungă la o maturitate deplină.
Cu războirea patimilor se începe viaţa cea nouă, şi cu ea se sfârşeşte
Patimile sunt ale firii omeneşti căzute; sunt „omul vechi” din noi. Păcătoşi cum suntem şi nărăviţi cu păcatul, nu vedem patimile care zac în noi, ne par ponoase fireşti şi omeneşti. Ele sunt însă cu totul nefireşti, obişnuinţe rele altoite pe firea cea dintâi, nevrednice de „omul nou”, cel după chipul lui Hristos, la care suntem hărăziţi să ajungem.