Cine-mi va da să mă odihnesc în Tine? Cine-mi va da ca sa vii în inima mea şi o îmbeţi, ca să uit de relele mele şi ca să îmbrăţişez singurul meu bun, pe Tine?
Oare cât voi suferi, dacă nu Te voi iubi?
De ce se dezleagă la peşte în perioada Penticostarului
Miercurea şi vinerea, în perioada Penticostarului (cuprinsă între Învierea Domnului şi Duminica Tuturor Sfinţilor – prima după Rusalii), este „dezlegare la peşte“. Aceasta reprezintă o problemă liturgică de actualitate, deoarece interesează pe mulţi dintre credincioşii Bisericii noastre, în primul rând pentru faptul că această precizare liturgică a fost generalizată şi introdusă în mai toate calendarele bisericeşti. Lămuririle tipiconale indicate în „Rânduielile bisericeşti“, precum şi celelalte menţiuni (ca de pildă, „dezlegările la peşte“) din calendarul bisericesc au drept scop uniformizarea rânduielilor liturgice, menţionate de altfel în diverse tipicuri, cărţi bisericeşti sau de slujbă.
Akedia este prietenă nedespărţită a celor ce umblă după voia lor şi a celor mândri
Pururea pomenitul Stareţ, Părintele Haralambie, în lupta sa dusă împotriva patimilor şi puterilor întunericului, a dobândit multe cununi. Dar cununa cea mai preţioasă a dobândit-o în lupta sângeroasă dusă împotriva patimii akediei. Cu toate că aceasta se vede din descrierea vieţii lui, am considerat că este folositor să afierosim un capitol separat despre aceasta, alcătuit din convorbiri cu fiii lui duhovniceşti.
Învierea a confirmat că Iisus a fost Fiul lui Dumnezeu Cel Întrupat
Dumnezeu Cel necuprins și omul stricăcios pot să aibă un mod comun de existență, să concretizeze existența liberi față de timp, spațiu, stricăciune, moarte.
Modul comun al eliberării se cuprinde în cuvântul „iubire”.
Tinerețea – timpul dobândirii înțelepciunii
Biserica, în zilele noastre, are misiunea de a descoperi lumii dragostea cea părintească a lui Dumnezeu. Citind Sfânta Scriptură, vedem că Dumnezeu vorbește adeseori despre tinerețe. Mai întâi, amintește despre tinerețea lui Israel, iar aceasta ne apare, la o primă vedere, ca o realitate fragilă. În Psalmi se spune undeva că inima omului este înclinată spre cele rele încă din tinerețe. Un alt psalm vorbește despre greșelile tinereții, iar Sfântul Apostol Pavel, în Epistola a Il-a către Timotei, ne îndeamnă să fugim de ispitele, de fluctuațiile ei.
Este foarte important, aproape divin, să înveți să te rogi pentru altul
Este foarte important să te rogi pentru tine, dar și mai important este să te rogi pentru alții. Atât de important, că în limba greacă există două cuvinte deosebite pentru rugăciunea obișnuită: rugăciunea pentru tine însuți și rugăciunea pentru altul.
„Ia Raiul Meu și dă‑Mi iadul tău!”
Alaltăieri am întâlnit un Bătrân care mi‑e foarte drag. „L‑ai văzut vreodată pe Hristos, bunicule?”, l‑am întrebat. „Da, părinte”, mi‑a mărturisit cu reținere.
Rugăciunea nu este o activitate izolată de restul vieţii
Rugăciunea nu este o activitate izolată de restul vieţii. Pentru ca o rugăciune să fie o adevărată rugăciune creştină, ea trebuie să se desfăşoare pe un teren al schimbării, în care ai totală părtăşie cu Hristos, cu Împărăţia lui Dumnezeu. Pentru ca rugăciunea să fie o rugăciune creştină, ea nu trebuie să fie o rugăciune adăugată unui mod de viaţă păgânească – ci este nevoie ca viaţa noastră cea de toate zilele să fie deja cu totul schimbată.
