
Strigătul după mai multă mâncare e doar o înșelăciune a ispititorului care vrea să ne ducă în rătăcire




Atenţie! Este o lege naturală a lumii duhovniceşti: tot ceea ce este reprimat iese la suprafaţă! Tot ceea ce nu vrei să vezi la tine însuţi, patimile şi defectele tale, şi le reprimi, printr-un mecanism necunoscut, psihicul le proiectează asupra celuilalt. Acest lucru îl vedem şi la sfinţi şi la păcătoşi. Sfântul îşi reprimă sfinţenia nevrând să primească faptul că este sfânt, este permanent îndurerat de păcătoşenia sa iar psihicul proiectează asupra celorlalţi ceea ce el reprimă. Îl auzi că spune: „Ce bun este cutare! Ce virtuos este acesta! Câtă dragoste are! Ce milostiv e!” Tot ceea ce nu vrea să vadă la el însuşi, vede la ceilalţi.

Ştim din experienţa noastră şi a altora că ne e teamă de moarte sau nutrim o incertitudine legată de ea. Mai exact, cred că mai mult ne e teamă de desfăşurarea procesului morţii, decât de actul în sine. Majoritatea oamenilor ar fi gata să accepte moartea, dacă ar putea fi siguri că ea vine ca un somn, fără să trebuiască să treacă prin starea de frică şi de nesiguranţă.

Mitropolitul Athanasie de Limassol: Vă voi vorbi de cineva care a trecut la cele veșnice pe 2 decembrie, un sfânt al timpurilor noastre, un mare sfânt. Și nu vă voi povesti doar istoria lui; aș vrea să vedem că tot ceea ce Biserica ne învață, că tot despre ceea ce se vorbește în Biserică, poate fi întrupat în viața reală.

Mă străduiesc să mă dăruiesc iubirii și slujirii lui Dumnezeu. Am simțământul păcătoșeniei, dar trăiesc cu nădejdea.


„Bunurile de acum sunt curgătoare și trecătoare, se mișcă permanent și trec de la unul la altul, precum mingea pe terenul de fotbal. Și nu este nimic mai sigur pentru cel care le deține, decât că le va pierde odată cu trecerea timpului, sau din invidie. Dimpotrivă, cele viitoare sunt statornice și permanente, niciodată nu se pierd, nu trec de la unul la altul, nu înșală nădejdile celor care se încred în ele. „Cine este înțeleptul, ca să le priceapă pe acestea?” (Osea 14, 10)..” (Sfântul Grigorie Teologul)

Când vede că sufletul nu s-a întărit încă în smerenie, Domnul îi retrage harul. Dar tu nu-ți pierde curajul pentru aceasta: harul este în tine, dar ascuns. Obișnuiește-te să tai gândurile de îndată ce se ivesc. Dacă însă uiți și nu le depărtezi de îndată, atunci adu pocăință. Silește-te ca aceasta să ajungă o obișnuință. Sufletul are obișnuințe: cum s-a obișnuit, așa va lucra apoi toată viața – Sfântul Siluan Athonitul

Omul cu frică de Dumnezeu nu nesocotește legea postului. Vă voi vorbi despre această problemă, căci diavolul cel viclean, care urăște tot binele, merge la fiecare creștin și, legându-l nevăzut cu nesârguința și lenea, îl silește să nesocotească sfântul post, care dă naștere atâtor bunătăți duhovnicești și care contribuie la mântuirea noastră.

Ei bine, am examinat pe scurt situaţia de pe poziţiile părinţilor; acum, câteva cuvinte despre felul în care o vede tânăra generaţie. Aceştia, bineînţeles, au „dreptatea lor”. În Sfânta Scriptură stă scris: „Va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa, şi se va uni cu femeia sa, şi vor fi amândoi un trup” (Facere 2, 24). Oamenii se maturizează, părăsesc casa părintească şi îşi întemeiază propria familie.

În toate zilele sale și în toate faptele sale, omul credincios știe că se duce la Dumnezeu și, pentru că știe, nu numai că nu se mândrește cu aceasta către nimeni, dar plin de cutremur și de grijă, totdeauna se străduiește să poată face fiecare pas spre Dumnezeu, în așa fel încât atunci când va ajunge în fața Lui, să nu-i fie rușine de niciun pas de pe tot drumul făcut până aici.

Va trebui ca, după ce am strigat către Dumnezeu, să mă opresc. Prin respirație, inspir și expir. Dar în clipa în care pot să fiu atent și să urmăresc – dacă voi lua aminte la ea – voi vedea că este chiar clipa, acea clipă intermediară a întretăierii, a opririi la jumătatea intervalului acela dintre inspirație și expirație.

PS Damaschin Dorneanu: Dumnezeu știe de ce te-ai purtat așa. Nu trebuie să-I aduci aminte Lui Dumnezeu. La spovedanie nu trebuie să părem altfel decât suntem…

Dacă noi alegem să nu iertăm, şi avem şi argumente pentru că, vezi Doamne, ne-a făcut cutare şi cutare lucru îngrozitor: s-a uitat urât la mine şi chiar a zis că sunt prost sau viclean, sau nesimţit, sau leneş!

Nu te ruga să se facă voia ta, căci ea nu este întru totul potrivită cu voia lui Dumnezeu. Ci mai bine roagă-te, precum ai fost învăţat, zicând: fie voia Ta cu mine (Matei 6, 10). Şi în orice lucru aşa să-L rogi să facă voia Lui: căci El întotdeauna doreşte ceea ce este bun şi de folos sufletului tău, iar tu nu întotdeauna cauţi acestea.

În ispite, împotriveşte-te cu smerenie, precum scriu şi spun Sfinţii Părinţi, iar dacă se întâmplă să cazi, ridică-te şi cunoaşte că pentru mândria ta te ispiteşti de acestea. Aleargă la prihănirea de sine şi la smerenie, iar nu afară din chilie. Dacă monahul nu va fi încercat prin diferite ispite şi scârbe, nu va putea cunoaşte neputinţa sa şi nu se va smeri.

Prin dragostea celorlalți ajungem și la dragostea lui Dumnezeu și bătăile inimii noastre se vor uni cu cele ale lui Dumnezeu. Tot ceea ce iubește Acela voi iubi și eu. Tot ce voiește Acela voi vrea și eu. Atunci toate vor deveni ușoare și frumoase. Altfel vom spune minciuni. Vom crede într-un Dumnezeu pe Care nu-L vom iubi și vom trăi cu apropiații noștri cu prefăcătorie, conflictual, bănuitori și temători și nu frățește și cu dragoste.