Cuvintele rugăciunii sunt precum o săgeată. Dar a avea o săgeată nu este destul. Dacă vrei să lovești o țintă, atunci îți trebuie un arc cu o coardă tare, și-ți mai trebuie și un braț puternic pentru a-l încorda. Dacă ai un arc bun, dar nu-l poți încorda, săgeata ta va zbura doar câțiva metri și nu va ajunge la țintă. Ne sunt necesare arcul, coarda și brațul puternic.
Domnul aşteaptă cu răbdare să ne amintim de El şi să ieşim din legile iubirii omeneşti ca să iubim cu iubirea Lui. Fiecare cădere ne arată diferenţa dintre „teorie şi practică” (lăsând de o parte felul greşit în care citim cuvântul teorie).
Este dovedit faptul că credința comună în Dumnezeu reprezintă o temelie puternică, fără ca asta să însemne că neapărat e criteriul unic sau e singurul criteriu pentru a lua în căsătorie pe cineva. Poate să meargă la biserică, poate să fie evlavios, se poate spovedi, însă nu ne potrivim ca și caractere. Dacă nu mă potrivesc cu celălalt, asta nu înseamnă că el e o persoană rea. Nu ne potrivim. Nu putem trăi împreună. Sau îl simt răspângător. Poate fi sfânt, însă eu nu îl vreau. Cum să fac? Este răspângător și la chip și la toate ale sale. Nici acesta nu este un criteriu unic.
Patimile, căci ele sunt însetări, aprinderi, pofte lăuntrice ale sufletului iubitor de păcat; dacă le satisfaci, ele amuţesc pentru o vreme, ca după aceea să ceară iarăşi satisfacţie, cu şi mai mare putere, şi nu îl lasă pe om în pace până ce n-o primesc.
Celor care nu cunosc nepătimirea, ci trăiesc la nivelul patimilor, slobozirea minţii de toate impulsurile trupeşti şi de toate înţelesurile lucrurilor li se pare de neconceput..
Egalitatea în general, precum şi egalitatea în drepturi a bărbatului şi a femeii în căsătorie este absolută, în faţa lui Dumnezeu toţi oamenii sunt egali. „Nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este rob, nici liber; nu mai este parte bărbătească şi parte femeiască pentru că voi toţi una sunteţi în Hristos Iisus” (Galateni 3,28). Bărbatul şi femeia au aceeaşi fire omenească. Diferenţa există „în însuşirea cea după trup”.
Căderea primului om era căderea mea. Îmi părea rău că Dumnezeu n-a făcut ceva să împiedice această cădere. De exemplu, să-i dea omului un pic mai puțină libertate…dar o libertate limitată nu mai e libertate. Omul posedă libertate autentică, divină, necondiționată.
-Gheronda, mă tem că nu o să mă mântuiesc.
În trăsura leneşă a trupului, sufletul meu călătoreşte prin această lume a iluziilor care încearcă să-şi dovedească existenţa cu ajutorul trândăviei şi masivităţii lor.
Părinte, când ajută Sfinţii?
Biserica este viață nouă în Hristos. În Biserică nu există moarte, nu există iad. În Evanghelia lui Ioan se spune: „Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac (Ioan 8, 51). Hristos desființează moartea. Cel ce intră în Biserică se mântuiește, devine veșnic. Viața este una, o curgere fără de sfârșit în care nu există moarte. cel ce urmează poruncilor lui Hristos nu moare niciodată. Moare după trup, după patimi, dar se învrednicește a trăi încă din această viață în Rai, în Biserica noastră, iar apoi în veșnicie. Cu Hristos, moartea devine puntea pe care va trebui să o trecem cândva pentru a continua să trăim în lumea cea neînserată.
Gândurile, starea lăuntrică, dorinţele ne conduc viața. Așa cum ne sânt gândurile cu care ne îndeletnicim, aşa ne este şi viaţa. Dacă avem gânduri de pace, linişte, dragoste deplină, bunătate, virtute, curăţie, atunci şi în noi va fi pace, căci toate gândurile de pace aduc pace lăuntrică, ce răzbate din noi, căci gândurile ne sânt pline de pace, linişte, dragoste desăvârşită şi bunătate.
În ziua căsătoriei voastre, la citirea apostolului în timpul Sfintei Liturghii, Domnul v-a dat cuvântul: „Purtați-vă sarcinile unii altora și așa veți împlini legea lui Hristos” (Galateni 6:2). Și încă: astăzi am stat cu lumânări aprinse, mărturisind bucuria, căci prin căsătoria voastră, veșnicia a intrat în timp, Împărăția lui Dumnezeu s-a apropiat, căci este scris: Împărăția lui Dumnezeu a venit deja, atunci când doi nu mai sunt doi, ci una. Cu toate acestea, această unitate, care constituie Împărăția lui Dumnezeu, se dă în chip sămânță și trebuie crescută prin nevoință. Căci dragostea este și bucurie, și duioșie, și încântare unul de celălalt, dar dragostea este și nevoință: „Purtați-vă sarcinile unii altora și așa veți împlini legea lui Hristos.”