„Să ne smerim, fraţilor, şi Domnul ne va arăta toate”
Domnul îl iubeşte pe om şi harul Lui va fi în Biserică până în vremea înfricoşatei Judecăţi, aşa cum a fost în vremurile trecute.
„O, fericită îndoială a lui Toma, căci ea ne-a descoperit o dată mai mult taina şi puterea Învierii!” Duminica a II-a după Paști la Mănăstirea Suruceni
„Să cerem să-L vedem pe Hristos ca și Toma, chiar să și-L pipăim, ca să ne convingem cum trebuie. El este Singurul care nu ne va deznădăjdui, nu ne va descuraja niciodată…” (Monahul Moise Aghioritul)
„Adevărata odihnă nu poate veni decât de la Dumnezeul Care Se odihnește în Liturghie”
Aici este drama acestei diluări de sens a ceea ce înseamnă odihna creștinului. Dar mai este și varianta cealaltă, pe care o știm cu toții: ce bine sforăie creștinul duminica dimineața și zice că Domnul îl iartă, că doar a muncit toată săptămâna!
Ca și Toma…
Duminica trecută am prăznuit slăvita Înviere a Domnului. Ecoul marii sărbători persistă. Strălucitoarea sa lumină ne inundă. Hristos Cel înviat îl cercetează pe necredinciosul Toma și pe noi. Se coboară la neputința noastră. Consimte să ne cerceteze, ca să ne alunge gândurile de necredință, de îndoială și de frică.
Din dorința de a‑l revedea pe Hristos provine refuzul lui Toma de „a crede”
A rămas în popor sintagma „Toma necredinciosul”, dar necredința Sfântului Apostol este cu totul diferită față de necredința care e păcat sau împotrivire față de Duhul Sfânt. Reacția Sfântului Apostol Toma se explică mai degrabă printr‑o exigență impusă sieşi decât printr‑un act de lipsă de încredere în Domnul. Auzind de la ceilalți apostoli că L‑au văzut pe Domnul înviat, Toma a refuzat să creadă acestor mărturii şi a rostit cunoscutele cuvinte: „Până nu voi vedea rănile Sale şi până nu voi pune degetul meu în acestea, nu voi crede.”
Oricât de mult ai căzut, să te scoli, că asta-i îndreptarea ta!
De ce este această teamă de a ne descoperi cu totul în faţa propriului duhovnic?
Devenim ceea ce trăim!
Astfel, dacă până acum o serie de studii arătau că meditaţia are efecte semnificative într-o varietate largă de procese care se petrec în corpul nostru, aceste noi rezultate dezvăluie cum înseşi mecanismele neuronale înregistrează unele modificări. Din perspectivă teologică, aceste rezultate sunt semnificative. Cercetările medicale arată că practicile spirituale antrenează modificări profunde, schimbări structurale în densitate în anumite regiuni din creier, cu rol foarte important în atenţie şi în emoţii.
Hristos a trecut prin patimi deoarece a ținut poruncile Tatălui Său
„Dumnezeu nu promite bucurie, ci potirul durerii. Ne cheamă să pătimim pentru numele Lui, deoarece așa vom trăi și slava Lui.” (…)
O! minunile tale, Stăpână!
Se vede în Penticostar, în vinerea cea dintâi, că în Ţarigrad era un ostaş milostiv foarte şi om îmbunătăţit, Leon cu numele, Machelie cu prenumele, care pentru bunătatea lui l-a învrednicit Dumnezeu de s-a făcut împărat mai pe urmă. Deci, când era încă ostaş, s-a întâmplat într-o pădure deasă, aproape de cetate, şi acolo a văzut un orb, care era din călătorie şi arşiţă foarte însetat. Pentru aceasta s-a întristat Leon, şi îl trăgea de mână ca să-l ducă mai înainte, nu cumva va afla apă ca să-l adape.