– Aţi spus că atunci când nu-L mai trăieşti pe Dumnezeu, să crezi că totuşi L-ai simţit odată. Ce faci atunci când nu vrei să crezi?
Eu nu ştiu ce înseamnă să nu mai vrei să crezi…
Ceva în om nu se satisface, nu odihneşte decât în nemărginirea lui Dumnezeu
Cuvinte în cărţi găsim. Dar înţelegem cuvântul acesta, ca să încolţească şi să-i simţim viaţa? Găsim energia acestui cuvânt, ca în clipa când, să zicem, ne mănâncă lăcomia, să găsim îndulcire în cuvintele lui Dumnezeu, astfel încât să simţim: „Păi asta poftea, nu pântecele meu, ci altceva în mine”. Atunci când pântecele s-a umplut şi nu mai are nevoie de mâncare, dacă mai mănânci e lăcomie.
Nepomenirea răului încălzește sufletul
Lumea astăzi suferă și din cauza faptului că oriunde merg și se mișcă s-au deprins a pomeni răul continuu, în orice împrejurare se găsește cineva să vorbească despre altcineva, despre un lucru, faptă sau eveniment care s-a petrecut de curând. Oamenii nu mai sunt capabili de introspecție, de vederea propriilor neputințe și patimi.
Duminica după Nașterea Domnului la Mănăstirea Suruceni
„A venit Domnul Hristos. Un Prunc. Ce poate să facă un prunc, cu ce poate să deranjeze un prunc? Şi Irod s-a simţit ameninţat. De ce s-a simţit ameninţat? Ce face Dumnezeul nostru Cel adevărat? Ne zgâlțâie. Nu ne lasă aşezaţi acolo unde noi înşine ne-am pus, crezând că aşa suntem şi aşa ne este bine. Dumnezeu nu ne lasă în confortul în care nouă ne place să stăm, pentru că ştie că acest confort, de cele mai multe ori, un confort lăuntric, un confort mental, o mulţumire a noastră legată de felul cum suntem, cum ne descurcăm, este spre pierzarea noastră şi Dumnezeu vrea mântuirea noastră.” (PS Damaschin Dorneanu)
Naşterea lui Hristos arată iubirea smerită a lui Dumnezeu (Predică la Duminica după Naşterea Domnului)
Naşterea Fiului lui Dumnezeu, ca om, din Fecioară înseamnă că El Însuşi S-a făcut om şi aceasta nu pentru Sine, dintr-o necesitate proprie, ci pentru oameni, deci nu pentru a câştiga El ceva din aceasta, ci pentru a-i ajuta pe ei, prin coborârea Lui la ei din iubire.
Foloasele desei mărturisiri
Precum pomii care des se răsădesc nu pot să prindă rădăcină adâncă în pământ, tot aşa, şi pe obiceiurile cele rele şi deprinderile păcatului, mărturisirea cea deasă nu le lasă să prindă rădăcină adâncă în inima celui care des se mărturiseşte sau, mai bine să zic, precum un pom bătrân şi mare nu poate fi tăiat numai cu o singură lovitură, tot aşa, şi pe un vechi obicei sau deprindere a păcatului numai o (singură) durere a inimii – şi aceasta poate nu în chip desăvârşit – ce a arătat cel care se pocăieşte la mărturisire nu poate să o dezrădăcineze şi să o şteargă desăvârşit, măcar deşi s-a iertat păcatul lui prin rugăciunea cea de iertăciune a duhovnicului său.
Contra celor ce se împărtășesc rar cu Sfintele Taine
Multe ca acestea se fac şi astăzi. Fiindcă preoţii nu ştiu pe cei păcătoşi şi nevrednici a se împărtăşi de sfintele Taine, Dumnezeu face aceasta de multe ori, căci îi predă pe aceia Satanei. Când se întâmplă boli, sau curse, sau alte nenorociri de felul acestora, pentru aceasta se întâmplă. Aceasta o şi spune Pavel, zicând: „De aceea, mulţi dintre voi sunt neputincioşi şi bolnavi şi mulţi au murit”. (I Corinteni 11, 30) „Şi cum se întâmplă aceasta, zici tu, dacă noi ne apropiem de sfintele Taine o singură dată în cursul anului?”
Metaniile sunt de folos atât pentru sufletul, cât și pentru trupul celui care le face
Când cineva face metanii, folosul este dublu, şi pentru sufletul, şi pentru trupul celui care le face. Sufletul se foloseşte pentru că, prin metanii, cere iertarea şi mila Domnului, iar trupul, pentru că, astfel, îşi întăreşte muşchii abdominali şi se fortifică…
Cine judecă va fi judecat cu și mai mare asprime
În acea Zi a Judecății, Dumnezeu ne va judeca cu amănunțime nu numai pentru cele pe care le-am păcătuit noi înșine, ci și pentru judecățile pe care le-am făcut față de alții. Și adeseori, dacă un păcat este ușor de felul lui, îl face mai greu și de neiertat tocmai faptul că acela care l-a comis îl judecă pe altul.
