Numeroși creștini s-au adunat în Duminica a VI-a după Rusalii la Mănăstirea Suruceni, pentru a primi hrană duhovnicească în cadrul Sfintei Liturghii, oficiată de slujitorii așezământului monahal. Evanghelia acestei Duminici ne relatează despre o întâlnire a lui Dumnezeu cu oamenii. Hristos revine în Capernaum, „în cetatea Sa” (Mt. 9,1), unde a săvârșit cele mai multe dintre minunile Sale. Aici Se întâlnește cu slăbănogul, cu prietenii acestuia și cu cărturarii.
Orice întâlnire din viața noastră – cu Dumnezeu, cu aproapele sau cu noi înșine – este totodată o judecată, pentru că ne dezvăluie starea noastră lăuntrică. Întâlnirile pe care Mântuitorul le are cu oamenii nu lasă pe nimeni indiferent. Sunt întâlniri care schimbă vieți: pe unii îi uimesc, îi bucură și îi apropie, iar pe alții îi tulbură, trezindu-le invidia și răutatea.
Mântuitorul Hristos îl vindecă pe paralitic pentru dragostea prietenilor săi și pentru a face să izvorască dragostea, acea dragoste care sporește toată înțelepciunea, sfârșitul binecuvântat al oricărei cunoașteri și al tuturor nevoințelor noastre. Precum spunea Părintele Sofronie: „Pentru mine, viața celorlalți prețuiește mai mult decât propria-mi viață. Nu vor mai exista între voi neînțelegeri, când veți fi înțeles aceasta. Dezlegarea unei probleme sau a unei neînțelegeri nu ține de nicio organizație, de niciun anumit mod de conduită, ci de hotărârea de a suporta totul. Fiecare dintre noi trebuie să aibă pentru ceilalți o inimă de mamă. Având gânduri bune pentru ceilalți, veți putea vedea în orice persoană pe care o veți întâlni o ființă scumpă. În schimb, având gânduri urâte, fața voastră, energiile voastre psihice vă vor irosi relațiile și vă vor afecta anturajul. Când harul este cu tine, nu mai vezi defectele altora; nu mai vezi decât suferințele și dragostea pentru frați. Nu putem iubi fără să suferim. Cea mai mare durere este să iubim până la sfârșit.”
Fiecare minune săvârșită de Domnul este o dovadă a dragostei Sale. Cine cârtește la vederea minunilor sau a prezenței Lui, asemenea cărturarilor, nu este capabil să iubească, nici să se bucure de binele aproapelui.
„A nu se bucura cineva de binele altuia este unul din cele mai dezonorante semne de stricare a sufletului prin păcat. Ce-i învață soarele pe oameni de dimineața și până seara? ‘O, oameni, bucurați-vă de bine, și bucuria aceasta vă va face ca niște dumnezei’. Nu întrebați: al cui bine? Binele nu are stăpân pe acest pământ; este un oaspete străin. Noi, muritorii, nu suntem stăpânii, ci slujitorii lui”, ne spune Sf. Nicolae Velimirovici.
Păcatul cârtirii în faţa binelui săvârșit de Dumnezeu pentru cei din jur întunecă mintea omului și-i urâțește sufletul. Cel care nu învață să-și trăiască viața împreună cu aproapele, ci împotriva acestuia, pierde șansa propriei întâlniri cu Dumnezeu și a mântuirii. „Pentru că cel ce nu iubeşte pe fratele său, pe care l-a văzut, pe Dumnezeu, pe Care nu L-a văzut, nu poate să-L iubească.” (I Ioan 4, 20)
Totuși, să nu ne descurajăm. Nu avem dragoste, nu putem iubi cu adevărat – dar ne stă în putință rugăciunea, prin care cerem dragostea Celui care este Izvorul ei. Căci iubirea adevărată, cea care rămâne neclintită, nu vine de la noi, ci de la El…
Numeroși credincioși s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
În această zi sunt prăznuiți Sfinții Epictet și Astion, doctori fără de arginți. Credincioșii prezenți la Sfânta Liturghie au avut posibilitatea să se închine la răclița cu părticele din sfintele lor moaște, păstrate la Mănăstire Suruceni.
Pentru ale lor sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne pe noi!
