Liturghia este o litanie, o procesiune către jertfelnic, o călătorie către cer. Când facem procesiunea sfântului ocrotitor al cetăţii noastre, îi purtăm icoana, moaştele, ripidele şi mergem în piaţă, ca să-l lăudăm pe sfânt. Tot aşa şi Liturghia noastră este o litanie, o călătorie către cer. Dacă mă aflu la Liturghie înseamnă că am intrat cu adevărat, nu imaginar, pe calea care duce la cer.
Domnul a zis: “Tot cel ce este din adevăr ascultă glasul Meu”. (Ioan 18, 37)
În ceea ce priveşte deasa Împărtăşanie, consider că întotdeauna trebuie să păstrăm calea de mijloc: nici o îndepărtare foarte mare de Sfânta Împărtăşanie, foarte rar, dar nici foarte des, atunci când nu suntem în stare şi cu vrednicia de a ne împărtăşi. Duhovnicul este cel care rânduieşte acest aspect.
Noi să fim așa cum ne-a gândit şi ne dorește Creatorul. Și putem fi așa numai dacă-L primim și-L lăsăm să lucreze în toate cele ale noastre: în oboseală, în furie, în dezamăgiri, în frici, în pofte, în bucurii și realizări…
De cele mai multe ori, rugăciunea noastră nu are destulă însufleţire, destulă convingere, destulă credinţă tocmai pentru că deznădejdea noastră nu este destul de adâncă, îl vrem pe Dumnezeu împreună cu atât de multe alte lucruri pe care le avem, dorim ajutorul Lui dar în acelaşi timp încercăm să obţinem ajutor de oriunde putem, şi-L ţinem pe Dumnezeu în rezervă, aşa, pentru orice eventualitate, poate pentru ceasul ultimei noastre încercări.
Prin sfinții Săi, Dumnezeu ne arată că biruința adevărată nu este a celor care câștigă lumea aceasta, ci a celor ce își curățesc inima și se silesc să moștenească Împărăția Cerurilor. Sfinții sunt cei care, cu râvnă și bărbăție duhovnicească, se ridică mai presus de valurile lumii și îndrăznesc să meargă spre Hristos, chiar și pe marea învolburată a ispitelor și suferințelor. Ei ne arată calea curajului, a dragostei jertfelnice și a statorniciei în credință.
Biserica numără printre Sfinţi şi Mucenici o serie întreagă de Sfinţi militari care au făcut parte din armata romană. Creştinismul se răspândise foarte mult, iar împotriva persecuţiilor impotriva creştinilor, ei au preferat în locul gloriei militare lumeşti slava veşnică, cununa cea neveştejită a martirajului, mărturisind în faţa tuturor credinţa în Hristos şi nerenunţând la ea, cu preţul vieţii lor. […]
Astăzi Biserica prăznuieşte praznic mucenicesc. De încercăm să vorbim despre Sfântul prăznuit, mai degrabă îi micşorăm măreţia. Acest Sfânt este slava Mucenicilor, lauda Sfinţilor, cinstea cerului şi a Bisericii biruitoare. Este prea marele Gheorghie. Nu există gură de creştin, de la vârsta cea pruncească până la ultima bătaie a inimii aflate pe moarte, care să nu cheme preadulcele-i nume. Nu există ţară creştină unde să nu existe fie şi ruine de biserică zidită întru pomenirea sa.
Cei mai mulți dintre noi suntem într-o stare de continuă cârteală, smiorcăială, murmură: „De ce asta? De ce cealaltă? Viața mea e numai un chin. Nu am avut și eu o zi bună. Unul nu mă iubește celălat nu mă înțelege. Nimic nu merge bine…” Vedem oameni cu multe necazuri, lucrul acesta ne sufocă…
Sfinţii Părinţi, pe de o parte, osândesc suficienţa de sine în viaţa duhovnicească, iar, pe de alta, atrag atenţia asupra faptului că este trebuinţă de deznădejdea cea după Dumnezeu, care pune laolaltă simţământul deznădejdii izvorât din cunoaşterea de sine şi cel al unei mari nădejdi în Dumnezeu. Dau, însă, o mare însemnătate virtuţii bărbăţiei duhovniceşti.
Astăzi este Duminica femeilor mironosițe și le cinstim și le sărbătorim pe acestea și, de asemenea, pe Iosif din Arimateea și pe Nicodim. Este foarte important faptul că femeile mironosițe au arătat o foarte mare dragoste față de Mântuitorul Hristos. Se mișcau și trăiau mai mult prin inima lor decât prin mintea lor. Sfântul Paisie Aghioritul spunea faptul că Apostolii, lucrând mai mult rațional, s-au închis în locașurile lor de frica iudeilor. Iar, femeile mironosițe, lucrând mai mult cu inima lor nu s-au înspăimântat și, cumpărând mir, de dimineață, au mers spre mormântul Domnului. Acest lucru înseamnă că atunci când ne îndreptăm către Hristos trebuie să ne îndreptăm mai mult cu inima decât cu mintea.
– Toată lumea se poate ruga cu Rugăciunea lui Iisus? Care e deosebirea dintre rugăciunea oamenilor din lume şi cea a marilor isihaşti?
Ne dorim un Dumnezeu simplu, ascultător față de cererile noastre, un fel de Dumnezeu de buzunar, pe care să-l scoatem doar atunci când avem nevoie de El, ca pe un ajutor rapid în fața problemelor noastre.
Dumnezeu iconomiseşte lucrurile în aşa fel încât să rămânem aproape de El. Le rânduieşte pe toate spre binele nostru. Desigur, nu cu forţa. Ştie că ne vom familiariza, vom rămâne aproape de El şi îi vom fi recunoscători. „Lasă problemele.
Omul, atunci când se îndepărtează de Dumnezeu, este bolnav duhovnicește. Sănătatea adevărată a omului este cea în care a fost creat de Dumnezeu. El l-a făcut pe om după chipul Său, ca să strălucească și să fie condus spre asemănarea cu El, adică spre comuniunea deplină cu Dumnezeu.
Probabil că atunci când auziți despre porunci vă gândiți la posturi, abstinență, câteva îndatoriri creștine. Sufletul devine vioi nu doar prin post și asceză, dar și prin curățirea gândurilor.