Voieşti a fi călugăr? Atunci leapădă-te de omul cel vechi şi te fă un om nou
Prin făgăduinţa călugăriei trebuie să te sileşti ca în toate să-ţi tai voia. Supune-te Domnului, umblă cu dragoste pe calea părinţilor tăi, fără a te abate şi fără a dormita, ci priveghind cu grijă. Trebuie negreşit să dobândeşti virtuţile; caută-le, deci, zi şi noapte şi, ajungând a le cunoaşte, învaţă-le şi trudeşte întru ele. Fii un adevărat creştin care, dând făgăduinţele lui Dumnezeu şi înălţând în inima sa locaş virtuţilor, le împlineşte fără împotrivire.
Cine este mişel şi iubitor de sine nu are putere dumnezeiască înlăuntrul său
Astăzi, pentru ca omul să poată înfrunta greutăţile ce le întâmpină, trebuie să aibă înlăuntrul său pe Hristos, de la Care să ia mângâiere dumnezeiască, pentru a avea o oarecare lepădare de sine. Altfel, într-o clipă grea ce va face?
Am citit undeva că Abdul-Paşa a luat cinci sute de tineri din Sfântul Munte.
Frustrarea nu poate duce niciodată la sporire duhovnicească
Frustrarea nu poate duce niciodată la sporire duhovnicească. Frustrarea dă naştere unor patimi bolnăvicioase: resentimentul, mânia, gelozia, violenţa. Ea caută forme de compensaţie, insuflate de iubirea de sine, de alimentaţie, sexualitate, sau dominare. De exemplu, o plantă lipsită de solul care i se potriveşte, de însorirea naturală sau de cantitatea de apă de care are nevoie păleşte.
Să faci ce poţi şi să ceri de la Dumnezeu ceea ce nu poţi!
Fericitul Augustin spune că omul trebuie să facă ceea ce poate şi să ceară de la Dumnezeu ceea ce nu poate; „să faci ce poţi şi să ceri ceea ce nu poţi”.
Minunate apoftegme despre Patriarhul Pavle
Fostul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Sârbe este eroul multor povestioare şi anecdote. Ele întăresc legendă că ar fi fost un om popular şi cu viaţă sfântă. În 2004, “NIN” [prescurtare de la „Nedeljne informativne novine” – Ziar săptămânal de informaţie] reproduce câteva istorioare interesante din viaţă Sfinţiei Sale.
Iubirea este rădăcina, izvorul şi maica tuturor bunătăţilor
Iubirea este rădăcina, izvorul şi maica tuturor bunătăţilor. Pentru că, într-adevăr, ca rădăcină face să răsară nenumărate mlădiţe ale virtuţii, ca izvor scoate multă apă şi ca o mamă strânge în braţele ei pe cei care aleargă la ea. Acest lucru cunoscându-l şi fericitul Pavel, a numit iubirea rod al Sfântului Duh.
Să-l ascultăm pe Pavel, care zice: „Roadă Duhului este dragostea, bucuria, pacea…” (Galateni 5, 22).
Buchet de colinde în interpretarea maicilor Sfintei Mănăstiri Suruceni
Colindele sunt cântare şi rugăciune! Ele sunt un memorial poetic popular al slujbelor de Crăciun auzite în biserică; un conţinut profund, exprimat într-o melodie simplă. Acest adevăr se observă mai cu seamă în Colindele tradiționale sau populare. Când ne rugăm într-o biserică ortodoxă pictată, simțim că nu ne rugăm singuri, ci împreună cu sfinții. Tot astfel, în colinde, nu cântăm singuri, ci în grupuri sau cete de colindători, precum odinioară cetele de îngeri de la Betleem. (PF Părinte Patriarh DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Român)
Cum ne putem vindeca de depresii, de deprimare?
Din păcate, foarte greu! Dacă acum aș fi tânără, cred că m-aș face psihiatru. Vom avea din ce în ce mai mulți oameni depresivi și bolnavi de deprimare, pentru că nu mai ținem poruncile lui Dumnezeu. Dar Domnul este milostiv și este cu noi până la sfârșitul vremii, după cum ne-a făgăduit. Și văzând că omul preferă iadul mândriei și al voii proprii, intră acolo și ne învață prin Sfântul Siluan: „Ține mintea în iad și nu deznădăjdui!”. Greu cuvântul acesta și nu sunt eu capabilă să-l înțeleg și să vorbesc despre el, dar mi-a dat Dumnezeu puterea să fac, pur și simplu, ce zice el.